Analiză Stratfor de George Friedman
Într-adevăr, China este la limita epocii sale de înaltă creştere, cu salarii mici. Alte ţări o vor înlocui. Sistemul internaţional deschide uşa în ţările cu salarii mici, cu infrastructură adecvată şi suficientă pentru a face afaceri. Ţările cu salarii mici profită de ocazie pentru a urca pe scara rulantă a sistemului internaţional, iar cu le vin elite politice, de afaceri, dar şi cei săraci, pentru care chiar şi brutalitatea industrialismului precoce este o uşurare.
16 după China
Identificarea acestor ţări este un proces dificil. Statisticile comerciale nu le vor recepta trecerea decât după ce procesul va fi în plină desfăşurare. În unele dintre aceste ţări, cum ar fi Vietnam şi Indonezia, această schimbare a avut loc de mai mulţi ani. Deşi se laudă cu economii mai sofisticate decât, să spunem, Laos şi Myanmar, ele pot fi considerate în continuare membre a ceea ce numim „16 Post China” sau cele 16 ţări ale lumii cele mai potrivite pentru a reuşi preţuri de cost mai mici decât China, într-o economie orientată spre export.
În general, vedem un flux continuu de companii care părăsesc China sau alegând să nu mai investească în China, îndreptându-se spre aceste ţări. Acest flux este acum dătător de viaţă. Primul impuls este dorinţa antreprenorilor de nivel mondial, de obicei destul de mici ca afaceri în sine, pentru a scăpa de salariile din ce în ce mai necompetitive şi de mediul de afaceri, anterior cu o creştere gigantică. Întreprinderile mari, complexe, nu se pot mişca rapid şi nu pot folosi forţa de muncă din ţările în curs de dezvoltare pentru că este neinstruită. Întreprinderile care fac prima mişcare sunt cele mai mici, cu cantităţi mici de capital, şi care implică, prin urmare, riscuri mai mici. Acestea sunt companii în mişcare rapidă, cu muncă intensivă, care îşi câştigă existenţa prin căutarea celui mai mic cost al forţei de muncă, alături de unele organizaţii, unele reguli şi facilităţi de export existente.
Privind din punct de vedere istoric, există două repere importante. Unul este un prim pas istoric: producerea de îmbrăcăminte şi încălţăminte, un domeniu extrem de competitiv, care cere salarii mici, dar oferă oportunităţi de lucru pentru care populaţia, în special femeile, în principiu, le înţeleg. Un al doilea reper este asamblarea de telefoane mobile, care necesită o forţă de muncă ce asumă operaţii relativ simple. Preţul contează foarte mult în această piaţă competitivă, fără milă.
Prin urmare, am încercat să determin locurile în care aceste întreprinderi sunt în mişcare. Nu am căutat mişcări pe scară largă, care s-ar fi observat la nivel global, însă primele par a fi de succes. În cazul în care o mână de companii au succes, altele le vor urma, atâta timp cât există locuri muncă, condiţii legale şi de transport. Unele lucruri nu sunt necesare sau de aşteptat.
Statul de drept, înţeles în termenii anglo-saxoni ai legii scrise, nu există în acest stadiu. Lucrurile sunt gestionate printr-un sistem de relaţii personale cu elitele cu care sunt stabilite parteneriate. Frecvent, există o incertitudine politică, iar evenimente violente pot avea loc. Acestea sunt locuri care sunt la începutul ciclului lor de dezvoltare, neputându-se dezvolta cu succes. Investitorii îşi asumă factori de risc, altfel nu ar fi aici.
Începutul boom-ului din China este considerat 1978-1980. Revoluţia Culturală se încheiase cu câţiva ani înainte. A fost o răsturnare naţională de violenţă cu câteva precedente. Mao Zedong a murit în 1976, lăsând în urmă o luptă intensă pentru putere, Deng Xiaoping consolidându-şi poziţia în 1977. China a fost instabilă politic, nu a avut un sistem juridic clar, violenţele sporadice şi o serie de evenimente făceau ţara să pară fără speranţă din punct de vedere economic.
Egbert F. Dernberger şi David Fasenfest, de la Universitatea din Michigan, au scris o lucrare pentru Comitetul Economic Mixt al Congresului SUA intitulată „China Post-Mao, viitorul economic”. În această lucrare, autorii afirmau: „În următorii şapte ani, ca un întreg, rata de investiţii industriale şi de producţie, mai mult decât totalul ultimilor 28 de ani, implică un nivel de importuri şi de forţă de muncă industrială, astfel încât exporturile, facilităţile de transport, de capital social subscris, energetice şi cerinţele tehnice de personal de nivel mediu vor depăşi orice evaluare realistă a capacităţilor din China”.
Nu vreau să critic autorii. Acesta a fost raţionamentul la acel timp. Se presupune că dezvoltarea infrastructurii şi a unei clase manageriale a fost temelia creşterii economice. De fapt, în China, tote acestea au fost rezultatul creşterii economice. Acelaşi lucru poate fi spus pentru statul de drept, societatea civilă, transparenţă şi alte zone sociale care au rezultat din haosul social, financiar şi managerial, aşa cum o economie cu salarii mici se manifestă aproape întotdeauna. Societăţile cu salarii mici dezvoltă aceste caracteristici, eventual, ajută la constituirea unui capital brut de export generat de salariile scăzute. Virtuţile societăţii industriale avansate şi avantajele societăţii pre-industriale nu coincid.
(VA URMA)
REFERINŢE >>>
STRATFOR | Identificarea succesorilor Chinei (1)
STRATFOR | Recunoscând sfârşitul miracolului economic chinez (4)
