COMENTARIU | China recunoaște rolul „decisiv” al pieței în economie

Beijing Panorama ChanganChina va aprofunda reforma economică, pentru a se asigura că piața va juca un „decisiv” în alocarea resurselor, se arată într-un comunicat remis după ce-a de a treia sesiune plenară a celui de-al 18-lea Comitet Central al Partidului Comunist Chinez (PCC), încheiată marți la Beijing. Pentru un timp destul de lung, după 1949, ideea pieței a fost un tabu asociată cu capitalismul, notează agenția oficială de presă XINHUA, și chiar și după procesul de reformă și deschidere, din 1978, „China a luptat pentru a defini piața și unele dogmatici, întrebându-se dacă socialismul ar putea găzdui economia de piață”.

În anul 1992, la cea de a treia sesiune plenară a celui de-al 14-lea Comitet Central al PCC, s-a ajuns la consensul potrivit căruia piața, sub controlul macroeconomic de stat, ar trebui să fie mijlocul principal de alocare a resurselor.
Profesorul Xie Chuntao, de la Școala de Partid a Comitetului Central al PCC, a opinat că definiția pieței, în noua variantă adoptată marți, arată faptul că partidul a înțeles în profunzime ceea ce este economia de piață și care este rolul pe care ar trebui să îl joace guvernul. De-a lungul ultimelor două decenii, piața a jucat un rol tot mai important în economia Chinei, a apreciat Xie.

„Guvernul a făcut o treabă bună, dar, uneori, pur și simplu a intervenit prea mult, ceea ce a dus la costuri administrative ridicate, la o eficiență scăzută și la corupție. Cred că conducerea înțelege care sunt problemele”, a arătat Xie.

În documentul adoptat marți se recunoaște faptul că miezul reformei economice constă într-o relație adecvată între guvern și piață. „Reforma ar trebui să lase piața să joace un rol decisiv în alocarea resurselor, iar așa Guvernul își va face mai bine datoria”. Pentru a lăsa piața să decidă alocarea de resurse, sarcina principală este aceea de a construi o piață deschisă și unificată, cu o concurență ordonată.

Terenurile din orașe și din mediul rural, care pot fi utilizate pentru construcții, vor fi reunite într-o singură piață, susține documentul. În cadrul unui sistem de piață modernă, întreprinderilor ar trebui să li se permită să funcționeze independent și în concurență loială, în timp ce consumatorii ar trebui să fie liberi să aleagă și să plătească. De asemenea, mărfurile vor fi tranzacționate în mod liber și egal, se spune în document.

Una dintre promisiunile asumate de PCC vizează ștergerea barierelor existente în piață, precum și îmbunătățirea eficienței și echității în alocarea resurselor. În aceste condiții, vor fi create reguli de piață corecte, deschise și transparente, menite să îmbunătățească mecanismul de fixare a prețurilor.
În timp ce va fi modernizat rolul pieței, guvernul de la Beijing susține că va transforma funcțiile guvernamentale privind îmbunătățirea sistemelor care vizează macro-reglementarea și administrarea. Se suține că vor fi aprofundate reformele sistemului administrativ și vor fi impuse noi metode administrative pentru a crește credibilitatea și eficiența guvernului.

Potrivit mesajelor oficiale lansate de noua elită de la Beijing, de la preluarea mandatului, în noiembrie 2012, China a făcut pași importanți pentru a permite creșterea dinamismului pieței. Noul guvern central a impulsionat reforma instituțională pentru a reduce birocrația și pentru a realiza descentralizarea puterii. Până în prezent, au fost eliminate sau transferate 221 de decizii administrative către autoritățile locale.

Reforma orientată spre piață este în plină desfășurare, după ce, în luna iulie, banca centrală a Chinei a anulat limita ratelor de creditare, iar în luna septembrie a lansat Zona Pilot de Comerț Liber Shanghai, care se așteaptă să fie terenul de testare pentru convertibilitatea monedei chineze și dereglementarea ratelor dobânzilor.
Adaptare după Xinhua

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, Înţelege China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.