UE: China poate juca un rol important în conflictul ruso-ucrainean

Conf presa Amb UE in RP Chineza, 21 ian 2015China poate juca un rol important în conflictul ruso-ucrainean, cu precădere din perspectiva violării teritoriului şi suveranităţii, fapte care nu pot fi acceptate, a declarat, miercuri, la Beijing, E.S. Hans Dietmar Schweisgut, Ambasadorul Uniunii Europene în R.P. Chineză, în cadrul primei conferinţe de presă din acest an, susţinută alături de Ambasadoarea Lituaniei în China, E.S. Ingrida Levrence, ţară care deţine preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

ES Hans Dietmas Schweigut, Ambasadorul UE in RP Chineza A„Uniunea Europeană exprimă îngrijorarea cu privire la situaţia din Ucraina, relaţia cu Rusia fiind legată de când şi cum se va schimba situaţia. Aceasta nu înseamnă că nu vom continua dialogul, pentru a identifica soluţiile necesare”, a declarat Hans Dietmar Schweisgut (foto).
Susţinând importanţa pe care China o poate avea în criza ucraineană, E.S. Ingrida ES Ingrida Levrence, Ambasadorul Lituaniei in RP Chineza ALevrence a arătat că Lituania este ţară vecină cu Rusia, motiv în plus pentru a dori o normalizare cât mai rapidă a situaţiei din Ucraina. „Trebuie să avem în vedere că măsurile de izolare impuse de UE nu au dat rezultate, fiind cert că izolarea Rusiei nu rezolvă problema din Ucraina. Pe de altă parte, trebuie să observăm că Rusia şi China au opinii comune, sunt bune prietene acum. China, dacă poate adopta o poziţie acceptabilă în această criză, este de dorit acest lucru”, a susţinut Ambasadoarea Ingrida Levrence (foto).

EU-China relatii bilateraleAbordând relaţiile de cooperare bilaterală UE – China care în acest an aniversează 40 de ani, Ambasadorul Schweisgut a arătat că Uniunea Europeană urmăreşte dezvoltarea parteneriatelor pe trei niveluri, care să vizeze competitivitatea (economică, investiţională şi energetică), digitalizarea (protecţia datelor) şi angajarea (în politica de bună vecintate). „Uniunea Europeană are în prezent 28 de state membre, cu statut de egalitate, care acţionează unitar şi consecvent în relaţia cu China. Cooperarea UE – China este stabilită şi asumată reciproc în cadrul Agendei 2020, document adoptat în 2013”, a arătat Schweisgut.

În acest context, Schweisgut a subliniat că relaţia de cooperare din cadrul formatului Europa Centrală şi de Est – China (16+1) este văzută de Uniunea Europeană ca fiind un proiect de identificare de oportunităţi care nu vine în contradicţie cu relaţiile directe UE-China, ci este un proiect complementar al acestei relaţii.

„Complementaritatea poate fi derulată în cadrul respectării regulilor europene de către China şi ţările membre UE care fac parte din formatul 16+1. Este important ca acest proiect să fie derulat transparent, pentru a fi eliminate orice suspiciuni. De altfel, Agenda 2020 UE – China spune clar în ce condiţii se derulează cooperarea dintre cele două părţi, motiv pentru care dorim ca relaţiile bilaterale să se dezvolte”.

pres-logo-lv_en copySubliniind importanţa şi necesitatea proiectului 16+1, Ambasadoarea Ingrida Levrence a arătat că această platformă este binevenită, „Lituania fiind interesată cu precădere de proiectele de infrastructură şi transporturi care leagă Europa de Asia, evident respectând regulile interne ale Uniunii Europene”.

Un alt domeniu în care Uniunea Europeană este interesată să coopereze cu China vizează problema terorismului care „nu este doar o problemă a Europei, este o problemă a întregii lumi”, a declarat Hans Dietmar Schweisgut.

„Am apreciat mesajele de susţinere venite din întreaga lume şi în mod evident mesajul transmis de China, în urma evenimentelor de la Paris. Acestea au şocat, au vizat inima valorilor europene, libertatea de exprimare. Reacţia mondială, manifestările de la Paris, au arătat că terorismul nu va avea succes, iar valorile europene nu vor fi afectate de acesta”.

Arătând că vor fi adoptate o serie de măsuri de apărare, cu precădere în spaţiul Schengen, ambasadorul Uniunii Europene a subliniat necesitatea cooperării împotriva terorismului la nivel internaţional. „Este uşor să spui că lupţi împotriva terorismului, însă trebuie să respectăm drepturile omului fără să compromitem valorile şi libertăţile”, a mai declarat Hans Dietmar Schweisgut.

REFERINȚE >>>
Extinderea relațiilor Rusia – China, prioritate diplomatică incontestabilă
China condamnă sancțiunile unilaterale împotriva Rusiei
Lavrov: “Strânsa cooperare pe scena internaţională este cel mai important aspect al parteneriatului strategic chinez-rus”
China nu dorește instabilitate în Europa de Est
COMENTARIU | China respinge și referendumul din Crimeea, și sancțiunile SUA-UE împotriva Rusiei
COMENTARIU | China mizează pe Rusia în evenimentele din Ucraina
COMENTARIU | Ucraina, vechea tragedie a trădării occidentului

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, Asia, China, EU Centrală şi de Est, Europa, Europa - Asia, Rusia, Uniunea Europeană, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.