România – 175 de chinezi au primit avize de muncă, în 2015

Inspectoratul General pentru Imigrări a emis, în primul semestru al anului 2015, un număr de 1179 avize de muncă/detașare cetățenilor străini care desfășoară activități lucrative sau sunt detașați pe teritoriul României, cu 10 % mai multe decât în aceeași perioadă a anului 2014. Astfel, din totalul de 1331 cereri depuse 1179 au fost aprobate, 140 au fost respinse iar 12 se află în curs de soluționare. Avizele au fost emise pentru lucrători permanenți, înalt calificați și detașați. Cei mai mulți cetățeni străini sunt din state precum Turcia (193), China (175), Filipine (144), Republica Coreea (86) Sri Lanka (70) și Ucraina (55), informează Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI).

De asemenea, în primul semestru al anului 2015, a fost asigurat managementul şederii legale pe teritoriul ţării pentru un număr de 107.716 cetățeni străini, dintre care 59.716 din state terţe şi 48.000 din state membre ale Uniunii Europene (UE), Spaţiului Economic European (SEE) şi Confederaţia Elveţiană.
Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României, sunt conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membrii de familie ai cetăţenilor români, UE sau SEE), educaţie, angajare în muncă sau stabilire permanentă pe teritoriul ţării noastre, aproximativ 75 % din totalul străinilor având reglementată şederea într-unul din aceste scopuri.

Pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, au fost organizate mai multe acţiuni şi controale în urma cărora au fost depistate cu şedere ilegală 1146 de persoane, cu 4,9% mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Pentru străinii aflaţi în situaţii ilegale sau care nu mai întruneau condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea sau prelungirea dreptului de şedere, au fost emise 862 decizii de returnare de pe teritoriul României.

Potrivit Inspectoratul General pentru Imigrari, în acest an, în România se găsesc 7.409 migranţi de origine chineză solicitanţi de azil.

REFERINȚE >>>
China, printre ţările cu cei mai mulți imigranţi în România
În România trăiesc legal 6.900 de chinezi
Chinezii, alături de turci şi moldoveni, cei mai mulţi cetăţenii străini cu rezidenţă în România

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în China, România, România - China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.