INTERVIU – Diana Zahorte: Ar trebui găsite noi punți de legătură între România și China

1 Diana Zahorte, Beijing 2015 AMasterandă a Universității de Studii Politice şi Juridice din China (CUPL), Diana Zahorte (foto), beneficiară a unei burse de studii, este preocupată de cercetarea relațiilor dintre România și China, cu precădere în perioada anilor 60 – 80. O preocupare pentru care depune efort, în egală măsură, vizează relațiile Uniunii Europene (UE) cu China, pentru o perioadă fiind implicată direct în activitatea Ambasadei UE din Beijing, fapt care a determinat-o să aspire la o carieră în diplomația sino-europeană.
Cât de importantantă devine China în secolul XXI, care sunt experiențele acumulate în anii de studiu și cercetare a relațiilor româno-chineze, ce putem învăța din mai buna cunoaștere reciprocă, observațiile Dianei Zahorte (24 ani) pe marginea relațiilor și evoluțiilor lumii de azi, din care China nu mai poate fi exclusă, în cele ce urmează.

Diana Zahorte, îți mulțumesc pentru plăcerea de a purta un dialog în condițiile în care știu că următoarele luni, pentru tine, înseamnă un final de parcurs în procesul educațional, dar și un final de experiență chineză. Îți propun un dialog în care să vorbim despre China, despre ceea ce înseamnă experiența ta în China, despre statutul Chinei în acești ani dar și ca proiecție de viitor.

Îți mulțumesc foarte mult pentru invitație.

Experiența ta chineză, de la primii pași, la viitor, mai poate fi văzută fără ceea ce ai trăit în ultimii ani în China, fără experiența acumulată aici?

Nu cred că mi-aș putea imagina viitorul fără o legătură cu China. Am investit mult timp, suflet, pasiune, în învățarea limbii chineze și în încercarea de a înțelege această cultură și pe viitor mă văd implicată în relația pe care o are China cu Vestul în principal, cu Uniunea Europeană, și cred că este rolul nostru al studenților care cunoaștem China, cunoaștem limba chineză, de a fi o legătură, un pod între China și Occident.

Ce înseamnă să fii student în China având un background relațional între cele două state, în contextul în care, fără să vreau să fiu malițios, îndeobște este acceptat că România a pierdut contactul de forță și de prietenie la nivel înalt cu o Chină care devine lider la nivel mondial.

Ca și student român am observat două lucruri. Unul este că generațiile mai vechi își amintesc de România și au o impresie bună despre România. A doua observație pe care o am, mai puțin plăcută, este că generațiile mai tinere nu cunosc România. Când spun că sunt din România … da, poate unii știu că suntem undeva în Europa, dar nu știu să ne localizeze exact, nu știu că avem o limbă proprie. Sunt întrebată: „Voi vorbiți limba rusă sau engleză?” și atunci, da, mă bucură într-un fel faptul că am ocazia să prezint țara mea să spun că avem o limbă română, să le ofer un mărțișor în luna Martie și să le povestesc despre tradițiile noastre. Mă bucur că sunt din ce în ce mai mulți studenți români în China și că putem beneficia de faptul că suntem înconjurați de tineri, iar aceștia, în comparație cu alte categorii de oameni, au curiozitate. Și avem o oportunitate, o deschidere să prezentăm România, să ne prezentăm țara.

În măsura în care în România este în evidentă creștere dorința de cunoaștere a Chinei, chiar de învățare a limbii chineze, și aduc ca argument numai numărul mare de români interesați să urmeze cursurile de limbă chineză în Institutele Confucius și Clasele Confucius din România, dar și interesul românilor pentru cultura chineză în general, unde consideri că se fracturează comunicarea între nevoia manifestată de români şi intenția statului român, pe relația cu China?

2 Diana Zahorte, Beijing 2015 BCred că noi nu facem suficient ca să ne promovăm țara, în China. Vedem ascensiunea puternică a Institutelor Confucius la noi în țară, însă prezența noastră în China este aproape inexistentă. Din fericire urmează să se deschisă Institutul Cultural Român. Însă mai există un factor. Deși mulți tineri încep să învețe limba chineză, fie în cadrul universităților, dar mai mult în cadrul Institutelor Confucius, nu învață suficient despre realitatea Chinei actuale. Se învață limba, care este o limbă foarte interesantă de învățat, cultura tradițională chineză, care este fascinantă, dar nu se pune accent suficient de mult, cred eu, pe cunoașterea Chinei actuale. Ce probleme are China în momentul de față, cu ce provocări se confruntă, și rămân foarte multe preconcepții legate de China. Ar trebui ca mai mulți studenți români să ajungă să vadă China, iar de partea noastră să ne promovăm mai mult țara în China.

Dacă ai face o retrospectivă a perioadei petrecute în China, din momentul în care ai venit ca student, într-o perioadă în care nu cunoșteai și nu aveai o expertiză, nu doar pe relațiile euro-asiatice, dar erai un străin picat într-o altă lume, total diferită de ceea ce știm noi că înseamnă viața de zi cu zi în Europa și în România, făcând o translare în prezent, care sunt sfaturile tale pentru un student care ajunge să studieze la Beijing sau oriunde în China, pentru a înțelege mai repede, mai bine și pentru a înțelege că poate fi o experiență care poate fi folosită pe viitor?

Să se înarmeze, în primul rând, cu o cunoaștere foarte solidă a limbii chineze. Ajută foarte mult. Pentru că îți deschide posibilitățile de dialog. În al doilea rând să pornești cu o minte deschisă, tolerantă. Am observat la mulți studenți străini, nu doar români, că deși cunosc limba chineză foarte bine, vin cu o mentalitate de superioritate sau de genul „noi suntem bine, iar chinezi sunt ciudați sau nu fac bine cum fac, sunt închiși la minte”, au tot felul de preconcepții. Este important să fii deschis și tolerant, să încerci să înțelegi de ce sunt ei așa cum sunt. Atunci, adaptarea vine mult mai ușor. Să încerci să observi dar dintr-o postură de neutralitate, nu să judeci ca a fi greșit. Și atunci, dacă ai avea ambiția să îi ajuți să se schimbe, să poți să o faci de pe o poziție de sfat, nu ca și cum ai da o direcție sau o comandă.

Știu că pregătești lucrarea de dizertație, iar una dintre preocupările tale de cercetare a fost partea de relaționare România-China în anii 60-80. Care au fost lucrurile care te-au impresionat, care sunt momentele importante care au ieșit în evidență în cercetarea ta?

M-am ocupat în principal de dialogul diplomatic dintre România și China, în contextul polemicii sovieto-chineze. În special m-am axat pe momentul 1964 când polemica dintre URSS și China atinsese un punct culminant, iar în momentul respectiv noi am încercat să acționăm ca un fel de mediator între China și URSS, să încercăm să convingem să renunțe la polemica publică. Bineînțeles, la un nivel serios vorbind, noi nu aveam nicio forță să convingem două supra-state din blocul comunist să renunțe la conflict. Însă atunci, diplomația românească a observat o oportunitate și a folosit acest proces de mediere ca o scuză ca să se apropie de China, fiindcă, sub acest pretext, o misiune diplomatică condusă de Gheorghe Maurer s-a deplasat, în martie 1964, la Beijing, ulterior și în Rusia. Dar, la Beijing, pe lângă faptul că s-a discutat despre polemică, s-a vorbit și s-a ajuns la un consens că relațiile româno-chineze trebuie să se apropie, să devină mai strânse. Noi aveam nevoie de asta, pentru că doream să scăpăm de prea marea autoritate pe care o avea URSS asupra noastră și de dependența noastră de uniune.
Am observat, analizând contactele diplomatice care au urmat momentului martie 1964, frecvența crescută a dialogului politic între România și China, și interesul care era pentru menținerea unei relații strânse de colaborare cu China. Bine, ne-a ajutat și faptul că în momentul respectiv, atât România, cât și China, erau state socialiste, aveau același inamic comun – URSS – și ce pot să spun este că a fost un dialog strâns și au fost personaje cheie care au menținut relația cu China. Emil Botnăraș a fost un aliat foarte puternic al Chinei, de partea românească.

Tot acest context a condus la ceea ce astăzi numim perioada de relație tradițională româno-chineză, perioadă la care se face extrem de mult referire atunci când este abordată problema relațiilor bilaterale. Văzând acea perioadă, aprofundând acei ani, venind în prezent, și este o abordare de ordin personal în care consider că relația bilaterală România-China are de suferit după 1990, unde sunt minusurile și care ar putea fi argumentele cu care să revenim alături de un partener total diferit astăzi, vorbim de China – care devine lider mondial? În acea perioadă China era o țară săracă, în curs de dezvoltare, așa cum este și astăzi, dar astăzi are cu totul alt statut și un rol dominant la nivel planetar.

Este o întrebare foarte bună. Trebuie să regândim relația cu China în contextul în care România acum este și membră a Uniunii Europene. Asta într-un fel ne și condiționează politica externă pentru că există și politica externă comună a Uniunii Europene. Trebuie să se găsească noi punți de legătură între țările noastre. În trecut, în perioada tradițională, unul dintre elementele cheie era elementul ideologic, pentru că ambele țări aveau aceeași ideologie politică. Însă acum, ar trebui să se găsească alte punți de legătură între România și China. Mă gândesc pe factură economică, culturală. Acum chinezii vorbesc foarte mult despre acest nou proiect, nu știu cum l-am traduce în limba română „One belt – One road”, iar noi am putea juca un rol esențial pe partea europeană, dacă acest proiect va merge înainte. Noi am putea fi o deschidere, o poartă spre Europa, în acest nou Drum al Mătăsii.

Aceasta într-un context în care România, membră a Uniunii Europene, inclusă într-un grup Europa Centrală și de Est, nu este singură într-un joc, într-o competiție. Așa cum vezi tu lucrurile, reușim ca țară să atingem criteriile de performanță în relația cu un stat care decide orice parteneriat, până la urmă? China are și forța, și capacitatea, și argumentele, și de persuasiune, și de disuasiune, încât să ajungă la rezultatul propus inițial. Reușim să atingem aceste criterii de performanță încât să fim un partener real?

Eu sunt optimistă, cred că da. Cred că partea română ar trebui să arate mai mult interes de colaborare cu China. Cunosc persoane chineze care ar fi interesate să facă afaceri în România, însă nu cunosc multe despre țara noastră și cred că dacă noi am fi mai buni în a promova posibilitățile de investiție chineze în România, atunci am putea atrage mai mult partea chineză să vină să investească. Este o chestiune și de promovare a profilului țării noastre, ce are nevoie România în momentul de față, în materie de investiție, de ce suntem interesați să dezvoltăm. Partea chineză, în momentul de față, este foarte interesată să își crească investițiile în proiecte străine. Anul trecut a fost pentru prima dată când China a investit mai mult în străinătate decât a primit investiții directe străine. Și atunci, cel puțin așa văd lucrurile, China este interesată mult să investească direct în străinătate, în Europa, și chiar și în România. Însă, chinezii sunt foarte precauți, după cum știm, și vor să vadă un interes solid manifestat din partea colaboratorilor, din partea potențialului colaborator. Aici trebuie să plusăm noi, să arătăm că pe baza acelei vechi prietenii suntem dispuși să creăm acum o nouă colaborare, poate să fie pe partea de investiții chineze în România, însă trebuie arătat acest interes. Partea chineză trebuie să simtă interesul acesta. Altfel, nu vor veni. Ei vor să investească în străinătate, însă dacă nu arătăm interesul, banii vor merge, până la urmă, în altă parte, într-o parte care arată mai mult interes.

Ești singurul student român care a avut șansa unei experiențe în mecanismul de comunicare și relaționare Uniunea Europeană –- China, având șansa unui internship la Ambasada Uniunii Europene de la Beijing. Care este noua perspectivă cu care ai rămas,deschisă în urma acestei experiențe?

În primul rând, acest internship a fost una dintre cele mai frumoase experiențe ale vieții mele. Solicitantă, dintr-un anumit punct de vedere, dar am învățat foarte mult, am observat, cu oarecare surprindere, cât de atent observă Uniunea Europeană tot ce se întâmplă în China. Ce a însemnat foarte mult această experiență este faptul că m-a pus în legătură foarte puternic, foarte accentuat, cu realitatea actuală a Chinei. Citeam în fiecare zi revista presei, trebuia să pregătesc rapoarte pe baza acesteia, și analizam împreună cu supervizorul meu anumite probleme ale societății actuale chineze. Asta m-a făcut să mă simt foarte ancorată în realitatea prezentă care este un câștig neprețuit pentru mine. Ce pot să spun? Atunci am realizat cu adevărat cât de complexă este China și cu câte provocări se confruntă: mediu, populație, menținerea coeziunii sociale, păstrarea stabilității sociale.
China este foarte diversă. Din păcate, mulți o privesc ca pe un monolit, ca pe ceva static, dar China este foarte diversă, se confruntă, cum am spus, cu foarte multe provocări și este o mare mirare că continuă să meargă înainte, cu câte provocări are de rezolvat și pe viitor.

Având perspectiva unei dimensiuni de asemenea anvergură, lucrurile văzute din perspectiva românească, din realitatea românească, pot fi comprimate, pot deveni mai simple ca rezolvări? Câtă vreme la nivelul unui miliard și jumătate de oameni pot fi găsite rezolvări, acestea devin mai simple privind o țară mică așa cum este România?

Aș tinde să cred că nu, pentru că, rezolvările care se aduc la problemele acestea cu care se confruntă China țin cont tocmai de populația foarte mare și de tradiția și cultura chinezească. De aceea, nu cred că anumite modele ale lor pot fi preluate la noi în țară. Poate, dacă aș sta să mă gândesc mai mult … dar nu cred. Aș crede mai degrabă că noi, nu România, Uniunea Europeană, ar avea mai multe să-i învețe pe chinezi în special în materie de ceea ce înseamnă protecția mediului și siguranța alimentară, care sunt doar două din provocările cu care se confruntă China, iar China este dispusă, din câte am observat eu, să învețe de la Uniune și de la anumite țări din cadrul Uniunii, ce înseamnă politici de protecție a mediului, siguranță alimentară.
Dacă noi am putea să-i învățăm ceva pe chinezi, nu știu. Dar nici noi nu cred … poate dacă aș sta să mă gândesc mai mult, dar nu cred că am putea să preluăm de la ei. Rezolvările sunt mult prea specifice pentru mediul de aici.

Te invit să faci un pas mai departe de Uniunea Europeană, de China, într-o zonă de nivel mondial, pentru că ai fost unul dintre cei care ai ajutat la buna desfășurare a unei părți din Olimpiada de Iarnă de la Sochi. Aș vrea să faci un pas înspre zona generației tale. Acolo au concurat viitorii oameni ai planetei. Tineri care peste zece-douăzeci de ani vor prelua frâiele decizionale. Ce a însemnat experiența de acolo, văzută dintr-o perspectivă planetară?

3 Diana Zahorte, Sochi 2014 AÎn cadrul Olimpiadei am lucrat la centrul de presă, Main Media Center, și am observat într-adevăr că voluntarii care erau acolo veneau din toate colțurile lumii. Acesta este, cred, unul dintre câștigurile unui eveniment global, anume că oameni din toate colțurile lumii ajung să se reunească, să muncească pentru un scop comun, iar prin acest contact să învețe, unii de la alții, noi concepții despre viață, noi idei. Asta ne ajută ca și tineri să fim mai, ar trebui să ne ajute, să fim mai deschiși și mai toleranți. Să nu-i privim pe oamenii din alte țări ca și pe „celălalt”, să-i privim ca și prieteni. Olimpiada, am observat, depășește foarte mult dimensiunea unei simple întreceri sportive. Sunt mult mai mult aspecte implicate: relații între state, diplomatice, dimensiunea asta de mass-media care la un moment dat arată că nu mai este doar interesul sportiv. Sunt mult mai multe interese în joc.

Care ajung să devină divergente, pe foarte multe niveluri.

Da.

Mai ales la nivelul olimpiadei, am observat asta cu precădere la Olimpiada de la Londra, dar și la Sochi. Unde factorul politic părea să domine disputa sportivă.

Așa este. Într-un fel, aspectul acesta m-a cam dezamăgit, pentru că am observat că nu mai este doar despre sport, este vorba despre politică, sponsorizări și mult, mult mai mult … securitatea evenimentului sportiv. Însă, pentru mine a reprezentat, iarăși, o experiență extraordinară, de a putea ajuta într-o foarte-foarte mică măsură, la un eveniment care a fost în centrul atenției lumii, a fost un privilegiu. Chiar dacă a fost o perioadă scurtă în care am reușit să vin în contact cu foarte mulți ruși, majoritatea voluntarilor erau ruși, să cunosc puțin din cultura rusă, a fost un câștig extraordinar.

Rămâne provocarea pentru Rio?

SONY DSCRămâne. Se caută voluntari și pentru Rio. M-am înscris, am trimis aplicația, încă nu am niciun rezultat. Vedem. Mi-ar face plăcere. Din câte am observat, a fi voluntar la olimpiadă devine un microb. Pentru că am întâlnit la Sochi persoane care fuseseră voluntari la Londra sau Vancouver și pe baza acelei experiențe au fost motivate să aplice pentru Sochi și vor fi motivați să se înscrie la concursul pentru Rio. Devine un microb pentru că se crează un sentiment de unitate, de muncă, de voluntariat pentru un scop comun și câștigi foarte mult din experiența asta de a colabora împreună cu oameni care vin cu back-ground-uri total diferite de ale tale. Nu ai nevoie de recompensa materială, pentru că cea spirituală depășește foarte mult orice recompensă materială.

Cum se vede, de la vârsta ta, o generație care nu cred că și-ar mai putea imagina lumea fără Internet, cum se vede tendința de globalizare socio-culturală prin contact permanent cu absolut orice subiect, în timp real. Asta poate genera cu adevărat beneficii, nu doar tendințe negative? Este foarte ușor, astăzi, să inventezi subiecte, să deturnezi subiecte, să transformi lumea și să determini mase uriașe de oameni să meargă într-o anumită direcție, bună sau rea. Cum se vede de la vârsta ta lumea în care Internetul este o componentă importantă?

Este, într-adevăr, Internetul o componentă extrem de importantă. Este uimitor faptul că având telefoanele acestea inteligente avem acces la o infinitate de surse de informare iar asta este și un avantaj și un dezavantaj, în același timp. Este un avantaj în sensul că poți să vezi același eveniment care se întâmplă foarte departe de tine, dar care te influențează, eveniment pe care poți să îl vezi comentat din foarte multe unghiuri. Ai acces la o imensitate de puncte de vedere vis-a-vis de același subiect. Tu, dacă ești responsabil, față de tine însuți, ai posibilitatea aceasta să te informezi din mai multe părți și să îți creezi un punct de vedere al tău. Pe de altă parte poate să fie și un dezavantaj, pentru că masa asta de internet nu știi cum să o explorezi inteligent, fie nu te informezi din sursele care trebuie, fie pur și simplu nu vrei să te apuci să te informezi. Știi că este acolo o anumită sursă de informare, dar, pur și simplu, pentru că sunt atât de multe posibilități nu te mai preocupi de ele. Mai este varianta în care cazi în extrema în care nu folosești Internetul pentru părțile lui bune, ci doar ca să vezi bârfe sau pentru cumpărături.
Ai dreptate că Internetul este o componentă foarte importantă a vieții noastre actuale, dar felul în care se va dezvolta pe viitor și ce rol va juca în viața noastră depinde de noi. Putem să-l folosim spre binele nostru sau spre pierderea noastră într-o mare de zgomot care nu e informație. Un lucru la care eu personal țin foarte mult este libertatea Internetului. Este un lucru cu care nu sunt de acord vis-a-vis de ceea ce se întâmplă aici cu cenzura Internetului. Trebuie să ținem cu dinții de libertatea Internetului, să fim responsabili pentru ca Internetul să rămână o sursă de informație liberă, pentru că știm că televiziunea și alte forme de mass-media cad mult mai ușor pradă manipulării. Să menținem un Internet liber și atunci să fim responsabili de filtrarea informațiilor care ajung pe Internet, în sensul că din ce avem, din plaja mare de informații care permitem să ajungă pe Internet, să gândim, să procesăm. Dar, în același timp, să fim siguri că acea plajă este liberă și că nu este controlată.

Vorbești de o anumită responsabilitate și responsabilizare care nu poate fi făcură în absența educației. Însă știm că peste tot în lume educația comportă mari probleme de profunzime, măcar din perspectiva în care un număr tot mai mare de tineri ajung studenți, iar școala își pierde, își diluează valoarea și certitudinea performanței. Cum faci să produci acest filtru în educația fiecărui personaj care accesează Internetul?

Poate că ar trebui să fie introduse ore despre Internet, încă din școală. Nu chiar la nivel de universitate.

Așa cum sunt orele de educație civică sau de circulație …

Exact! Aș fi de acord cu asta. Citeam un articol despre sistemul de învățământ din Finlanda, care este celebru pentru performanță, și au anumite întrebări-teme la școală în care trebuie să faci o căutare pe Google despre un subiect, apoi cum procedezi pentru a procesa informația. Ideea este că se discută la Finlandezi și nu văd de ce nu s-ar pune mai mult accent pe educația despre Internet chiar și în școli. Pentru că este o componentă atât de importantă și trebuie să înarmăm generațiile tinere cu această capacitate de filtrare, de scepticism, față de ceea ce văd și este răspândit pe Internet. Aceasta este o abilitate care trebuie cultivată și de ce să nu se înceapă în școli să se vorbească despre asta, mai mult.

Diana Zahorte, îți mulțumesc. Înainte să încheiem acest dialog, îți propun să îmi spui nu cum vezi lumea peste zece ani, ci cum o vezi pe Diana Zahorte peste zece ani, păstrând ambițiile pe o evoluție în cadrul relațiilor de cooperare chineză, poate europeană, poate mondială. Unde o să ne întâlnim peste zece ani?

Asta este cea mai provocatoare întrebare de până acum. Cel mai mult mi-aș dori să lucrez în mediul diplomatic în domeniul colaborării China cu restul lumii. M-aș vedea în cadrul Uniunii Europene, lucrând la acest nivel, pentru că povesteam despre asta, menținând premiza că în China se păstrează un mediu politic stabil, va ajunge să domine această arenă a politicilor internaționale. Dar, pentru ca China să ajungă în această poziție dominantă are nevoie și de noi, restul lumii. Nu poate să devină o nouă supraputere de una singură. Așa că, și ei trebuie să înțeleagă mai bine restul lumii, și noi trebuie să înțelegem mai bine China. Felul în care va fi China peste 20 de ani depinde în mare măsură și de cum vom reacționa noi la ascensiunea ei. Mi-ar plăcea, în măsura în care capacitățile mele îmi permit, să fiu parte în acest proces pentru că este interesant.

O să rețin data de 22 martie și o să ne vedem peste zece ani.

Așa să fie.

Îți mulțumesc tare mult.

Eu îți mulțumesc.

REFERINȚE >>>
„Interviu cu Luo Ming” – Volum dedicat E.S. Ambasador Romulus Budura

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Asia, China, De departe ... România, EU Centrală şi de Est, Europa, Europa - Asia, Interviuri, Români în China, România, România - China, Uniunea Europeană. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.