Premierul României, Victor Ponta, a cerut, miercuri, diplomaţilor să contribuie la consolidarea relaţiilor economice cu alte ţări şi să promoveze interesele legitime ale României în străinătate, transmite agenţia oficială de presă chineză XINHUA.
Este important pentru România să îşi îmbunătăţească în special relaţiile economice, diplomatice şi politice cu ţările din Asia, Africa, America de Sud, Orientul Apropiat şi Orientul Mijlociu, a declarat Ponta în cadrul reuniunii anuale a diplomaţiei române.
„Vreau să vă întreb, pentru a învăţa din exemplul întâlnit în diplomaţia altor ţări – să fim extrem de activi în ceea ce priveşte cooperarea economică şi comercială”, a declarat şeful guvernului.
Ponta a cerut ambasadorilor să sprijine cabinetul său cu vizite pragmatice în străinătate, explicând că miniştrii au de obicei o agendă politică, mai puţin o diplomatică, agendă care să se concentreze pe relaţiile economice şi comerciale, precum şi pe domeniul educaţiei.
„Cred că trebuie să ne adaptăm cerinţelor secolului 21 şi să rămânem profund ancoraţi în interesele noastre euro-atlantice, dar trebuie, de asemenea, să devenim conştienţi de faptul că trăim într-o lume cu adevărat globală, iar pentru România este la fel de important, de asemenea, să obţină rezultate economice, în primul rând, şi să reconstruiască relaţiile politice, sau să construiască altele noi, dacă este necesar, cu alte ţări decât partenerii noştri tradiţionali”, a adaugat acesta.
CELE MAI CITITE 24h
- Summitul China-AFRICA 2024: 50 de lideri africani se reunesc la Beijing
- FOCAC 2024: China a construit 160 de centrale electrice, în 27 de țări din Africa
- Domnului H.D. Hartmann, cu litere de AUR, dacă nu este ... prea Tîrziu!
- MOSCOVA: Rusia și China au renunțat reciproc la revendicările teritoriale
- BLESTEMAȚI FIE TRĂDĂTORII ȘI VÂNZĂTORII DE ȚARĂ!
Apelul Academiei Române pentru IDENTITATE, SUVERANITATE ŞI UNITATE NAŢIONALĂ!
Semnatarii acestui Apel, îngrijoraţi de evoluţiile interne şi internaţionale din ultimele decenii, caracterizate printr-o continuă şi alarmantă încercare de erodare a identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale a României, cu multe acţiuni plasate sub semnul globalismului nivelator sau al unei exagerate „corectitudini politice”, dar şi cu multe acţiuni îndreptate direct împotriva Statului şi Poporului Român (...)
Textul integral AICISă nu vă mai fie ruşine că sunteţi români !
Celor care încă nu aţi uitat că sunteţi români, urmaşii unei civilizaţii şi ai unui neam de oameni mândri, ridicaţi-vă şi schimbaţi soarta României de azi! Îmbrăcaţi din nou cămaşa mândriei de a fi români. Ajutaţi-i pe toţi cei care au uitat cine sunt, pe toţi cei care nu au ştiut niciodată, pe toţi cei care au învăţat strâmb despre neamul şi ţara lor, că a fi român este o mândrie şi o datorie de onoare în faţa celor care au trăit şi murit pentru demnitatea şi liniştea acestui popor mereu încercat! (...) Textul integral AICI
-
COMANDĂ CARTEA AICI
_________________________ -
COMANDĂ CARTEA AICI
_________________________ -
STATUI DE DACI AICI
______________________ -
Articole recente
- FOCAC 2024: China a construit 160 de centrale electrice, în 27 de țări din Africa
- MOSCOVA: Rusia și China au renunțat reciproc la revendicările teritoriale
- China răspunde provocărilor comerciale lansate de Canada
- România dă un nou miliard USD, mulțumire pentru prigonirea ortodocșilor români din Ucraina
- Summitul China-AFRICA 2024: 50 de lideri africani se reunesc la Beijing
- România-China 2024: Zece ani de absență … pierderea memoriei și prieteniei tradiționale
- Insula Taiwan, linia roșie în relațiile China-SUA
- FOTO – De 56 de ani, limba română se aude la Radio China Internațional
Categorii
- ABC – Minutul de chineză (9)
- Africa (18)
- ALEGERI 2014 (34)
- ALEGERI 2016 (12)
- ALEGERI 2019 (39)
- ALEGERI 2020 (38)
- ALEGERI 2024 (6)
- Analize – Comentarii (2.573)
- ANRPC 2016 (5)
- ANRPC 2018 (7)
- ANRPC 2019 (1)
- ANRPC 2020 (7)
- ANRPC 2021 (6)
- ANRPC 2022 (4)
- ANRPC 2023 (13)
- ANRPC 2024 (8)
- APEC (11)
- ASEAN (34)
- Asia (453)
- Asia – Pacific (89)
- BREXIT (8)
- BRICS (47)
- Cărţile mele (50)
- China (2.865)
- CHINA-ECE (43)
- CHINA-ECE, Belgrad 2014 (3)
- CHINA-ECE, București 2013 (7)
- CHINA-ECE, Budapesta 2017 (1)
- CHINA-ECE, Riga 2016 (5)
- CHINA-ECE, Sofia 2018 (5)
- CHINA-ECE, Suzhou 2015 (4)
- CNPCC 19/2017 (8)
- Comemorare 1945-2015 (11)
- Confucius (48)
- Congresul 20 PCC (17)
- CORONAVIRUS 2020 (408)
- DAVOS (11)
- De departe … România (1.589)
- Descoperind China (255)
- Din arhive (1.236)
- Din presa chineză (1.832)
- Din presa moldovenească (89)
- Din presa românească (968)
- Dincolo de Marele Zid (6)
- Drumul Mătăsii (39)
- Eminescu în China (39)
- EU Centrală şi de Est (616)
- Europa (796)
- Europa – Asia (681)
- Fâșia Gaza (29)
- Fotografii de poveste (80)
- G20 Hangzhou (7)
- HUANGSHAN (8)
- Înţelege China (1.469)
- Interviuri (116)
- JO Beijing 2022 (13)
- Mari sinologi români (37)
- Multilateralism … în doi (622)
- OCS (26)
- Poemele mele (15)
- Problema Taiwan (209)
- Război în Gaza (19)
- Război în Ucraina (291)
- Referendum 2018 (5)
- Republica Moldova (316)
- Români în China (604)
- România (2.140)
- România – China (1.042)
- România – R. Moldova (132)
- ROMANIA-CHINA 70 (51)
- ROMANIA-CHINA 75 (23)
- Rusia (540)
- Șapte zile la Shaanxi (8)
- Sărbători chinezești (44)
- Stația Spațială a Chinei (27)
- Uniunea Economică Eurasiatică (13)
- Uniunea Europeană (642)
- Ursul Panda (18)
- Veşti din China (2.728)
- Video (49)
- ZBORUL MH370 (23)
-
Textul integral AICI
Ora acasă
Ora la Beijing
Arhive
Meta