Moneda chineză, yuanul, a oprit declinul din ultimele trei zile consecutive, banca centrală a Chinei intervenind în piaţă după ce a demarat un proces de schimbare a politicii valutare. Rata parităţii yuanului s-a întărit, vineri, în faţa dolarului american, ajungând la 6,3975, în condiţiile în care cursul de schimb a rămas stabil la aproximativ 6,4. Sursa: China Daily
Consolidarea înregistrată vineri a urmat poziţiilor oficiale ale Băncii Populare Chineze (PBOC – banca centrală a Chinei) potrivit cărora nu există motive pentru o depreciere persistentă şi substanţială pe termen lung a yuanului. „Banca centrală este capabilă să menţină rata de schimb la un nivel de adaptare şi de echilibru”, a declarat joi Zhang Xiaohui, vice-guvernatorul PBOC.
Banca Poporului din China a declanşat, marţi, un proces de ajustare a sistemului de formare a cursului de schimb, pentru o mai bună reflectare a evoluţiei pieţei privind reducerea decalajului dintre o rată mai scăzută a parităţii şi aşteptările pieţei.
Yuanul a fost una dintre cele mai puternice valute din lume în ultimii ani, rata efectivă de schimb nominal apreciindu-se cu 46%, deoarece China a iniţiat reforma valutară a yuanului în faţa dolarului american, în iulie 2005.
Mecanismul îmbunătăţit ia în considerare rata de închidere a pieţei valutare interbancare în ziua precedentă, precum şi cererea şi oferta de pe piaţă, dar şi evoluţia de preţ a principalelor valute.
Economist al băncii centrale, Ma Jun a declarat ca China nu are nevoie să declanşeze un război valutar pentru a obţine avantajele comerciale aşteptate în a doua jumătate a anului. În acest sens, Ma a descris rata actuală a yuanului ca fiind „aproape echilibrată”.
O notă de cercetare a HSBC arată că noua politică valutară este o strategie a Chinei în procesul de liberalizare a yuanul, mai degrabă decât un instrument de susţinere a creşterii.
La rândul său, Fondul Monetar Internaţional a descris noua politică drept „un pas binevenit”, care permite forţelor pieţei să aibă un cuvânt de spus mai mare în formarea cursului de schimb. „O mai mare flexibilitate a cursului de schimb este importantă pentru China, deoarece se străduieşte să dea pieţei forţă şi un rol decisiv în economie, pentru a se integra rapid în pieţele financiare globale”, a declarat un purtător de cuvânt al FMI.
REFERINŢE >>>
China va emite o nouă bancnotă de 100 de yuani
Chinezii vor trimite în ţară 66 miliarde USD
Pe fondul prăbuşirii bursei, Beijngul anunţă controale financiare de amploare
CHINA – Creşterea PIB cu 7%, T2 2015
ECONOMIA CHINEI | Semne pozitive, în ecoul sumbru occidental
Li Keqiang: China se confruntă cu provocări formidabile, orientându-se spre o nouă normalitate
Băncile chineze au devenit forţa dominantă în sistemul bancar mondial
Salariul minim la Beijing: 278 USD, pensia minimă: 541 USD
STRATEGIE | De la “Made in China”, la “Innovated in China”
China are potenţialul de a menţine creşterea într-un ritm raţional China creşte bugetul apărării şi întăreşte legile securităţii naţionale
China lansează teoria celor „Patru teme generale”
COMENTARIU | Noul mod de gândire în diplomaţia Chinei
Replici între liderii militari chinez și american
Li Keqiang: Tensiunile nu reprezintă imaginea de ansamblu a relaţiilor chino-europene, chino-americane
China creşte bugetul pentru apărare cu 12,2% Portavionul chinez a ancorat în portul Qingdao
850.000 de militari chinezi gata să apere integritatea şi interesele Chinei