China – Peste 1.000 de companii supuse controalelor anti-monopol

Controlale monopol auto chinaPeste 1.000 de companii chineze şi străine din industria auto, inclusiv producătorii, furnizorii şi distribuitorii, sunt implicate într-o anchetă anti-monopol de proporţii demarată de corpul de control al Biroului de Planificare Economică din China. Investigaţiile antitrust demarate în sectorul auto şi de telecomunicaţii s-au extins, în ultimele zile şi la alte industrii, fiind vizate companii din sectoarele de ciment şi medicale.

Pe lângă cazurile recente, presa chineză consemnează că investigaţiile antitrust derulate la companiile naţionale vizează şi un caz de monopol care implică o societate cu capital de stat, informaţie confirmată de un oficial din cadrul Comisiei Naţionale pentru Dezvoltare şi Reforma.

Cel mai recent caz din industria auto vizează producatorul american General Motors, după ce un număr de şapte producători de automobile străine au redus preţurile în mijlocul investigaţiilor antitrust. BMW, Volkswagen Audi, Daimler Mercedes-Benz, Tata Motors, Jaguar Land Rover, Chrysler Fiat, Toyota şi Honda au anunţat reduceri de preţ pentru vehicule sau piesele de schimb, începând cu luna iulie, începutul lunii august.

Divizia Audi FAW-Volkswagen s-ar putea confrunta cu o amendă de 1,8 miliarde yuani (292 milioane USD) pentru impunerea unui monopol, consemnează The Economic Observer, citând un dealer Audi. Anchetatorii au propus o sancţiune echivalentă cu 1% din vânzările companiei din anul 2013, procent echivalent cu este nivelul minim prevăzut în Legea Anti-Monopol (LAM), lege care arată că cei sancţionaţi pot fi amendaţi între 1 şi 10% din veniturile din vânzări din anul precedent.

Cazurile recente de încălcare a normelor antitrust identificate în China au stârnit îngrijorare, reprezentanţii unor întreprinderi străine plângându-se că acestea sunt declanşate pe nedrept.

De partea cealaltă, un oficialii chinezi susţin că unele dintre investigaţii au început în anul 2011, acestea nevizând un anume tip de industrie sau o anumită ţară. Investigaţiile demarate la companiile private sau de stat, aflate în proprietatea sau pe piaţa internă, vor fi prezentate integral în perioada următoare, au arătat oficialii chinezi, fără a dezvălui sectorul companiei de stat, arătând doar că aceasta nu este din industria auto.
O serie de companii auto aflate pe piaţa internă din China se află sub control, însă problema nu este la fel de evidentă în cazul partenerilor internaţionali, datorită cotei mici de piaţă a acestora.

Brandurile auto interne au reprezentat mai puţin de 20% din vânzările auto din China, în prima jumătate a acestui an, susţin reprezentanţii Asociaţiei chineze a Producătorilor de Automobile.
Alăturat acestei informaţii, oficialii care derulează verificări susţin că „scopul nostru (cercetările anti-monopol) este de a ne asigura că consumatorii chinezi se pot bucura de servicii auto şi de componente de înaltă calitate, la preţuri de corecte, ca şi în alte pieţe”. Totodată, guvernul chinez îşi propune să creeze un mediu în care întreprinderile pot concura pe picior de egalitate.

Robin Bew, director la Economist Intelligence Unit, susţine că legea anti-monopol din China are o mare problemă în ceea ce priveşte corectitudinea şi transparenţa.

„Marile companii occidentale se uita la ceea ce se întâmplă în China şi se întreabă dacă legea se aplică în mod uniform. Aceasta este întotdeauna o îngrijorare a companiilor”, a declarat Bew. „Domeniile în care China are nevoie de investiţii străine pentru a aduce know-how sunt sectoare cum ar fi educaţia, sănătatea şi serviciile”, a adaugat el.

Cu toate acestea, Bew crede că China va rămâne atractivă pentru investitorii străini. „Piaţa din China este atât de mare şi cred că va fi foarte dificil pentru orice companie să spună că nu va fi prezentă aici. Cele mai multe companii sunt acum profitabile în China, iar de aici vine o parte importantă din veniturile la nivel mondial, astfel încât acestea nu vor pleca”.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al de Comerţului, Shen Danyang, a arătat că „cercetările cu privire la practicile monopoliste sunt practici universale. Companiile din China, locale sau străine, trebuie să asume responsabilităţile legale în cazul în care încalcă legile din China”.

Potrivit China Daily, Comisia pentru Dezvoltare şi Reformă Naţională, una din cele trei instituţii importante de reglementare anti-monopol din China, a informat că 12 companii auto japoneze au fost investigate sub suspiciunea de manipulare a preţurilor la piese auto. Birouri CNDR din Shanghai şi Hubei au fost verificate, fiind derulate controale şi la Constructorul auto american Chrysler şi la producătorul german Audi.
O echipă a Administraţiei de Stat pentru Industrie şi Comerţ, un alt regulator anti-monopol, a verificat firma de consultanţă Accenture din Dalian, provincia Liaoning, firmă care oferă servicii financiare pentru Microsoft China. În acest caz este cercetată poziţia de monopol a gigantului software american.
În niciunul dintre aceste cazuri nu au fost anunţate sancţiuni până acum.

REFERINŢE >>>
Camera de Comerț a Uniunii Europene reacționează la controalele anti-monopol derulate în China

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în China, Din presa chineză, Înţelege China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.