Obama: Relația SUA – China nu este un „joc de sumă nulă”

Barack Obama, APEC China 2014 2Statele Unite ale Americii salută apariția unei China prospere, pașnice și stabile, a declarat, luni, la Beijing, președintele american Barack Obama, în cadrul ediției 2014 a Asociației de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC). În fața liderilor APEC, Obama a susținut că relația SUA – China nu este un „joc de sumă nulă”, beneficiarii fiind ambele țări și întreaga lume. (Sursa: Xinhua)

În calitatea lor de cele mai mari două economii ale lumii, cele două țări „au responsabilități speciale pe care trebuie să le asume”, a spus Obama, arătând că „dacă China și Statele Unite pot lucra împreună, beneficiile vor aparține întregii lumi”. Potrivit liderului american, consolidarea și integrarea Chinei în economia mondială este în „interesul SUA și al lumii”.
„Ne dorim ca R.P. Chineză să evolueze benefic”, a spus Obama. „Concurăm în mediul de afaceri, dar căutăm, de asemenea, să cooperăm pe o gamă largă de oportunități și provocări comune și în comun” în lupta împotriva răspândirii Ebola, oprirea proliferării nucleare, aprofundarea parteneriatului energetic și combaterea schimbărilor climatice.

Barack Obama, APEC China 2014 1Obama a anunțat că cele două națiuni au convenit să pună în aplicare un nou acord privind vizele, acord care va asigura extinderea vizei de student de la un an, la cinci ani, precum și viza de afaceri și turistică la 10 ani. De acestea vor beneficia studenți și oamenii de afaceri, a spus Obama, contribuind la dezvoltarea economică a Chinei, turiștii chinezi având o contribuție pozitivă la crearea de locuri de muncă pentru americani și la dezvoltarea economia țării.

Vând în vedere că securitatea și prosperitatea SUA „sunt indisolubil legate de Asia”, Obama a explicat că regiunea reprezintă „o oportunitate importantă pentru crearea de locuri de muncă și creșterea economică a Statelor Unite”. „În urmatorii cinci ani, aproape jumătate din creșterile economice din afara Statelor Unite este estimat că vor fi înregistrate aici, în Asia”, a spus acesta.
Vorbind de cooperarea economică între membrii APEC, președintele american a declarat că „în secolul XXI, exercitarea creșterii economice, crearea de locuri de muncă și comerțul nu sunt un joc de sumă nulă. Prosperitate unei țări nu trebuie să devină o problemă pentru o altă țară”.
„Lucrând împreună, avem nevoie de creștere echilibrată, o creștere puternică, o creștere durabilă și care să asigure o prosperitate de care să se bucure întreaga lume, pentru care trebuie să fim dispuși să muncim din greu”, a mai spus președintele american Barack Obama.

REFERINȚE >>>
China a construit un ansamblu rezidențial pentru reuniunea APEC 2014
APEC 2014 – 2.386 de întreprinderi şi 2.445 şantiere închise, pentru asigurarea calităţii aerului la Beijing

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în APEC, Asia, Asia - Pacific, China, Din presa chineză, Înţelege China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.