Dialoguri la Beijing cu Premierul României, Victor Ponta, şi Ambasadoarea R.P. Chineze în România, Huo Yuzhen, (30 septembrie 2013).
Interviu de Iulia Badea Guéritée | PRESSEUROP
Prima mea întrebare, parcurgând cuprinsul volumului semnat de excelentul jurnalist (şi scriitor) Dan Tomozei, corespondent al mai multor media în România dar şi jurnalist în redacţia românească a Radio China International, a fost: dar de ce nu ai intervievat nicio femeie? Dan Tomozei îmi spune că nu sunt prea multe care să se fi aventurat prin China … mi se pare că e păcat, dar, fie, trecem mai departe şi abordăm relaţiile româno-chineze, chinezo – europene etc. exact subiectul volumului „Dialoguri la Beijing”, apărut la editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. Cartea reuneşte 22 de interviuri realizate pe parcursul a aproape trei ani, pentru secţia română a Radio China Internaţional, interlocutori fiind miniştri, ambasadori şi reprezentanţi de rang înalt ai României şi Republicii Moldova aflaţi în misiuni oficiale la Beijing şi care au acceptat să vorbească despre relaţiile de cooperare cu Republica Populară Chineză. Printre ei, primul ministru Victor Ponta, Ministrul de Externe, actualul prim-ministru al Republicii Moldova – Iurie Leancă, fostul Ambasador al României la Beijing – Viorel Isticioaia-Budura, Comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală – Dacian Cioloş … Evenimentele de prezentare vor avea loc la Bucureşti – astăzi, 1 octombrie, ora 14 – Palatul Parlamentului, Clubul Parlamentarilor “Ion Raţiu” (organizator Casa Româno-Chineză), Sibiu – 8 octombrie, 0ra 17 – Biblioteca Judeţeană ASTRA (organizator Asociaţia Alumni Facultatea a Facultăţii Ştiinţe Socio-Umane), 10 – 11 octombrie Chişinău, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Evenimente de prezentare vor fi programate şi la Beijing şi Shanghai. Presseurop este partener media al acestor evenimente.Lansare „Dialoguri la Beijing”, la Parlamentul României (1 octombrie 2013).
Dincolo de faptul că prin aceste dialoguri ai încercat să faci înţelese anumite aspecte legate de relaţiile româno-chineze şi chinezo-moldoveneşti, cartea ta este şi un manual pentru a-i înţelege mai bine pe chinezi? Admiţând că legăturile cu acest popor trec şi printr-un anumit imaginar …
Este şi nu este … Este un „manual” din perspectiva tipului de dialog, unul de tip asiatic, deloc agresiv, chiar dacă este direct şi ţintit. Aşa cum se ştie, în China, mass media comportă alte coordonate decât cele europene sau americane. Iată de ce, fiind angrenat şi într-un sistem media oficial, am căutat să pun în plan secund reflexele jurnalismului practicat în România. Pe de altă parte, nu este un „manual” câtă vreme am căutat, de fiecare dată, să las interlocutorii români şi moldoveni să îşi exprime şi lanseze mesajele, căutând să ajut cele două ţări în construcţia relaţiilor bilaterale. Asta pentru că ştiu cât de mult sunt valorizate mesajele la nivel oficial, în China. Nu de fiecare dată interlocutorii au ştiut să profite de ocazie, iar asta am subliniat în numeroase articole, în care am arătat lipsa de pregătire, de profesionalism, de luciditate, de cunoaştere a realităţilor locale a celor care au venit în vizite oficiale în China. Evident, vorbesc mai ales despre delegaţiile române. Iată de ce, din zecile de interviuri realizate în cei trei ani la Beijing, am selectat numai 22, cele care mi s-au părut relevante atât ca mesaj, dar mai ales având în vedere poziţia de la care a fost lansat mesajul spre China.
Legat de înţelegerea profilului chinez, China continuă să construiască relaţiile politice, diplomatice şi economice pe un sistem clasic, la care se adaugă „modelul chinezesc”. Oricum, dacă cei care comunică spre şi cu China nu înţeleg sensibiltăţile, multiple şi mereu aceleaşi, au toate şansele să blocheze relaţiile economice şi chiar politice. Din acest punct de vedere, în „Dialoguri la Beijing” pot fi sesizate şabloane diplomatice lansate de vorbitori, pe care China doreşte să le audă de la partenerii săi şi vorbesc în principal de „existenţa unei singure Chine” şi de „relaţiile de prietenie”. Am observat, de asemenea, asta cu privire la imaginarul de care vorbeai, că aproape toţi cei care ajung în China odată ce aterizează aici intră într-o stare de „şoc”, iar mulţi rămân aşa o vreme. China nu mai este cea de acum 10-20 de ani. China a reuşit în marile metropole să depăşească multe dintre marile oraşe europene la nivel de infrastructură, comunicaţie, proiecte de dezvoltare. Şi atunci, europenii, fie ei şi oficiali, conectaţi exclusiv la „realităţile” mediatice de consum, deloc relevante, descoperă în China o lume a miracolelor. Aş da ca reper comparativ România şi China. Prima în 23 de ani a dezvoltat două staţii de metrou, în vreme ce numai la Beijing au fost construite peste 16 linii cu sute de staţii, majoritatea în ultimii 10 ani. Orice explicaţii legate de sistem, de niveluri salariale etc. devin nule câtă vreme şi într-o ţară şi în alta bugetele, procentele din PIB au fost cheltuite, doar că undeva se vede, în altă parte nu.
Printre cei intervievaţi ai şi câţiva „actori” europeni ai relaţiilor cu China: comisarul Dacian Cioloş, ambasadorul Viorel Isticioaia-Budura (SEAE). Cum simţi, astăzi, pulsul acestor relaţii europene cu China? Ca o necesitate? Sau ca un atu?
Fără îndoială, aşa cum spui, vorbim şi de o necesitate şi de un atu. Necesitatea vizează întregul spaţiu economic european. Atu-ul vizează capacitatea fiecărei ţări, membră sau nemembră UE, de a dezvolta relaţii puternice cu China, relaţii directe, care pot să ajute în cele mai variate momente şi situaţii mai mult sau mai puţin plăcute. Nu este un secret faptul că autorităţile de la Beijing au descoperit plăcerea poziţiei de jucător la nivel mondial, făcând din acest statut un mod clar de exprimare a poziţiilor de politică internă şi externă. Faptul că avem doi români în poziţii cheie pe relaţia UE – China ne face să fim mândri la Beijing, iar prezenţa lor în aceste funcţii este salutată în mod deosebit, de fiecare dată, de autorităţile chineze, privind şi din perspectiva relaţiilor tradiţionale româno-chineze. Evident, domnii Isticioaia şi Cioloş, pe care i-ai menţionat, ajung aici în calitate oficială europeană. Primul recunoscut drept un lider eurasiatic, al doilea un constructor de relaţii UE – China în zona agricolă. China încurajează, promovează şi valorifică experienţele pozitive la nivel de lideri, iar din poziţia de observator nu pot decât să constat faptul că cei doi sunt reale punţi de comunicare UE – China. Din păcate, România nu ştie să valorifice poziţiile cheie şi relaţiile pe care domnii Isticioaia şi Cioloş le-ar putea susţine prin expertiză şi relaţiile de prietenie avute la Beijing.
Relaţiile europene cu China, sunt, fără îndoială, o necesitate care ţine de zona economică. Asta se ştie şi nu cred că se va mai schimba vreodată. Noutatea este dată de schimbarea de atitudine a Chinei inclusiv pe zona economică şi vorbesc de adoptarea unei poziţii de răspuns şi ripostă în situaţiile care resimte „nelinişti” în economia internă. Sunt cunoscute disputele pe tema panourilor solare, urmate imediat de risposta pe vinurile europene, apoi ţevile din oţel fără sudură etc. Cred că problema se pune deopotrivă în UE şi China, cine se poate lipsi mai mult de cealaltă parte? Azi, în dificultate este Uniunea Europeană. În cazul Chinei vorbim de menţinerea unui anumit nivel şi ritm de creştere, nicidecum de ieşirea dintr-o criză. Şi atunci, dacă vorbim de necesităţi şi atu-uri, fără îndoială, Uniunea Europeană trebuie să îşi satisfacă necesităţile interne profitâd de atu-urile existente, fără însă a genera tensiuni care să ducă la blocaje pe care, cel puţin pe termen scurt, China şi le poate permite. Subliniez faptul că face parte din stilul de negociere al autorităţilor de la Beijing să nu se ajungă şi cu atât mai puţin să nu se treacă niciodată limita dialogului, chiar dacă, în multe situaţii, se poate înţelege că în clipa următoare vor fi declanşate evenimente îngrijorătoare. Filozofia chineză de disuasiune a funcţionat şi continuă să fie valabilă, constatând că multe dintre ţările asiatice şi sud americane au preluat această metodă de supralicitare.
Dacă ar fi să dai un singur fir roşu care a transpirat din interviurile pe care le-ai realizat, care ar fi acela?
Aşa cum am spus, „Dialoguri la Beijing” reuneşte 22 dintre interviurile realizate în China cu oficiali români şi moldoveni, criteriul de selecţie fiind unul simplu: mesajul transmis şi relevanţa acestuia. Au fost situaţii, nu puţine, în care interlocurorii s-au dovedit necunoscători ai realităţilor chineze şi nu este cazul doar a trimişilor din cele două ţări. Am şansa să particip la diferite evenimente în care să constat atitudini şablonar-preconcepute cu privire la China. Firul roşu al volumului bilingv român-chinez ar fi acesta: ce s-a făcut, în cadrul relaţiilor bilaterale, în ultimii trei ani. Vorbim de o fotografie care nu este mult diferită în 2013 de anul 2010. Cred că nu doar România ar trebui să înţeleagă că, astăzi, Beijingul a devenit o Meca economică, unde zilnic se succed delegaţii la cel mai înalt nivel, unde Piaţa Tian Anmen schimbă drapelele naţionale într-un festival pe care cred că nu îl înţeleg prea bine nici cei din marile capitale, unde resursele şi opţiunile de dialog direct cu oficialii chinezi sunt mult mai pragmatice.
Ce cred cu adevărat chinezii despre Uniunea Europeană?
Evident, nu am un răspuns obiectiv la această întrebare. Din poziţia de observator al fenomenelor politice-economice care vizează relaţiile UE – China, fiind conectat la mesajele oficiale chineze şi căutând să descifrez o serie de simboluri de comunicare, pot, totuşi, să spun că Uniunea Europeană devine tot mai mult o ţintă dorită, într-o evidentă echilibrare de poziţie cu Statele Unite ale Americii. Revin din nou la filozofia de politică externă chineză, explicată destul de în detaliu de Kissinger în „On China”, Beijingul fiind interesat să aibă prieteni oriunde în lume câtă vreme aceştia îi recunosc statutul. Acum, fără îndoială, punctele de vedere diferă, nimeni nefiind dispus să cedeze, acolo unde consideră că are ascendente. Dar, nu pot să nu observ că tot mai mult chinezii se impun în negocierile directe sau prin alianţe, atât la nivel economic, cât şi la nivel geo-politic. Şi atunci, dacă părţile aflate de partea cealaltă de masă ajung să se încline, este clar că opţiunea chineză, deşi rămâne una încadrată în eticheta locală, de respect, în sistemul local, opţiunea chineză nu poate să nu genereze unele schimbări de comportament, observate deja. Mai exact, China reacţionează şi ia iniţiativa, nu doar asistă sau participă la evenimente. În altă ordine de idei, cunosc mulţi chinezi care privesc spre Europa ca spre o dorinţă fie de ordin turistic, fie de destin. Aici, însă, trebuie atinsă imaginea dezvoltării rapide şi consistente a statului chinez care oferă suficiente argumente de ordin economic şi social care să îi facă pe chinezi să rămână la ei acasă, iar străinii să adopte un comportament de nivel turistic, cu o minimă implicare în afacerile interne, de orice tip.
Text apărut şi pe ADEVĂRUL.RO
Un răspuns la PRESSEUROP | INTERVIU – “Uniunea Europeană devine tot mai mult o ţintă dorită de Beijing”