Media occidentale, cu precădere cea americană, lansează de mai multe zile semnale de alarmă cu privire la riscul prăbuşirii economiei chineze, pe fondul căderilor bursei de la Shanghai. Este un alt joc al nervilor, derulat în cadrul războiului psihologic Vest vs. Est, în care media americane anunţă prăbuşirea pieţei chineze de capital, în timp ce presa chineză anunţă semne pozitive de creştere, dar și o accentuată scădere a tranzacțiilor, de la 98,3 miliarde yuani, la 1,05 miliarde yuani, într-o singură zi.
Presa occidentală titrează cu emfază, de mai multe zile, prăbușirea pieței bursiere de la Shanghai, pe fondul neîncrederii investitorilor și a cotelor în scădere. Pe de altă parte, explicând că dorește liniștirea pieței, Banca Populară a Chinei – BPC (banca centrală chineză) a injectat, marți, 50 miliarde de yuani (8,2 miliarde USD), pe piața monetară prin intermediul operațiunilor de piață deschisă, randamentul ultimelor șapte zile pe piața repo fiind de 2,5%. Alte 35 de miliarde de yuani vor fi injectate în acorduri reverse repo sunt anunțate pentru joi.
Începând cu luna iunie, BPC a recurs la operațiuni reverse repo și facilități de creditare pe termen mediu (MLF) pentru a injecta lichidități pe piață, prelungind cu șase luni eficiența investițiilor în valoare de 250 miliarde yuani, la o dobândă de 3,35%, pentru un număr de 11 bănci. Totodată, începând cu data de la 28 iunie, au fost reduse ratele dobânzilor și rata rezervelor minime obligatorii. Potrivit analiștilor chinezi, aceste mișcări urmăresc stimularea costurilor de lichiditate și de finanțare în economia reală.
Pe de altă parte, datele oficiale chineze arată că mai mulți indicatori economici din ultimele luni sugerează că economia chineză a depășit efectul negativ al măsurilor pro-creștere și reformă. Potrivit Biroului Național de Statistică (BNS), „schimbările pozitive au apărut ca urmare a politicilor guvernamentale și a măsurilor de reformă”. Astfel, au apărut semne ale îmbunătățirii producției industriale, a investițiilor în active fixe, în timp ce creșterea consumului indică o creștere economică.
În luna mai, ritmul producției cu valoare adăugată industrială a crescut la 6,1%, (+0,2 comparativ cu luna precedentă), în timp ce investițiile în activele fixe urbane au ajuns 9,9% (+0,3% comparativ cu luna aprilie). De asemenea, vânzările de bunuri de consum au crescut la 10,1% (+0,1% față de aprilie).
Statisticile oficiale chineze mai arată că structura economică a continuat să se îmbunătățească în sectoare de înaltă tehnologie care au raportat creșteri, similar producției industriale, în timp ce industria serviciilor prezintă o creștere rapidă a investițiilor.
Reprezentanții Biroului Național de Statistică din China susțin că mai mulți factori vor fi în măsură să extindă schimbările pozitive, în a doua jumătate a anului, inclusiv pe fondul pieței imobiliare în încălzire. Valoarea vânzărilor de proprietăți comerciale a crescut cu 3,1% în perioada ianuarie-mai. Totodată, accesul mai ușor la investițiile private din sectoarele restricționate anterior, precum și potențialul de consum intern enorm vor contribui, de asemenea, la stabilizarea pieței.
Cu toate acestea, autoritățile chineze susțin că îmbunătățirile sunt încă fragile, motiv pentru care rămân vigilente, făcând eforturi pentru a atinge ținta de creștere anuală de aproximativ 7%.
Potrivit China Daily, în ciuda intervenției pe piață a băncii centrale chineze, investitorii străini rămân prudenți în condițiile în care manageri de fonduri internaționale au avertizat cu privire la riscul apariției unei căderi și dezordini financiare care să limiteze lichiditățile.
Shanghai Composite Index a crescut cu 2,4%, iar CSI 300 cu aproape 2,9% după ce guvernul de la Beijing a anunțat o serie de măsuri de stabilizare a pieței. Shanghai Composite Index a scăzut cu aproape 30% în ultimele trei săptămâni. Chiar și așa, la începutul săptămânii, investitorii străini au devenit vânzători neți de acțiuni, cu 18,45 bilioane yuani (2,97 bilioane USD), prin busele de la Shanghai și Hong Kong, aceasta fiind cea mai mare valoare comercială de la începutul lunii noiembrie 2014. Soldul comercial a fost 26,38 bilioane yuani, reprezentând 202% din cota de 13 miliarde de yuani pe zi, ceea ce înseamnă că valoarea vânzării de acțiuni a fost mai mare decât valoarea de cumpărare.
Aceste două date au determinat investitorii străini să își diminueze expunerile în piață, mai ales la recomandările lansate de băncile americane.
Liu Ligang, economist-șef al unui mare grup bancar chino-australian-neozeelandez, a declarat că jucătorii din piață trebuie să fie atenți la a doua etapă a efectelor crizei bursiere dominat de dezintermedieri. În cazul în care fenomenul are loc într-un mod dezordonat, s-ar putea restrânge lichiditatea din piață. De asemenea, băncile comerciale ar putea refuza să se împrumute de pe piața interbancară, din cauza preocupărilor de lichiditate. Totodată, băncile ar deveni mai precaute în creditarea companiilor, în special a celor cu expunere mare pe bursa.
Steven Sun Yu, de la compania de cercetare a capitalurilor HSBC Holdings Ltd Hong Kong crede că intervenția politică în piață ar putea preveni o cădere accentuată, motiv pentru care panica nu este justiticată.
Economiștii au avertizat că panica investitorilor poate continua să se răspândească și să genereze o presiune suplimentară de vânzare, care ar putea avea un impact negativ asupra stabilității financiare a Chinei și a economiei în ansamblu.
„Dacă guvernul poate preveni o criză financiară sistemică, aceasta va avea un impact direct asupra efortului Chinei de transformare financiară. Aceasta contează pentru stabilitatea socială și pentru dezvoltarea economică generală a țării „, susține Guan Qingyou, director executiv al Institutului de Cercetare Minsheng Securities.
Pe de altă parte, guvernatorul băcii centrale a Chinei, Zhou Xiaochuan, a declarat în timpul unei reuniuni interne că autoritățile vor controla strict situația pentru a preveni riscurile financiare sistemice și regionale.
O serie de analiști susțin că recentele turbulențe din piață poate fi o lecție dură pentru autoritățile de reglementare și investitori, putând conduce la o atitudine mai prudentă a Beijingului în ceea ce privește inovația financiară a țării și liberalizarea pieței.
Pe acest fond, Comisia de reglementare a Valorilor Mobiliare din China a lansat o investigație asupra investitorilor care folosesc acțiuni futures pe termen scurt. Verificările vor viza manipularea pieței, precum și personalul implicat pentru a se elimina posibilele activități ilegale din piață.
Din perspectivă occidentală, piața chineză de capital este în prăbușire, Business Insider titrând că autoritățile de la Beijing caută să aplice soluții utilizate de americani în 1929.
Iată de ce, nu surprinde faptul că americanii anunță triumfal, de mai multe zile, copalsul pieței bursiere chineze, pe fondul atenției generale îndreptate spre situația din Grecia. Revista americană susține că de la începutul anului curent, odată cu dereglementarea pieței, indicele de referință Shanghai Composite s-a prăbuțit cu 29%, simultan cu căderile abrupte ale altor piețe bursiere chineze.
Bloomberg susține că asistăm la o criza similară cu cea din 1929 de pe Wall Street, care a dus la Marea Depresiune din SUA din anii 1930, intervenția Guvernului Chinei din ultimele zile arătând că acționează ca în 1929 când s-a dorit sprijinirea piețelor, însă a fost inutil.
Și totuși, chiar dacă anunță prăbușirea pieței, analiștii de la Business Insider își temperează tonul acceptând că e prea devreme să se afirme dacă intervenția autorităților Chinei va avea sau nu efect, dacă piețele bursiere se vor prăbuși sau nu.
Revenind la mesajele oficiale din China, presa locală anunță că în ciuda intervenției băncii centrale în piață, încrederea este departe de a reveni. China Daily a anunțat, miercuri, că stocurile de lichidități au scăzut pentru patra oară în ultima săptămână, la minimum ultimelor trei luni. Aproape toate sectoarele, de la cele de Internet, de asistenţă medicală, de băuturi, alimente sau imobiliare au înregistrat scăderi după o zi de oprire. Scăderi de 10% au înregistrat Sinopec, Bank of Communication, Haitong Securities şi CITIC Securities.
Cifra de afaceri combinată a ajuns la 1,1 trilioane yuani, ceea ce arată că marja de tranzacţionare a atins la Shanghai un nou record negativ, de la 98,3 miliarde yuani, la 1,05 miliarde yuani.
Imediat după ce indicatorul Bursei Shanghai a scăzut la 7%, Banca Centrală a Chinei a anunțat că va asigura un „volum semnificativ de lichidităţii”, pentru a ajuta la stabilizarea pieţei de valori interne.
Bloomberg anunță că, în urma crizei bursiere din China, cei mai mari chinezi, Wang Jianlin, preşedintele grupului Wanda, şi Jack Ma Yun, fondator şi preşedinte executiv al grupului Alibaba, au pierdut într-o singură zi (marți) 661 respectiv şi 123 de milioane USD. Richard Liu Qiangdong, fondator şi al gigantului comerțului pe Internet JD.com, a înregistrat un declin al averii nete de 344 de milioane de USD.
Material realizat după: Xinhua, China Daily, Business Insider, Bloomberg
REFERINȚE >>>
Li Keqiang: China se confruntă cu provocări formidabile, orientându-se spre o nouă normalitate
Băncile chineze au devenit forţa dominantă în sistemul bancar mondial
Salariul minim la Beijing: 278 USD, pensia minimă: 541 USD
STRATEGIE | De la “Made in China”, la “Innovated in China”
China are potenţialul de a menţine creşterea într-un ritm raţional China creşte bugetul apărării şi întăreşte legile securităţii naţionale
China lansează teoria celor „Patru teme generale”
COMENTARIU | Noul mod de gândire în diplomaţia Chinei
Replici între liderii militari chinez și american
Li Keqiang: Tensiunile nu reprezintă imaginea de ansamblu a relaţiilor chino-europene, chino-americane
China creşte bugetul pentru apărare cu 12,2% Portavionul chinez a ancorat în portul Qingdao
850.000 de militari chinezi gata să apere integritatea şi interesele Chinei