Guvernul chinez şi Tribunalul Suprem al Poporului vor coopera cu o serie de autorităţi pentru a combate spălarea de bani, după ce au fost reclamate transferuri de miliarde de dolari prin intermediul filialelor din străinătate a băncilor chineze. Anunţul a fost făcut pe fondul prăbuşirii bursei de la Shanghai şi a numeroaselor speculaţii privind manipularea pieţei prin intermediul Internetului, în condiţiile în care China are înregistraţi 56 de milioane de investitori chinezi online. (Sursa: China Daily)
Reuniunea a avut loc după ce au fost raportate o serie de cazuri în care au fost implicate sucursale din străinătate ale băncilor chineze.
În luna iunie, procurorii italieni au acuzat Bank of China, a patra cea mai mare bancă de credit de stat a ţării, că un număr de 297 de persoane, în cea mai mare parte cetăţeni chinezi care trăiesc în Italia, au transferat din Italia în China aproximativ 5,1 miliarde USD câştigaţi ilegal. Potrivit informaţiilor, aproape jumătate din sumă a fost transferată în perioada 2006 – 2010, prin filiala din Milano a bancii.
La rândul său, oficialii Rezervei Federale Americane au solicitat China Construction Bank să consolideze sistemul de acţiune împotriva spălării banilor, fiind prima solicitare de acest fel întreprinsă de FED împotriva uneia dintre cele mai mari bănci de stat din China.
Potrivit China Daily, vice-guvernatorul băncii centrale chineze, Guo Qingping, a informat că în cadrul proiectului sunt implicate mai mult de 20 de departamente, inclusiv Ministerul Securităţii Publice şi Tribunalul Suprem al Poporului, în condiţiile în care, în urma informaţiilor acumulate, infracţiunile de spălare a banilor sunt comise prin intermediul Internetului.
În cadrul reuniunii interministeriale a fost examinat, de asemenea, un plan de lucru prin intermediul căruia China să prezinte evaluarea eforturilor de combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului, la solicitarea Financial Action Task Force (FATF).
Pe de altă parte, nu este deloc de neglijat faptul că în piaţa fianciar-bursieră chineză sunt înregistraţi aproximativ 56,28 milioane de „jucători”, în creştere cu 47,4% comparativ cu finalul anului 2014. De asemenea, numărul celor care tranzacţionează prin intermediul dispozitivelor mobile a crescut 89,8%, în condiţiile în care numărul utilizatorilor de Internet din China a crescut la 668 milioane, până la sfârşitul lunii iunie 2015. Majoritatea utilizatorilor de Internet sunt şi deţinători de aparate mobile inteligente 88,9%, cu ajutorul cărora realizează tranzacţii comerciale, bancare sau bursiere.
REFERINȚE >>>
CHINA – Creşterea PIB cu 7%, T2 2015
ECONOMIA CHINEI | Semne pozitive, în ecoul sumbru occidental
Li Keqiang: China se confruntă cu provocări formidabile, orientându-se spre o nouă normalitate
Băncile chineze au devenit forţa dominantă în sistemul bancar mondial
Salariul minim la Beijing: 278 USD, pensia minimă: 541 USD
STRATEGIE | De la “Made in China”, la “Innovated in China”
China are potenţialul de a menţine creşterea într-un ritm raţional China creşte bugetul apărării şi întăreşte legile securităţii naţionale
China lansează teoria celor „Patru teme generale”
COMENTARIU | Noul mod de gândire în diplomaţia Chinei
Replici între liderii militari chinez și american
Li Keqiang: Tensiunile nu reprezintă imaginea de ansamblu a relaţiilor chino-europene, chino-americane
China creşte bugetul pentru apărare cu 12,2% Portavionul chinez a ancorat în portul Qingdao
850.000 de militari chinezi gata să apere integritatea şi interesele Chinei