Dezvoltarea cooperării win-win, China – UE

Ji Jinping - Jose Manuel Barroso, 31.03.2014Președintele chinez Xi Jinping a solicitat, luni, la Bruxelles, în cadrul întâlnirii cu președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, dezvoltarea cooperării win-win între China și Uniunea Europeană (UE), transmite agenția de presă Xinhua.
Pe fondul globalizării economice, China și UE au devenit o comunitate cu un destin comun, cu interese extrem de întrepătrunse, a declarat Xi, adăugând că o cooperare win-win reprezintă cheia pentru cimentarea relațiilor China – UE.
Cele două părți ar trebui să profite de oportunitățile de cooperare create de dezvoltarea Chinei și redresarea economică a Europei, pentru punerea în aplicare a Strategiei 2020 de Cooperare China – UE și derularea modelului actual de colaborare, care are ca principală forță comerțul.
China și UE ar trebui să respecte reciproc calea de dezvoltare și a sistemului social, să consolideze dialogul și schimbul pe tema reformelor, pentru îmbunătățirea înțelegerii reciproce, a încrederii, respectului reciproc și egalității, pentru a caută un spațiu comun, lăsând la o parte diferențele, pentru o cooperare win-win, a declarat liderul chinez.
Cele două părți ar trebui să lucreze împreună pentru a gestiona problemele economice și comerciale prin dialog și consultare, a mai arătat Xi Jinping, exprimându-și speranța că UE va menține piața deschisă și va adopta o abordare foarte prudentă în ceea ce privește măsurile de protecție comercială.
Liderul chinez a solicitat, de asemenea, o cooperare bilaterală mai strânsă în afacerile internaționale și susținerea de eforturi comune pentru a promova construirea unor norme internaționale rezonabile și eficiente.
Salutând impulsul relației strategice UE – China, președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a afirmat că Uniunea Europeană apreciază sprijinul acordat de China, în perioadele dificile. UE sprijină, de asemenea, eforturile Chinei de a realiza dezvoltarea și prosperitatea, privește îndeaproape procesul de reformă și deschidere a Chinei, fiind dispusă să fie partener strategic cuprinzător al Chinei, a susținut Barosso.
Liderul european a mai declarat că Uniunea este pregătită să adopte agenda Strategiei 2020 de Cooperare China – UE, pentru a promova comerțul și investițiile alături de China, pentru a negocia un acord de investiții și un acord de liber schimb. Barosso și-a exprimat speranța ca Uniunea Europeană și China să extindă cooperarea în domenii cum ar fi urbanizarea, inovația, schimbările climatice, guvernanța globală și schimbul interuman, adăugând că cele două părți ar trebui să rezolve în mod corespunzător dispute comerciale privind echipamentele de telecomunicații fără fir și alte produse prin negocieri.

REFERINŢE >>>
Președintele Chinei în prima vizită în centrul decizional al Uniunii Europene
COMENTARIU | Americănismul indecent şi fobia preşedintelui României la adresa Chinei
Europenii, încă reticenţi în a accepta investițiile chineze
Preşedintele chinez va vizita Olanda, Franţa, Germania şi Belgia
Li Keqiang: Tensiunile nu reprezintă imaginea de ansamblu a relaţiilor chino-europene, chino-americane
Preşedintele Chinei va efectua o vizită în Europa
China invitată să participe la proiectul european de 80 de miliarde euro, „Orizont 2020”
COMENTARIU | China – ECE şi reacţiile emoţionale europene (III)
COMENTARIU | China – ECE şi reacţiile emoţionale europene (I)
COMENTARIU | China – ECE şi reacţiile emoţionale europene (II)
Viorel ISTICIOAIA-BUDURA: Există momente în care amplitudinea schimburilor comerciale China – UE atinge interesele anumitor companii (I)
Viorel ISTICIOAIA-BUDURA: Reuniunea de la Bucureşti ar trebui să producă elemente de angajament China – ECE, pentru consolidarea Uniunii Europene (II)
China – UE 2020, un acord „fără precedent”
Xi Jinping solicită o cooperare mai strânsă China – UE
Summit China – UE 2013 | Creştere verde, într-o lume mai sigură
Planurile UE-China pentru următorul deceniu

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în China, Din presa chineză, Europa, Europa - Asia, Uniunea Europeană, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.