COMENTARIU | Americănismul indecent şi fobia preşedintelui României la adresa Chinei

Consecvenţa cu care președintele României, Traian Băsescu, îşi manifestă dispreţul față de Estul lumii, aici vorbind despre Rusia şi China, poate fi analizată dincolo de politică. De multă vreme, Traian Băsescu nu mai face politica României încât ajungi să te întrebi când a făcut-o, cel puţin în perioada de după 1990. Excedat de aura preşedintelui SUA, de care s-a “lovit” fără programare, în clădirea Sumitului Securităţii Nucleare, desfăşurat la Haga, Traian Băsescu s-a trezit (din nou) în poziţia, probabil, a singurului preşedinte de stat care să ia peste picior relaţia şi eforturile de construcţie alături de şi cu China. Aici nu vorbim de o coincidenţă de mesaj, câtă vreme în aceste zile vicepremierul Liviu Dragnea s-a aflat în China, continuând efortul guvernului de la Bucureşti de a atrage investiţii chineze. Mai mult, coincidenţele în cazul preşedintelui Băsescu se suprapun cu evenimente sau demersuri politico-economice necesare României.

Aflat la Haga, acolo unde a participat la Summitul Securităţii Nucleare, preşedintele Traian Băsescu, a vorbit, marţi, despre evenimentul la care a fost invitat, însă, surprinzător pentru cei care nu îi cunosc stilul, a deraiat de la subiectul summitului, la … China. Înainte de a intra în context, apreciez necesară sublinierea încadrării făcute de Băsescu discuţiei avute cu preşedintele Barack Obama, cu vicepreşedintele John Biden, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov etc.: „… A fost şi o coincidenţă că înainte de întâlnirea cu preşedintele Obama, am avut o discuţie lungă, pe subiectul regiunii, cu vicepreşedintele Biden, ceea ce m-a ajutat foarte mult să consolidez concluzia discuţiei cu vicepreşedintele Biden şi să nu credeţi că domnului ministru Lavrov i-am spus altceva decât ce am discutat şi cu vicepreşedintele Biden sau cu preşedintele Obama legat de securitatea regională, ceea ce am discutat de altfel şi cu preşedintele Van Rompuy şi cu preşedintele Comisiei Europene, cu Barroso, şi cu mulţi alţii, inclusiv cu preşedintele Turciei sau… Astfel de summituri sunt o ocazie excelentă, dar n-aş vrea să intru în acest subiect aici. Casa Albă am văzut că a dat un comunicat care a sintetizat foarte bine temele, dar conţinutul este deja o problemă care ţine de noi …” (presidency.ro).

Dar, până la noua reacţie indecentă la adresa Chinei, vă cer îngăduinţa de a înțelege mesajul preşedintelui. Prin declaraţia de mai sus, preşedintele Băsescu pozează cel puţin în lider regional-continental, aprecierile şi judecățile sale fiind indispensabile celor mai importanţi jucători planetari, la nivel de politică externă: SUA şi Rusia. Mai mult, preşedintele susţine că a „mărşăluit” triumfal prin discuţiile avute cu liderii lumii, motiv pentru care a ajuns în sinteza Casei Albe. Probabil că, acum, Traian Băsescu, va fi supărat pe Internet, aflat la îndemâna oricui, pentru că pe saitul oficial http://www.whitehouse.gov/, în anul 2014, preşedintele României apare cu doar două menţiuni, urmare a unor discuţii telefonice. Chiar şi la Haga, potrivit informării americane, Băsescu a discutat TELEFONIC cu vicepreşedintele SUA. În aceeaşi atmosferă de prietenie şi cordialitate, saitul Preşedinţiei României, oferă suficiente argument pentru a crede că, în cele câteva minute avute la dispoziţie cu cei mai sus menţionaţi, a avut capacitatea, mesajul şi importanţa de a transmite imputuri de nivelul temelor invocate. Gestica preşedintelui Obama, dar mai ales a personajului care îl cuprinde cu îngăduinţă pe Traian Băsescu, nu au nevoie de prea multă traducere. Iată de ce, românii nu ar trebui să aibă motive de îngrijorare, având confirmat faptul că “parteneriatul strategic cu Statele Unite este de neînlocuit pentru securitatea naţională a României, este de neînlocuit, şi oricine încearcă să se împrăştie în diverse direcţii zâmbind politic şi spre Est şi în Asia, şi, sigur, putem face afaceri cu toată lumea, dar securitatea noastră ţine de parteneriatul strategic cu Statele Unite şi de apartenenţa la NATO (…) de Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI cu Statele Unite, care nu îmbracă doar securitatea militară, îmbracă şi aspectele dezvoltării economiei româneşti, numai că acum ajungem să ne încurcăm …” – (Traian Băsescu). Imaginile cu Serghei Lavrov, vorbesc, de asemenea, de la sine, dacă nu prin distanţa dintre interlocutori, măcar prin mimica ministrului rus de Externe.

De la cele de mai sus, de la summitul pe teme nucleare, după ce a rezolvat problemele SUA şi ale Rusiei, preşedintele Traian Băsescu ajunge la China, considerând că un parteneriat stabil şi profitabil cu marele stat asiatic este generator de confuzie. „… vrem cu China, vrem cu Statele Unite, vrem … creăm confuzie, prin atitudine, că mă îndoiesc că Statele Unite nu pot dezvolta programe IT sau de telefonie în România. De ce trebuie să ne vulnerabilizăm mi-e greu să înţeleg, dar nu aici este locul în care aş vrea să discut. Doar vă spun nedumeririle mele, însă sper că vocea şi consecvenţa mea vor domina aprecierile cu privire la România, chiar dacă au apărut şi alte opţiuni. Sper ca consecvenţa în acţiune a României să ne lase pe această axă fixată de mulţi ani”.

Reacţia preşedintelui, dincolo de ridicolul său, ţinteşte vizita derulată, în ultimele zile, în China, de vice-premierul Liviu Dragnea, eveniment despre care am consemnat, reacţie care vine şablon pe vizita din luna iunie 2013 a premierului Victor Ponta în China. Dacă în 2014, preşedintele crede că România crează confuzie, în 2013 considera vizita premierului Ponta în China „un turneu catastrofal ca imagine şi eficienţă”. Consecvenţa preşedintelui este manifestată şi în obsesia cu care acesta susţine că încheierea unui parteneriat strategic cu China vine în contradicţie cu cel pe care România îl are încheiat cu SUA. Fără îndoială, preşedintele Băsescu i-a transmis liderului american neconcordanţa privind relaţia excelentă avută cu China, la fel şi ministrului rus de Externe, iar dacă tot s-a aflat în Olanda, putea să atenţioneze familia regală care tocmai a perfectat excelente relaţii cu preşedintele chinez. Mai are vreun sens să evidenţiez relaţiile speciale avute de Germania, Franţa, Marea Britanie cu China?

Americănismul indecent şi fobia preşedintelui României la adresa Chinei sunt, în mod evident, o manifestare nejustificată de servilism, care pune România în situaţii extrem de jenante şi păguboase. Însă, câtă vreme în agenda de politică externă a Președinţiei de la București, Asia nu există (vezi discursul preşedintelui Traian Băsescu la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România), avem o explicație de ce, în ianuarie 2011, acesta recomanda miniştrilor români, în şedinţă de Guvern, că nu ar trebui să cadă „în plasa unei poveşti de genul să luăm nişte bani din China„. Şi este extrem de adevărat faptul că, în ultimii ani, marile proiecte demarate alături de China au stagnat: Tarniţa Lăpuşteşti, Centrala Nucleară Cernavodă, Rovinari etc. Preşedintele Traian Băsescu se face că nu înţelege că răul pe care îl produce prin astfel de ieşiri total necontrolate afectează inclusiv activitatea protejatului aflat în misiune la Beijing, protejat aflat în cea mai înaltă funcţie diplomatică, de unde, pe acelaşi model, reuşeşte să producă daune substanţiale relaţiilor bilaterale româno-chineze.

La final, înaintea unei imagini a relaţiilor China – SUA susţinute la Haga, pentru a demonstra capacitatea de comunicare a preşedintelui americănist până dincolo de diplomaţie şi decenţă, vă invit să intraţi pe saitul Preşedinţiei României, să studiaţi imaginile întâlnirilor cu Barack Obama şi Serghei Lavrov. Nu vorbesc de tehnica IPhone utilizată de comunicatorii preşedintelui român, cât mai ales de durata discuţiilor, uşor de apreciat după informaţiile oferite de proprietăţile imaginilor: ceva mai mult de două minute, fiecare. De ajutor sunt şi persoanele care se află în mişcare în jurul vorbitorilor, ca o altă certitudine a duratei discuţiilor. Viteza cu care preşedintele Traian Băsescu reuşeşte să comunice chestiuni esenşiale liderilor lumii poate să fie o scuză pentru derapajele pe care nici chiar SUA nu şi le permit la adresa Chinei sau Rusiei. Cheia acestor erori de politică externă se află, aşa cum a fost mereu în ultimii zece ani, în bătălia internă pe care Preşedinţia României o duce împotriva Guvernului României, situaţie întâlnită numai în ţările din lumea a treia, fracturate de mentalităţi tribale.