Președintele Chinei în prima vizită în centrul decizional al Uniunii Europene

Barosso, Xi Jinping, RompuyPreședintele Chinei, Xi Jinping, a devenit, luni, primul lider chinez de a vizitat sediul Uniunii Europenede de la Bruxelles, fiind primit de președintele Parlamentului European, Martin Schulz, de președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, și de președintele Consiliului European Herman Van Rompuy.
Din multe puncte de vedere, prezența la Bruxelles a unui lider chinez, după patru decenii de la stabilirea relațiilor între China și UE, este un moment istoric, agenda discuțiilor vizând relațiile economice și diplomatice dintre cele două părți. Unul dintre mesajele lansate deja de președintele Xi Jinping este acela că China este un partener mai puțin conflictual, gata să rezolve tensiunile de ordin economic existente.
Uniunea Europeană este cel mai mare partener comercial al Chinei, în timp ce China este pe UE doilea cel mai mare partener, după SUA, schimburile comerciale dintre China și UE ridicându-se la peste un miliard euro/zi.
Președintele Xi Jinping se află în Europa în cadrul unui turneu care a inclus până acum Olanda, Germania și Franța, ultima escală fiind făcută în Belgia.

REFERINŢE >>>
COMENTARIU | Americănismul indecent şi fobia preşedintelui României la adresa Chinei
Europenii, încă reticenţi în a accepta investițiile chineze
Preşedintele chinez va vizita Olanda, Franţa, Germania şi Belgia
Li Keqiang: Tensiunile nu reprezintă imaginea de ansamblu a relaţiilor chino-europene, chino-americane
Preşedintele Chinei va efectua o vizită în Europa
China invitată să participe la proiectul european de 80 de miliarde euro, „Orizont 2020”
COMENTARIU | China – ECE şi reacţiile emoţionale europene (III)
COMENTARIU | China – ECE şi reacţiile emoţionale europene (I)
COMENTARIU | China – ECE şi reacţiile emoţionale europene (II)
Viorel ISTICIOAIA-BUDURA: Există momente în care amplitudinea schimburilor comerciale China – UE atinge interesele anumitor companii (I)
Viorel ISTICIOAIA-BUDURA: Reuniunea de la Bucureşti ar trebui să producă elemente de angajament China – ECE, pentru consolidarea Uniunii Europene (II)
China – UE 2020, un acord „fără precedent”
Xi Jinping solicită o cooperare mai strânsă China – UE
Summit China – UE 2013 | Creştere verde, într-o lume mai sigură
Planurile UE-China pentru următorul deceniu

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, Europa, Europa - Asia, Uniunea Europeană. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.