În atingerea obiectivelor de a stabili un nou model de relaţie bazat pe respect şi tratament reciproc sincer, pe adoptarea unei percepţii corecte a intenţiilor strategice reciproce, între China şi Statele Unite ale Americii nu trebuie să existe nicio eroare de judecată strategică, a declarat Consilierul de Stat chinez, Yang Jiechi, în cadrul celei de a şasea runde anuale a Dialogului Strategic şi Economic (S&ED), încheiate joi, la Beijing.
În faţa Secretarului de Stat american, John Kerry, Yang a subliniat că, în ultimii 35 ani, a fost nevoie să fie depăşite o serie de greutăţi pentru a se ajunge să fie dezvoltată o cooperare pozitivă şi stabilă între China şi SUA, motiv pentru care cele două ţări ar trebui să rămână pe direcţia generală a relaţiilor bilaterale, care să nu fie perturbată de diferite incidente.
Potrivit oficialilor de la Beijing, China şi Statele Unite ale Americii urmăresc încheierea primei faze a Tratatului Bilateral de Investiţii (BIT), începând negocierile de fond. „Discuţiile pe marginea BIT vizează două faze. Prima este pe text, a doua pe lista negativă, apoi vom începe a doua etapă”, a declarat Zhang Xiangchen, asistentul ministrului chinez al Comerţului.
Discuţii pe marginea BIT au debutat în anul 2008 şi se aşteaptă să ajute la aprofundarea relaţiilor economice chino-americane, a căror schimburi bilaterale au depăşit 520 miliarde USD, în 2013.
În 2013, China şi SUA au convenit pre-stabilirea unui tratament naţional (pre-establishment national treatment – PENT), pentru abordarea liste negative de subiecte. PENT asigură faptul că investitorii străini şi investiţiile acestora vor beneficia de o atenţie deosebită la nivel naţional, în faza de pre-stabilire a afacerilor.
Pe de altă parte, China doreşte ca Statele Unite să limiteze comentariile cu privire la securitatea naţională privind investiţiile chineze, în timp ce, la rândul lor, SUA ar dori să vadă de partea Chinei o „listă negativă” cât mai scurtă a sectoarelor în care sunt blocate investiţiile americane.
O „listă negativă” revizuită a redus numărul de industrii restricţionate pentru investiţii străine în China, de la 190, la 139, în cadrul proiectului pilot al Zonei de comerţ liber din Shanghai.
Comparativ cu sistemul de omologare a investiţiilor la nivel naţional, „lista negativă” suferă o schimbare fundamentală, fapt care face accesul mai uşor pentru investiţiile străine, a adăugat Zhang.
„Negocierile BIT în baza PENT, cu o abordare a „listei negative”, sunt în acord cu restructurarea economică a Chinei”, a arătat, la rândul său, vice-ministrul de chinez de Finanţe Zhu Guangyao.
Comentatorii chinezi apreciază că această rundă a S&ED va avea urmări şi în ceea ce priveşte rezolvarea divergenţelor din plan politic şi economic dintre China şi SUA, în condiţiile în care o reechilibrare a prezenţei SUA în zona Asia-Pacific, alături de parteneriatul Trans-Pacific, ar putea submina competitivitatea Chinei. Aceasta în condiţiile în care China trebuie să asigure o stimulare a dezvoltării economice şi să accelereze eforturile de creştere valorică.
Aşa cum am subliniat şi în reflectările anterioare, relaţia complexă de securitate dintre China şi Statele Unite ale Americii a reprezentat o altă temă importantă a S&ED.
Liderii de opinie din China susţin că, în ciuda spionajului cibernetic derulat de SUA împotriva Chinei, spionaj dovedit (şi ca urmare a declaraţiilor fostului angajat al NSA Edward Snowden), Beijingul a fost dispus să colaboreze cu partea americană în cadrul unui grup cibernetic de lucru. Cu toate acestea, în timp ce SUA nu a oferit explicaţii pentru acţiunile sale de spionaj, a pus sub acuzare un număr de cinci ofiţeri chinezi, pentru derularea de atacuri cibernetice. În mod firesc, această mişcare a condus la blocarea activităţii grupului de lucru.
Cu toate acestea, China şi SUA fac eforturi pentru a continua parteneriarul, evitând o confruntare directă.
„Interesele noastre sunt mai mult decât oricând interconectate”, a declarat preşedintele Xi Jinping, în cadrul ceremoniei de deschidere a S&ED, arătând că cele două naţiuni „au de câştigat prin cooperare, şi pierde din confruntare” … „Dacă vom ajunge la confruntare se va ajunge cu siguranţă la o situaţie de dezastru pentru ambele ţări şi pentru lume”, adăugând că puterile din Pacific au nevoie să „spargă vechiul tipar al confruntărilor inevitabile”.
Şi de o parte, şi de alta, China şi SUA au manifestat deschidere pentru cooperarea internaţională, eforturile comune comune fiind consemnate în menţinerea stabilităţii în Peninsula Coreeană, arsenalul chimic Sirian, programul nuclear Iranian.
Într-o declaraţie emisă, miercuri, de Casa Alba, preşedintele Barack Obama a arătat că SUA sunt angajate în construirea unui „nou model” al relaţiilor cu China, model definit de cooperarea şi gestionarea constructivă a diferenţelor. „Rămânem hotărâţi să ne asigurăm că cooperarea defineşte relaţia de ansamblu”, a spus Obama. (foto arhivă)
Ca şi concluzie, Profesorul Shen Dingli, Decan al Universităţii Fudan şi asociat al Institutului de Studii Internaţionale, apreciază că atât Beijingul, cât şi Washingtonul, vor dezvolta un nou model al relaţiilor dintre două mari ţări, model aflat în fază incipientă, însă este nerealist să ne aşteptăm ca acestă relaţionare să fie întotdeauna una simplă. Este motivul pentru care, în faţa provocărilor cu care se confruntă cele două părţi, dialogul strategic este atât de important. (Xinhua, China Daily)
REFERINŢE >>>
Relaţiile chino-americane nu trebuie să genereze teamă
China cere SUA să se abțină în cazul Japoniei
Replici între liderii militari chinez și american
China – SUA cooperare pentru dezvoltarea oraşelor