Mândria de a fi ROMÂN poate fi conturată de emoția, sublimul, forța și VALOAREA Corului Național de Cameră MADRIGAL, prezent în aceste zile în China, la Beijing, cu ocazia celei de a 12-a ediții a Festivalului Internațional al Corurilor din China (CICF) eveniment care a debutat odată cu Conferința Mondială a Educației Corale a Tineretului și reuniunea Federației Internaționale a Muzicii Corale (IFCM).
După spectacolul galei de deschidere, programat marți seara, la Marea Sală a Poporului din Beijing, membrii Corului Madrigal, condus de Directorul Artistic și Dirijorul Anna Ungureanu, au fost oaspeții de onoare ai recepției organizate de Ambasada României în Republica Populară Chineză, eveniment care a marcat (miercuri seara) prezența valorosului ambasador al României în marele stat asiatic.
„Pentru Ambasadă și pentru colegii mei din Ambasadă este o onoare deosebită să vă avem printre noi. Este o bucurie pentru noi să vă avem oaspeți, este o mândrie pentru noi să știm că sunteți adevărați ambasadori, mulți și foarte buni, ai României”, a declarat Ambasadorul României în RP Chineză, E.S. Doru-Romulus Costea, în deschiderea recepției la care au participat foști și actuali diplomați chinezi care au susținut și susțin relațiile de prietenie cu România, reprezentanți ai Ministerului chinez al Culturii, al Ministerului chinez al Comerțului, Institutului Confucius, Universității de Limbi Străine din Beijing și Asociației de Prietenie China – România.
În onoarea celor prezenți la recepție, Corul Madrigal a susținut un scurt repertoriu care a reușit să trezească emoții profunde, aducând în prezent amintiri din perioada petrecută în România, veteranilor chinezi, accentuând dorul de casă, românilor.
„Ceea ce facem noi, cu multă pasiune și încredere, cu tenacitate, cu responsabilitatea moștenirii lăsate de Maestrul Marin Constantin (1925 – 2011), este datoria de a reprezenta România la cel mai înalt nivel artistic. Suntem emoționați și totodată încântați să fim la Beijing, să întâlnim români și chinezi care cunosc activitatea Corului Madrigal și ne dorim să convingem publicul chinez în cadrul concertului pe care îl vom susține aici”, a declarat Anna Ungureanu, Director Artistic și Dirijor al corului Madrigal.
Corul de Cameră Madrigal ca concerta, sâmbătă, la National Library Arts Center din Beijing, programul de două ore urmând să includă, între altele, lucrări de Erasmus Widmann, John Bennet, Claudio Monteverdi, Ioan Hrisavi, I.D. Chirescu, Florian Costea, Paul Constantinescu, Dan Dediu, Tudor Jarda, Cornelia Tăutu, Dan-Mihai Goia, Mihai Moldovan, Gheorghe Danga, Adrian Pop.
Înființat în anul 1992, Festivalului Internațional al Corurilor din China este un eveniment bianual inițiat cu scopul de a încuraja schimburile culturale între China și țările lumii. La ediția din acest an, timp de șapte zile (29 iulie – 4 august), sunt programate 121 de evenimente: concerte de nivel înalt, forumuri dedicate schimbului de experiențe și saloane corale.
Evenimentul din această seară din cadrul Ambasadei României din Beijing a constituit și un prilej pentru a saluta retragerea de la post a unuia dintre cei mai valoroși diplomați pe care România i-a avut în China, un eminent sinolog, un constructor al relațiilor România – China, un om deosebit, un caracter ales, Domnul Cristian Alexandru. Modestia și profesionalismul domniei sale, așa cum afirmă mulți dintre diplomații chinezi, îl recomandă, fără îndoială, pentru o revenire în China, pentru a sluji cu dedicație dezvoltarea și aprofundarea relațiilor româno-chineze.