COMENTARIU | Aniversarea de peste Prut

Republica Moldova aniversează 22 de ani de la ieşirea de sub influenţa oficială a Uniunii Sovietice. Privind interesul politic de la Bucureşti pentru această aniversare ai avea motive să crezi că unirea visată de unii este mai aproape ca niciodată. Nimic mai fals. Autorităţile de la Chişinău nu au în lista scurtă un astfel de proiect, iar decidenţii externi nu ar permite un asemenea eveniment. Apoi, politicienii cu acte de Bucureşti se află într-o campanie electorală furibundă, cu scopul de a atrage votul românilor basarabeni. Pe acest fond, sărbătoarea de la 27 august 2013, de la Chişinău, prezintă o miză exclusiv politică.

Privind lista miniştrilor români care vor face deplasarea pe malul stâng al Prutului, pentru a celebra Ziua Naţională a Republicii Moldova, eşti tentată să crezi că evenimentul de marţi, de la Chişinău, va reprezenta unul dintre momentele decisive în procesul de regăsire politico-administrativă cu România. Un avion de oficiali de cel mai înalt rang de la Bucureşti, în frunte cu primul ministru Victor Ponta, va ateriza la Chişinău, la puţine ore după ce Eugen Tomac a “furat” startul manifestărilor dedicate Independenţei, lansând filialele proiectului “Mişcarea Populară”. Nimic surprinzător câtă vreme Tomac este “proiectul” preşedintelui Traian Băsescu, cel mai lipsit de scrupule şi decenţă lider pe care l-a avut România în ultimii 23 ani. Atât miza premierului Ponta – lider al PSD, cât şi a lui Tomac – lider al PMP, sunt reprezentate de alegerile europarlamentare din 2014, când va fi extrem de interesant de urmărit prestaţia celui din urmă, având în vedere şi alegerile la termen din Republica Moldova. Până atunci, însă, politicienii de la Bucureşti vor accentua segregarea scenei şi luptei politice de la Chişinău, fără un rezultat benefic vizibil şi imediat pentru votanţii din mica ţară strânsă între graniţele Uniunii Europene şi zonei de influenţă rusă.
La aniversarea celor 22 de la proclamarea independenţei, fosta Republică Sovietică Socialistă Moldova, astăzi Republica Moldova, pare că se află din nou în faţa unei răscruci a istoriei. Perspectiva europeană reprezintă o miză electorală internă şi o demonstraţie de galanterie pentru decidenţii din marile capitale UE. De partea cealaltă, perspectiva rusă nu are cum să fie neglijată, măcar câtă vreme există “subiectul” Transnistria, unul care nu va fi rezolvat prea curând. Totodată, câtă vreme liderii de top ai Guvernului şi Parlamentului de la Chişinău se exprimă mai bine şi mai uşor în limba rusă, chiar şi în cazul celor care au trecut cu puţin de 30 – 35 de ani, nu cred că sunt necesare explicaţii suplimentare cu privire la sinceritatea şi motivaţiile dorinţelor unioniste. Apoi, pentru ce ar renunţa la privilegiile conferite de statulul de lider, fie şi într-un stat cât trei judeţe din România, având în buzunar oricum un paşaport românesc?
Cu un Guvern în funcţie aflat permanent sub o presiune existenţială venită tocmai din partea partidelor care îl compun, Republica Moldova are o agendă externă cu o singură miză vizibilă: Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius. Dincolo de mesajele şi predicţiile optimiste, trebuie observate mesajele promovate de tot mai mulţi lideri de la Chişinău potrivit cărora “Vilnius” nu este atât de important. Este cât se poate de limpede că suficienţa cu care liderii politici moldoveni tratează problemele externe are rădăcini în realitatea şi nivelul de responsabilitate şi realism. Din nou, nu este de mirare câtă vreme mulţi dintre cei care ocupă funcţii înalte în stat sau conduc partidele politice sunt reprezentanţii noilor generaţii, cu studii pe hârtie, însă cu experienţă politică minimă. Am mai spus-o, din perspectivă politică, Republoca Moldova copiază “unu la unu” realitatea politică de la Bucureşti. Într-o asemenea conjunctură, rămâne de văzut dacă după “Vilnius” (indiferent de decizie) Guvernul condus de Iurie Leancă va mai rămâne în funcţie.
Cu un Produs Intern Brut (aproximativ 12 miliarde USD) cât averea unui bogat aflat într-o poziţie nu foarte avansată în topul mondial al miliardarilor, Republica Moldova se zbate în sărăcie, reprezentând imaginea unui experiment scăpat de sub control. Statisticile oficiale prezintă anual scăderi în toate ramurile economice, chiar şi în agricultura care până nu de mult era o emblemă locală. “Privatizarea” economiei din Basarabia s-a realizat urmând modelul românesc, fiind similar distrugerii, pentru a face loc produselor din spaţiul european. De aici, lipsa locurilor de muncă, emigraţia masivă a tinerilor, generaţiile de copii crescuţi fără părinţi, criminalitatea tolerată pe fondul unei corupţii cronice instituţionalizate. În acest tablou de realitate, luptele politice de la Chişinău nu sunt decât un decupaj al intereselor încrucişate, trans-partinice, liderii de ieri făcând un pas în spate, pentru a continua şi dirija “afacerile” din penumbra reflectoarelor.
Sărăcia unui stat care se poate autofinanţa fie şi numai prin agricultură, în ciuda competiţiei dure de pe piaţa mondială, vorbeşte despre incapacitatea lidershipului de la Chişinău de a trece dincolo de grija zilei de azi. Blestemul liderilor est-europeni de a gândi exclusiv pentru sine, pentru azi, îi face să nu înţeleagă că proiectele de durată, construcţiile reale, vizibile, sunt singurele care pot asigura o continuitate necesară şi firească de proiecte.
Revenind la evenimentul aniversar, dar mai ales prezenţa, în premieră, atât de masivă a Guvernului de la Bucureşti, la Chişinău, trebuie remarcat, totuşi, că bunele intenţii nu lipsesc. Fie ele şi pe fondul politic lipsit de scrupule. Justificarea potrivit căreia nimic nu se face fără politică ţine de nuanţele unei gândiri cu accente totalitare. După 22 de ani, un Guvern de la Bucureşti “se mută”, pentru două zile, la Chişinău, pentru a demara lucrările la primul varitabil pod de legătură dintre cele două state româneşti: gazoductul Unghieni – Iaşi. Mai bine şi mai târziu, decât niciodată.
La mulţi ani, Republica Moldova!