China are peste 246 de mii de angajaţi străini

Foreign Expert CertificateNumărul angajaţilor străini aflaţi la muncă în China a fost, la sfârşitul anului 2012, de 246.400, potrivit datelor prezentate de Ministerul chinez al Resurselor Umane şi Securităţii Sociale, în condiţiile în care numărul total al agajaţilor a fost de 767,04 milioane, transmite Radio China Internaţional.
Din cifra totală, numărul angajaţilor din mediul urban a fost de 371,02 milioane.
Potrivit datelor oficiale, industria terţiară a atras 36,1% din numărul angajaţilor la nivel national, în vreme ce industria primară a atras 33,6%, iar industria secundară 30,3%. La nivel urban, în 2012, au fost create 12,660 milioane locuri de muncă, cu 450 de mii mai mult decât în 2011.
Datele statistice arată că rata şomajului în mediul urban din China a fost de 4,1% în 2012, similară cu cea din anul anterior, în condiţiile în care autorităţile intenţionează să menţină rata şomajului în mediul urban la 5% în perioada 2011-2015.
Sursa FOTO

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în China, Din presa chineză, Înţelege China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.