Ușurința cu care mass media românească promovează harta electorală a României după primul tur al alegerilor prezidențiale, acreditând ideea superiorității – inferiorității pe criterii Vest – Est, ne oferă imaginea manipulării grosolane la care este supus subconștientul românilor. (Foto: hotnews.ro)
Celor din Transilvania li se exacerbează superioritatea prin atribuirea unei „victorii totale” prin susținerea candidatului Klaus Iohannis, în timp ce în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova „victoria totală” a candidatului Victor Ponta constituie un motiv de retard. Sunt două realități false, prezentate abuziv în contact cu realitatea. Cei din „Vestul albastru” sunt deștepți, tineri, educați și frumoși, în timp ce alegătorii din „zona roșie” reprezintă toate argumentele pentru care România este … cum este.
Această împărțire „superior-inferior” explică eșecul permanent al dreptei, atât la guvernare, cât și în opoziție. Niciodată dreapta nu a câștigat alegerile în România, câtă vreme stânga a făcut erori care au dus-o în plan secund. Ori, dacă privim atitudinea candidatului dreptei, a echipei sale de campanie, cu ușurință recunoaștem atitudinea sfidătoare, superioară, a celui/celor care dețin adevărul imuabil, pe care prostimea trebuie să îl accepte ca pe un dat. Se prea poate ca dreapta să descopere, la 16 noiembrie, că o lume decentă, educată, tânără și frumoasă există și pe zona de stânga, chestiune pe care creștin-liberalii și susținătorii candidatului dreptei o consideră, acum, inacceptabilă.
Opțiunea bicoloră se încadrează perfect în procesul de segregare indus în mentalul colectiv al superiorităților regionale românești. Nenorocirea asta este promovată inclusiv de clasa politică, de candidații la funcția care ar trebui să unească, nicidecum să genereze ură și frustrare.
Cu un număr infim de excepții, niciunul dintre candidați nu s-a impus zdrobitor la nivel de județe, nicidecum la nivel de regiuni. În fiecare județ, cei doi candidați au primit consistent voturi. Prin urmare, o „privire bicoloră” este pe cât de falsă, pe atât de păguboasă, în contextul antagonismelor care se construiesc cu grijă, fără grabă. Vorbim de o realitate construită, pas cu pas, de 25 de ani, care, în condiții de extrem și tragic moment istoric va face cu atât mai ușoară o posibilă separare.
Această imagine este pe cât de falsă, pe atât de meschină, prin anularea celor care au votat pentru cel aflat pe locul doi, fie el Iohannis, fie Ponta. Unde au dispărut ardelenii, bănățenii, muntenii, oltenii, dobrogenii, moldovenii, care au votat cu cei doi candidați? Evident, în jocul speculațiilor și manipulărilor politice, în care românii sunt tratați exclusiv ca masă de manevră pe tabla intereselor celor care se luptă pentru funcții.
Din exterior, românii sunt determinați să voteze împotriva propriilor interese, propriului neam, propriilor opțiuni, împotriva propriei țări. De 25 de ani suntem „educați” că diavolul este în interior, nicidecum că el te ispitește mereu din afară. Acum, preocupați de foamea unor revanșe insipide, ne desenăm România bicolor, în care unii dintre români sunt mai români, mai deștepți, mai buni și mai capabili să înțeleagă ce este bine pentru țară.
Asta în timp ce puțini sunt cei care mai gândesc cu adevărat pentru România, dezbărați de pasiuni mici, imediate, în care opțiunea personală a înlocuit și a anulat interesul național.
Turul II al alegerilor prezidențiale, din 16 noiembrie, a dat „câștig” de cauză albaștilor, care au avansat în terenul roșiilor, potrivit imaginii de mai jos.
REFERINȚE >>>
ALEGERI 2014 – Românul, în căutarea propriei revoluții
ALEGERI 2014 – Fragmentarea României
Pingback: “…dar multi”. Cum pot fi prostiti cei care se considera superiori – ContraSENS
Pingback: ALEGERI 2014 – Tratat de manipulare electorală românească