XINHUA – Banca centrală a României solicită scăderea dobânzilor

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a solicitat băncilor să reducă ratele dobânzilor la credite, în special pentru companiile performante, informează agenţia de presă XINHUA.
Isărescu a făcut această declaraţie după ce banca centrală a anunţat cea de-a patra reducere a ratelor cheie în acest an.
„Cunoaştem foarte bine datele din sistemul bancar românesc şi este în interesul băncilor să reducă ratele dobânzilor, cât mai curând posibil şi până la punctul în care cererea de credite va fi recuperată”, a declarat şeful băncii centrale.
„Creşterea profitului băncilor nu provine din dobândă, ci din volum. Fiecare comerciant ştie că câştigurile pe termen lung ar putea fi realizate prin volum, mai degrabă decât prin dobândă”, a adaugat el.
Banca Naţională a România a decis, marţi, să reducă rata dobânzii de politică monetară la cel mai mic istoric, de la 4,25 la 4%, pentru a menţine nivelurile actuale ale ratelor rezervelor minime ale pasivelor, atât în moneda naţională, cât şi depozitele în valută.
Analiştii locali consideră că rata cheie va fi redusă în continuare, până la 3,75%, iar rata minimă a pasivelor în moneda naţională va fi redusă de la 15 la 12%.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în De departe ... România, Din presa chineză, România. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.