RIPOSTA CHINEI | Investigaţii privind importurile de vinuri din UE

Urmare a investigaţiilor anti-dumping şi a taxelor impuse panourilor solare şi celulelor fotovoltaice de producţie chineză, autorităţile de la Beijing au anunţat declanşarea unor investigaţii în ceea ce priveşte importurile de vinuri din Uniunea Europeană. Decizia vine la o zi după ce UE a anunţat taxele impuse produselor solare din China.

Potrivit cotidianului „China Daily”, Ministerul chinez al Comerţului a anunţat că ancheta care vizează industria de vinuri din UE nu reprezintă o „măsură de retorsiune”, chiar dacă vine la o zi după ce Comisia Europeană (CE) a anunţat aplicarea de taxe anti-dumping provizorii la importurile de panouri solare, celule şi alveole fotovoltaice din China, în urma unei anchete de nouă luni. Autorităţile chineze au anunţat că se opun ferm aplicării unei taxe iniţiale de de 11,8% la importul de panouri solare în spaţiul UE.
De partea cealaltă, datele vamale chineze arată că importurile de vin au crescut cu 8,9%, până la 430 de milioane litri în 2012, Administraţia Generală a Vămilor din China evaluând afacerea la aproximativ 2,57 miliarde USD. Mai mult de două treimi din importuri provin din Franţa, fapt care a determinat Parisul să reacţioneze. Potrivit unui oficial al guvernului, preşedintele Francois Hollande a invitat partenerii europeni să constituie un front comun în negocierile comerciale cu China
Najat Vallaud-Belkacem, purtătorul de cuvânt al Guvernului francez, a informat că Hollande solcită adoptarea unei poziţi comune şi a unui „punct de vedere consolidat” a celor 27 membri UE cu privire la decizia Chinei de a lansa o anchetă cu privire la vânzările de vin european.
Deranjată de decizia CE de aplicare a unor taxe produselor foto-voltaice chineze, în două etape (11,8% în primele două luni, apoi 47,6% în următoarele patru luni), China lansează o primă reacţie, deşi la un nivel redus. Afacerea cu panouri este evaluată la peste 21 de miliarde USD (60% din producţia de profil chineză), faţă de cele 2,57 miliarde USD cât reprezintă importurile de vin din paţiul UE. Totuşi, reacţia Parisului confirmă faptul că Beijingul poate genera extrem de rapid şi de uşor tensiuni pe relaţia bilaterală economică UE – China, aşa cum de altfel a avertizat în urmă cu puţine zile când s-a vorbit de riscul declanşării unui „război comercial” între cele două părţi.
„Dacă UE adoptă taxele anti-dumping asupra companiilor chineze, cele mai multe dintre companiile noastre de export nu vor mai putea să îşi vândă nici un singur produs acolo”, a declarat Wang Donghong, ofiţer de publicitate la compania Jingwei Electronic Material.
La rândul său, vicepreşedintele Trina Solar, Colin Yang, a declarat că „vânzările din Europa au fost deja afectate, deoarece mulţi parteneri locali sunt îngrijoraţi cu privire la preţul pe care îl vom practica după derularea anchetei. Atât noi cât şi partenerii noştri europeni am fost deja afectaţi”.
Chiar şi în aceste condiţii, Ministerul chinez al Comerţului aşteaptă din partea UE rezolvarea disputelor prin intermediul dialogului. Purtătorul de cuvânt al ministerului, Shen Danyang, a arătat că oficialii de la Beijing consideră relaţiile comerciale dintre cele două părţi ca fiind o bază importantă în relaţiile China-UE, China ne dorind să vadă disputa produselor solare afectând relaţiile de viitor. Potrivit lui Shen, produsele solare din China sunt mai puţin costisitoare din cauza materiilor prime mai ieftine şi a tehnologiei de producţie, nicidecum ca urmare a subvenţiilor. Oricum ar fi, Ministerul chinez al Comerţului a anunţat că protecţionismul comercial va genera daune ambelor părţi.
Din perspectiva UE, comisarul european pentru Comerţ, Karel de Gucht, a anunţat că atât Comisia Europeană cât şi SUA vor aplica taxe pentru exporturile chineze de panouri solare, subliniind că „aceste măsuri nu reprezintă acţiuni protecţioniste”.
Pe acest fond, analiştii chinezi ai fenomenului economic mondial consideră că relaţia dintre China şi UE s-ar putea confrunta cu o „perioadă de răcire”.
Text apărut şi pe JURNALUL.RO

REFERINŢE >>>
UE – CHINA | „Panouri solare: Europa provoacă China”
UE – CHINA | Taxele solare riscă deraierea relaţiilor comerciale China-UE
CE a impus taxe anti-dumping pe panourile solare chineze
UE – CHINA | Beijing seamănă zâzanie printre europeni
China către UE: „Mai multă cooperare, mai puţin protecţionism”
China respinge blocajul economic impus de UE produselor chineze
UE – CHINA | „Germania şi China vor să dezamorseze disputa pentru tarifele vamale”a>
Discuţii pe marginea litigiilor comerciale, China – UE

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, Uniunea Europeană. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.