GOODREAD.RO | „Diplomația Panda” sau „Între China și România”, interviu cu Dan Tomozei

De când mă știu am fost fascinată de culturi, de povești, de oameni, de limbi străine. China e una din țările care mă atrag cel mai mult – se putea altfel? E un tărâm cu adevărat magic!
De curând am aflat că partenerii noștri de la Corint urmează să scoată ce-a de-a doua ediției a cărții “Diplomația Panda” semnată de Dan Tomozei. Am citit descrierea ei și, nu am trecut bine de jumătate că mi-am zis că trebuie să vă fac și vouă cunoștință cu autorul și cu opera sa ce tratează relațiile dintre România și China. Așa că am făcut rost de datele de contact (mulțumesc Coordonatoarei de Marketing Online de la Grupul Editorial Corint!) și… iată ce a ieșit! – DIANA NEAȚĂ, GoodRead.ro

Bună ziua, domnule Tomozei! Pentru început o să vă rog să vă faceți un scurt autoportret pentru cititorii noștri.

Bună ziua, domnișoară Diana Neață. Mă puneți într-o situație ușor neplăcută, să vorbesc despre mine. Cu îngăduința dumneavoas- tră, voi fi succint. Sunt un român care de aproape 23 de ani învăț să fac presă, iar de câțiva ani am îndrăznit să scriu și cărți. După ani în care am crezut că România va reprezenta unica țară pe care mă voi strădui să o înțeleg profund, de o vreme, China a devenit nu doar a doua mea casă, dar este în egală măsură țara pentru care am dedicat și dedic timp și efort pentru a o înțelege. China a fost și este subiectul preocupărilor și scrierilor mele din perspectivă jurnalistică.

Cartea dumneavoastră, „Diplomația Panda” a fost re-editată de curând. Ce ne puteți spune despre ea? Ce v-a îndemnat să o scrieți?

A doua ediție a volumului „Diplomația Panda” a apărut de curând la Grupul Editorial Corint, în cadrul unui proiect finanțat de Radio China Internațional. Este o continuare a unui proiect mai amplu în care încerc să prezint relațiile dintre România, China și Republica Moldova, așa cum se vede de la Beijing, departe de zgomotul, de bruiajul de la București și Chișinău.
Așa cum am spus cu ocazia prezențelor mele la București, Chișinău, Beijing sau Shanghai, în cadrul conferințelor sau prezentărilor de carte, China necesită o atenție deosebită pentru a putea afirma, la final, că vorbești în cunoștință de cauză. Din nefericire, nu doar publicul din România este tributar unei mass-media care nu are corespondenți în Asia, cu atât mai puțin în China. În aceste condiții, presa românească preia surse media occidentale implicate în jocuri de putere, economice sau politice, fără să înțeleagă că se implică în afaceri străine, fără să înțeleagă că poate genera reacții de sensibilitate pe diverse teme.
În democrația românească, publicul a fost educat că își poate permite orice, că respectul, atenția, cunoașterea nu mai sunt condiții obligatorii. Iată de ce, tot ce vezi azi în România, în mass-media, în zona politică la toate nivelurile, în administrație, în societate, comportă o confuzie a valorilor, de respingere și reacții nervoase în fața apelurilor la bun simț.
În ediția a II-a a volumului „Diplomația Panda”, mai mult decât în ediția din 2014, conturez cu precădere relațiile bilaterale România – China, fără să evit punctele pe care le consider nevralgice de partea română. În ceea ce privește China, încerc să arăt realități din interior, fie că vorbim de economie, societate, educație sau cultură, accentuând permanent faptul că pentru chinezii trecuți de prima tinerețe România reprezintă un reper emoțional de sinceră prietenie. Această valență a relației România – China, prietenia, alături de nevoia de informare din mijlocul evenimentelor, a reprezentat una dintre motivațiile care m-au determinat să selectez și să reunesc textele cuprinse în acest volum.

De ce China?

Pentru că de mai bine de patru ani și jumătate sunt rezident la Beijing, angajat al secției de limbă română a Radio China Internațional, una dintre cele mai mari instituții media din lume. Vorbim de o instituție care acordă atenție unui număr de 65 de limbi, unde limba română se învață, vorbește și promovează de aproape 47 de ani, mai exact de la data de 29 august 1968. Apoi, pentru că aici am descoperit o lume mult diferită de ceea ce cunoaștem acasă, o lume despre care se vorbește mult, dar este cunoscută puțin, iar ceea ce se cunoaște, așa cum am spus, este servit într-o formă care, de cele mai multe ori, este similar dezinformării, manipulării și în totală contradicție cu realitățile Chinei secolului XXI.
Așa cum am arătat, doresc să evidențiez odată în plus faptul că această a doua ediție a volmului „Diplomația Panda” apare pe piața din România ca urmare a unui program de finanțare asigurat de Radio China Internațional și a unei deosebite colaborări cu Grupul Editorial Corint.

Cum e văzută România de-acolo, din cea mai populată țară din lume?

Din ce în ce mai puțin și nu neapărat favorabil. Când o țară își permite să trateze o țară cum este China cu un dezinteres nedisimulat, nu trebuie să ne surprindă că prietenii ne uită.
Despre relația România – China putem discuta în secvențe: înainte de 1990 și după. Eforturile din perioda 1960 – 1990, motivate și de aspecte de ordin doctrinar, au fost uitate după 1990 pentru a intra într-un con de umbră nepermis în perioada 2000 – 2010. Penumbra a fost accentuată de poziții oficiale la nivel de președinte, la București, care au jignit nepermis orgoliile de la Beijing. Apoi, acestor grave erori de diplomație, s-au adăugat inconsistențe la nivel de reprezentare, pe relația economică, deși, dacă privim cifrele, ele sunt în creștere. Însă, dacă privim mai cu atenție, vom observa că sunt în creștere în beneficiul Chinei, nu neapărat al României. Aici am în vedere și rezultatele comparative ale României cu țările vecine din Europa Centrală și de Est.
În China, România este cunoscută și văzută cu îngăduință de generațiile care acum au peste 45-50 de ani. Noile generații, cei care vor decide peste o vreme, nu știu prea bine nici unde este România pe harta Terrei, nici că a fost printre primele care a recunoscut Republica Populară Chineză, nici că în anii ’70 a adus o contribuție pentru ca marelui stat asiatic să îi fie recunoscut locul în cadrul ONU. Dar toate acestea nu sunt cunoscute suficient nici în România, numai că acolo dintr-un motiv oarecum diferit, generat de avalanșa occidentală care ne face să privim dezechilibrat și denaturat lumea începutului de secol XXI.
Vă mai spun că în China se traduce mult din literatura română, și clasică, și contemporană, că în mediul universitar și diplomatic sunt cunoscute și apreciate cu o deosebită onoare nume precum Eminescu, Blaga, Cioran, Eliade, Enescu sau Cărtărescu, Manea, Müller, că sunt chinezi-românologi care au făcut din cultura română o pasiune de viață, la fel cum în România avem români-sinologi apreciați la nivel mondial. Însă, câtă vreme statul român nu asumă nevoia de dezvoltare egală între Est și Vest, măcar la nivel de cunoaștere, nu trebuie să ne surprindă că societatea românească de azi este redusă la nivelul unui consumator de produse lipsite de valoare, lipsite de întregul adevăr, de produse de multe ori expirate, produse atent selectate de cei care contribuie la generarea confuziei și lipsei de cunoaștere. Iată de ce, astăzi, în România, vedem o societate șablonară, care preia mesaje, o societate tot mai puțin dornică să înțeleagă, însă dominată de prejudecăți și pasiuni nestăpânite de a judeca ceea ce nu cunosc, nu înțeleg și nu le aparține. Această imagine de ansamblu este cunoscută nu doar în China, ci la toate nivelurile diplomatice, motiv pentru care România și liderii ei sunt tratați de parteneri fie cu atitudini sfidătoare, fie lipsite de un interes real.

Într-un timp oamenii fugeau de lucrurile „Made in China” – însă, acum e tot mai aproape de a deveni prima economie mondială. Cum comentați asta?

China nu se grăbește să devină prima economie a lumii sau lider în noua lume a noului secol. Fără să vrea, însă, îi este predestinat să redevină țara din mijlocul lumii, așa cum îi este numele și cum este cunoscută din antichitate. „Made in China” de azi a fost, în anii ‘70 – ‘80, „Made in Japan”, așa cum europenii au memoria lucrurilor bune făcute „Made in Germany”, dar care, în mare măsură, azi sunt produse tot în China. În lumea de azi, pentru o bună bucată de vreme, nu vom putea imagina viața fără produsele realizate în economia chineză, una dintre puținele care este implicată în sistemul de producție, nu doar de distribuție și vânzare. Aici găsim și o parte din explicația pentru care China crește, se dezvoltă cu o viteză uluitoare, de peste 30 de ani. În China se muncește, nu doar se consumă.
Din punct de vedere statistic, China a devenit prima economie a lumii, însă privit după nivelul de trai al tuturor celor peste 1,38 miliarde de chinezi, lucrurile vor mai întârzia câțiva ani. Cu toate acestea, nu veți vedea vreun lider chinez ieșind public pentru a spune altceva decât că mai este mult de muncit, că abia acum eforturile trebuie să fie mai mari, odată ce țara a ajuns la un nivel rezonabil de evoluție, când calitatea trebuie să ia locul cantității. Tocmai de aceea, decidenții de la Beijing vorbesc în această perioadă despre transformarea conceptului „Made in China”, în “Innovated in China”.

Ce nu vă place la România?

România a fost, este și va rămâne pentru întreaga viață tărâmul făgăduinței din care am fost nevoit să plec, pentru a înțelege și mai bine că este cu adevărat un spațiu dăruit. Spun asta nu doar pentru că sunt mândru că sunt român, ci pentru că toți cei care au ajuns să cunoască România s-au îndrăgostit de țara noastră. Când străinii ajung să nu se mai poată dezlipii de bunătatea românilor, uneori dusă până la prostie, de frumusețea, de bogăția României, cum aș putea să spun că ceva nu îmi place la țara de care îmi este dor, de care mă simt mândru, pe care o reprezint departe de țară.
Dacă doriți să vorbim de societate, de problemele ei, de ceea ce se consideră azi a fi elite, lideri, discuția poate să atingă, probabil, sensul întrebării dumneavoastră. Dar, cred că știți mai bine și simțiți acut, trăind zi de zi în țară, tot ceea ce eu văd mai detașat, fiind la aproape zece mii de kilometrii de casă.

Ce nu vă place la China?

Poate doar că este prea departe de România. Altfel, China, după ce ajungi să o cunoști, după ce reușești să te scuturi de șabloanele și ideile preconcepute, specifice occidentalilor, ajungi să o simți. Înainte de a ajunge să o înțelegi, China trebuie să fie simțită în valorile ei perpetuate de milenii, indiferent de lideri, sisteme, doctrine. Pentru a simți ceva, ai nevoie de răbdare, de puțină voință pentru a face liniște în idei, pentru a face ordine în repere. Altfel nu vei ajunge niciodată să înțelegi că în China poți să înveți să respecți diferențele, căutând permanent să observi atent, uneori până la detaliu, înainte de a judeca mereu cu reținere și modestie.

Ce lucru vi se pare cel mai greu de îndurat pentru un român aflat în altă țară?

Aș vorbi din perspectiva unui român plecat foarte departe de țară, cum este cazul românilor ajunși în orientul îndepărtat. Pentru mine, cel mai greu este în momentele în care dorul de cei ai mei nu mai poate fi compensat de nimic, iar sentimentul de izolare riscă să devină dominant. Însă, pentru asta există prieteni și nimeni nu este aici împotriva propriei voințe.

Revenind la carte: cum a fost drumul de la idee la publicare?

Volumul “Diplomația Panda”, este partea a unui proiect amplu, început în anul 2011. Înaintea primei ediții, am publicat “Descoperind China – Beijing”, apoi “Dialoguri la Beijng” – volum bilingv română – chineză.
În “Diplomația Panda” încerc să explic, printr-o succesiune de evenimente trăite zi de zi, ce înseamnă China de azi, abordând teme importante din societatea chineză, așa cum sunt reflectate la nivel oficial și trecute printr-un filtru al experienței cotidiene de rezident în marele stat asiatic. Pe fondul crizei de informare, a dezinteresului de informare direct de la sursă, am considerat necesar să demarez acest proiect. Cred că este necesar să asumăm răspunderea unor afirmații, una dintre acestea fiind și faptul că, azi, despre China se cunoaște destul de puțin și foarte departe de realitatea obiectivă.
Este greu de înțeles și acceptat faptul că performanțele chineze au la bază ordinea, coerența, asumarea, proiecția și ducerea la bun sfârșit a proiectelor, într-un cadru foarte bine reglementat, iar cine nu respectă regula intră în conflict cu legile statului. Altfel spus, modelul chinez este unul care vorbește despre reguli generale, în care individul se conformează unui sistem în care meritocrația, libertatea și condițiile necesare pentru a evolua și performa pe model chinezesc sunt puse la dispoziție.
Această a doua ediție, care acoperă perioada 2011 – 2014, suprinde cu precădere momentele de contact oficial dintre cele două țări, comentarii și corespondențe din perioada în care eram publicat în România (Jurnalul Național). Multe dintre abordări sunt critice și însoțite permanent cu explicații privind sensibilitățile de comunicare și cooperare bilaterală.

Ce așteptări aveți de la această a doua ediție?

Sper ca a doua ediție să genereze interes cu precădere în rândul celor procupați de cunoașterea Chinei reale, de relațiile ultimilor ani dintre România – China, pentru a înțelege unde suntem și spre ce ne îndreptăm cu toții, nu doar românii și chinezii.
Îmi place să cred că, deși nu oferă un răspuns la nivel de definiție cu privire la ce înseamnă „Diplomația Panda”, lecturând textele din volum se poate înțelege că pe relația cu China va fi nevoie o abordare corectă, fermă și diplomatică, pentru că lumea trebuie să înțeleagă schimbarea la care suntem martori, dar mai ales faptul că noul lider al lumii, China, nu va fi și nu va acționa aproape deloc așa cum ne-a obișnuit SUA.

O să închei acest interviu cum o fac de obicei rugându-vă să ne vorbiți despre planuri și speranțe de viitor!

Voi continua să scriu, păstrând speranța că modesta mea contribuție va găsi un ecou în rândul celor interesați de spațiul chinez. Este posibil ca anul viitor să finalizez un alt proiect editorial dedicat înțelegerii Chinei acestui secol. De asemenea, am speranța că românii vor înțelege cât mai curând că ei reprezintă România și acasă și peste tot în lume, iar asta să îi facă să fie mai atenți cu România.

Vă mulțumesc tare mult pentru timpul acordat și pentru amabilitate.

Vă mulțumesc și vă doresc succes.