ALEGERI 2014 – Așteptând fluierul final, Iohannis realizează avantajul confruntărilor

B1 ERămân la convingerea că reprezentantul ACL, Klaus Iohannis, nu se ridică la pretențiile unui candidat la președinția României, în linii mari situație valabilă și în cazul lui Victor Ponta. Klaus Iohannis seamănă prea mult cu Traian Băsescu la mesaj, reacții, atacuri, chiar și în persistența cu care repetă puținele idei: votul din diaspora, convocarea parlamentului, lupta anti-corupție. Toate, dacă s-ar putea, fără să afecteze echipa din care face parte. Chiar și așa, Iohannis descoperă târziu plăcerea și beneficiile confruntărilor, fapt care îi va afecta scorul final.

Confruntarea din această seară de la Bi TV, dintre Victor Ponta și Klaus Iohannis, nu a fost nici pe departe una care să producă surprize. Ponta a venit la fel de decis să pareze atacurile lui Iohannis, în timp ce acesta din urmă a căutat să prezinte o nou față, o nouă atitudine, multe mai vioaie, mai agresivă. Însă, sprinteneala, agilitatea și mobilitatea de idei nu sunt caracteristici ale candidatului ACL, ba, dimpotrivă!

De departe, confruntarea din seara asta nu a avut decât rolul de a consolida scorurile din sondaje, niciunul dintre cei doi candidați neavând nimic de câștigat.

B1 DRămân, însă, câteva chestiuni de remarcat. Noncombatul lui Iohannis în momente cheie: refuzul de a dialoga pe teme de politică externă, refuzul de a adresa o întrebare adversarului. Totul pe considerentul invocat și la Realitatea TV: timpul negociat a expirat. Mai mult, rămâne de reținut atitudinea de sfidare permanentă a lui Iohannis, la fel ca și în prima confruntare, evitând să își privească în față adversarul.

Îmi doresc, în măsura în care Klaus Iohannis va ajunge președinte, să nu trateze România și românii în același fel, după ceas, înțelegând că țara pe care o va conduce este formată din oameni. Concluzie: plictiseală politică amestecată cu demagogie!

REFERINȚE >>>
ALEGERI 2014 – Iohannis, propune continuarea politicii externe de izolare? “Nu avem nevoie de o nouă axă București – China”
ALEGERI 2014 – Prestația ridicolă îi folosește lui Iohannis?
ALEGERI 2014 – Pentru ce reinventează Klaus Iohannis trecutul propriei soții?
ALEGERI 2014 – Privește-te în ochii lui Iohannis!
ALEGERI 2014 – Nu vă urâţi inutil, politicienii o fac numai la TV
ALEGERI 2014 – Tratat de manipulare electorală românească
ALEGERI 2014 – Românul, în căutarea propriei revoluții
ALEGERI 2014 – Fragmentarea României
Scrisoarea unei bunici către Klaus Iohannis: “M-am întrebat ce aş face dacă aş rămâne fără să ştiu nimic de nepoţii mei?”
COMENTARIU | Fragmentarea României
NERUȘINAREA DE A SFIDA, ZÂMBIND, ROMÂNIA! Ghinion …
COMENTARIU | Ai nevoie de curaj să nu votezi un minoritar?
Iohannis, singurul cinstit din orașul cu arestați și sinucigași
Pentru că trebuie să știm adevărul despre onestul și bunul primar Kalus Werner Iohannis, prim-vicepreședintele PNL
COMENTARIU | Când nimeni nu te vrea … în Guvern

COMENTARIU | Cât contează un om în România: Iohannis vs. Omul de rând
COMENTARIU | Prematura îndepărtare de mase

COMENTARIU | Resuscitarea ostaticului Iohannis

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în ALEGERI 2014, Analize - Comentarii, De departe ... România, România și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la ALEGERI 2014 – Așteptând fluierul final, Iohannis realizează avantajul confruntărilor

  1. Pingback: Iohannis, acelaşi scenariu. Este România egală cu Sibiul? | Lupul Dacic

  2. Pingback: Şi dacă avem un preşedinte homosexual? O întrebare pentru Klaus Iohannis de la Dan Tomozei, jurnalist sibian de investigaţii: sunteţi sau nu sunteţi gay? | Victor Roncea Blog

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.