Rapoartele de țară SUA, propagandă anti-națională

MusiuDacă în 1989, în pragul evenimentelor care au dat startul revoluțiilor pașnice, sângeroase, arabe sau portocalii, locuitorii țărilor vizate ar fi fost întrebați dacă doresc să schimbe un sistem comunist cu un altul numit democratic, dar care să le refuze dreptul la auto-guvernare, probabil că, acum, lumea era alta. Din asta, putem învăța cu certitudine că democrația nu este o chestiune de alegere, dar mai ales că, în 1989, estul european a înregistrat o schimbare similară predării unui schimb de prizonieri: de la sistemul sovietic, am ajuns în sistemul democrat de tip american.

logoSă privim cu seriozitate rapoartele de țară, dar mai ales la cel care le emite din poziția auto-asumată de arbitru internațional: Statele Unite ale Americii. Vorbim de una dintre principalele țări exportatoare de tensiuni, conflicte locale și regionale, de una dintre cele mai mari, puternice, insidioase și lipsite de morală țări ale lumii. În ultimul raport al Departamentului de Stat american, emis joi, se arată cu degetul spre întreaga lume, ca și cum cineva a atribuit SUA dreptul de a judeca, ca și cum cineva recunoaște SUA statutul de lider absolut.
Slugărnicia în fața americanilor este similară slugărniciei de care s-au înconjurat mai toți conducătorii din istorie în fața marilor „imperatori” efemeri, dependenți de umilința și bătaia de joc oferite la schimb.

Nu discut aici cauzele, metodele și diferențele de optică, cele care fac din poporul american, din elita acestuia, o națiune incapabilă să înțeleagă multiculturalitatea europeană sau asiatică, sentimentul și trăirea religioase. Niciodată, un miliardar nu va putea să înțeleagă un om modest și lumea lui, așa cum niciodată SUA nu au înțeles lumea, în ultima sută de ani. Iată de ce, după 1945, fie lumea a fost cum au vrut americanii, fie …

Prin traducerea realității altuia după un dicționar străin, SUA au reușit să spele creierele multor cetățeni ai planetei, chiar și a multor români care au uitat calitatea de român. De aici, suntem martorii unor confuzii periculoase la nivelul statelor, în care modelele naționale sunt înlocuite fără suport de modele străine. În absența racordurilor naturale, distanța dintre realitățile locale și cele adoptate prin impunere externă naște convulsii, permanente tensiuni. Iată de ce, de 25 de ani, România nu își găsește echilibrul, după ieșirea din sistemul comunist și intrarea în democrație.

Folosind condiția umană internă, permanent presată din exterior în numele democrației pe model occidental, promovând anateme mizerabile pentru a elimina valoarea și patriotismul, România a fost dirijată să se autodistrugă în numele democrației. Aidoma s-a procedat și se procedează în toate țările fostului bloc comunist, în lumea arabă și în zona asiatică.

Dacă mass-media din România prezintă excesiv realitățile din raportul american, asta nu face decât să ne sublinieze cine se află în slujba cui, pentru că nici măcar adevărurile trunchiate nu pot fi desprinse de context. TEXTUL este că, da!, România a ajuns un stat corupt, cu mari probleme. Dar asta se întâmplă în CONTEXTUL democrației promovate agresiv de SUA și partenerul UE, care au contribuit la demolarea economiei, societății și sistemului moral românești.

Conștienți de această realitate, toți cei care plonjează ridicol în rapoartele americane, ar trebui să își asigure un colac de salvare minimal. Să privească onest emitentul, iar apoi să accepte că cine strigă: „Foc!” este chiar incendiatorul.

România nu a avut și nu are un Președinte și un Guvern pe măsura țării. Măcar pentru că aceste două instituții, cu mici excepții, nu au reprezentat voința internă. Fie și în aceste condiții, absolut nimic nu ar trebui să ne facă să devenim instrumente în slujba străinilor care nu au nicidecum grija binelui și stabilității României, o țară care își are propriile mecanisme de echilibru și conduită – dacă sunt lăsate să funcționeze.

Chiar dacă nu suntem adepții, susținătorii sau votanții unui președinte sau a unei majorități parlamentare-guvernamentale, cu toții avem obligația de a nu demola, prin acțiuni nedemne, instituții care reprezintă România. Am fost marcați pentru multă vreme de rușine prin neînțelegerea evenimentelor din 1989, pentru a mai accepta să facem aceleași jocuri mizerabile în interesul străinilor.

Rapoartele de țară emise de SUA nu sunt decât un alt instrument generator de tensiuni locale, acolo unde societățile sunt imature, neancorate în propria realitate, incapabile să se privească în propria oglindă socială, singura reală, revelatoare a problemelor și soluțiilor necesare.

Aceste rapoarte, emise de o țară care se afirmă printr-un comportament abuziv-criminal în numele drepturilor și libertăților, nu sunt nimic mai mult decât o manipulare de care nimeni nu are nevoie la modul serios. Rapoartele ne arată doar cine este cu adevărat emitentul, un stat incapabil să se privească și să își rezolve propriile și gravele probleme, un stat incapabil să înțeleagă ceea ce este altfel.

Dacă acest tip de documente ajung să fie luate în serios, înseamnă că cei care conduc țările lumii sunt fie pioni, fie incapabili să înțeleagă că funcția de președinte, de premier, de lider de stat, revendică inclusiv riscul de a fi „mazilit” pentru că ai curaj să afirmi că ÎN ȚARA TA, ORDINEA O FACE PROPRIUL POPOR, pe cât posibil fără manipulări și influențe exterioare!

REFERINȚE >>>
CHINA: Autoerijate în judecător planetar, SUA se confruntă cu grave probleme privind drepturile omului
Ipocrizia SUA ca poliţie a drepturilor omului
China-SUA acuze reciproce pe marginea drepturilor omului
În ciuda acuzaţiilor privind lipsa de susţinere reciprocă, SUA şi China fac un pas înainte în redefinirea legăturilor
Dialogului Strategic şi Economic China – SUA
Washingtonul „foarte dezamăgit” că Beijingul nu i l-a predat pe Snowden
„Libertăţi fără precedent în Tibet”, afirmă China în faţa SUA

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, De departe ... România, România. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.