COMENTARIU | Reacția electoratului român în fața unui prezidențiabil gay

România europeană dezbate pre-electoral cu o pudicitate care trădează lipsa de maturitate, „armatele” de susținători utilizând argumente și metode care confirmă că, în politică, absolut totul este permis, mai puțin abordarea temelor reale și de interes național.
Urmărind același principiu, sondajele de opinie devin parte a inflației de politicieni la limita nebuniei publice bugetare, promovate printr-o propagandă media partizană, încât dacă citești agențiile de presă nu mai poți discerne realitatea românească. Desemnarea noului comisar european din partea României confirmă spectacolul grotesc, în care cei care au utilizat delațiunea, ulterior, au lăudat ceea ce au pârât.

Și totuși … cum ar fi dacă unul dintre sondajele de opinie ar evalua percepția electoratului român în fața opțiunii de a alege președinte un reprezentant al comunității LGBT (lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor și transsexualilor)? Altfel spus, un candidat care aparține minoritățile sexuale condamnate de Biserica Ortodoxă Română.

Urmărind un raționament avansat de președintele în funcție, ar trebui să se devoaleze și candidați LGBT? Având în vedere conformația conservatoare a electoratului, ar trebui ca românul să cunoască opțiunile private a celor care aspiră la cea mai înaltă funcție în stat?

Deși face parte din Uniunea Europeană și NATO, România comportă caracteristici și dimensiuni proprii în fața valorilor familiei. Dacă toleranța este una dintre cele mai profunde caracteristici ale firii românești la nivel de națiune, asta nu înseamnă că, deși îndură cu peste măsură umilința și sărăcia, românul este prost.

Și atunci, dacă pretendenții la funcția de președinte, pe lângă un test psihologic, și-ar declara onest și opțiunile sexuale, s-ar schimba raportul de forțe prezentat de sondajele pre-electorale?

În Europa, dar nu doar pe bătrânul continent, o serie de țări au legalizat, până la nivelul mariajului, relațiile între persoanele de același gen. Mai mult, funcții la nivel de stat au fost și sunt deținute de persoane care și-au declarat public opțiunile sexuale.

În urmă cu patru ani, fostul ministru german de Externe, Guido Westerwelle (foto stânga), și-a legalizat relația cu partenerul de cuplu. Anul trecut, Xavier Bettel devenea prim-ministru al Luxembourgului, fiind al doilea premier gay după belgianul Elio Di Rupo. La rândul său, Africa de Sud a făcut un pas revoluționar, după ce Lynne Brown a fost desemnată în funcția de ministrul al Întreprinderilor Publice.
Una dintre ultimele relații oficializate, în care este implicat un reprezentant la nivel de stat, a fost consemnată, zilele trecute, în China, Consulul General al Marii Britanii la Shanghai căsătorindu-se cu partenerul său, în condițiile în care legislația engleză permite, începând din 2013, mariajul între persoanele de același gen. Din punct de vedere istoric, prima țară care a legalizat căsătoriile între persoanele de același gen a fost Olanda (2000). A urmat Belgia (2003), Canada (2005), Spania (2005), Africa de Sud (2006), Norvegia (2009), Suedia (2009), Islanda (2010),​ Portugalia (2010), Argentina (2010), Danemarca (2012), Marea Britanie (2013), Franța (2013), Noua Zeelandă (2013), Uruguay (2013), Brazilia (2013), Scoția (2014), Luxembourg (2014). În SUA (2003) și Mexic (2009), legalizarea căsătoriilor de același gen este permisă numai la nivelul anumitor jurisdicții.

La polul opus, dincolo de țările care nu abordează din punct de vedere legal această problemă, Polonia, Bulgaria, Letonia și Lituania au legislații care interzic legalizarea relațiilor între persoanele de același gen.