Sursa: PRESSEUROP.EU
„Elveţia” devine „o punte chineză în Europa”, apreciază Le Temps după semnarea, la Beijing, pe 6 iulie, a unui acord de liber-schimb între Elveţia şi China, după „şase ani de discuţii”.
Le Temps îl citează pe Reto Föllmi, profesor de Relaţii economice internaţionale la Universitatea Saint-Gall din Beijing, care consideră „acest acord cu Berna drept un balon de încercare în demersul de apropiere de Bruxelles”.
Cotidianul cu sediul la Geneva notează că, deocamdată, este dificil să fie cuantificat „potenţialul câştig” al unui astfel de acord, pentru că, având „8.000 de reglementări tarifare, nu va putea fi pus în aplicare decât la sfârşitul lunii iunie 2014, […] chiar dacă acesta a depăşit aşteptările nostre”, explică Johann Schneider-Ammann, consilierul federal care a semnat acordul cu China.
Le Temps precizează că guvernul Chinei a mers mai departe decât reglementările Organizaţiei Mondiale a Comerţului, făcând concesii suplimentare Elveţiei în aspecte precum originea produselor, protejarea drepturilor intelectuale şi în cazul facilităţilor administrative pentru sectorul serviciilor.
REFERINŢE >>>
XINHUA – China a semnat în premieră un acord de liber schimb cu o ţară din Europa