Urmaşii medicilor Bucur Clejan şi David Iancu, invitaţi în China pentru comemorarea celui de-al Doilea Război Mondial

China se pregăteşte de o bună perioadă pentru marcarea celor 70 de ani de la victoria Războiului de rezistenţă împotriva agresiunii japoneze şi încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. La evenimentele programate în luna septembrie au fost invitaţi să participle urmaşi ai celor care s-au alăturat poporului chinez în perioada agresiunii japoneze, între aceştia regăsindu-se şi descendenţii medicilor români Bucur Clejan şi David Iancu.

Emanuel Druckman, de origine română în prezent cetăţean al Statului Israel, este nepotul medicului Bucur Clejan, singurul român căruia i s-a dedicat un monument în Republica Populară Chineză. Aflat deja la Beijing, domnul Druckman şi soţia acestuia au vizitat redacţiile de limbă română şi ebraică ale Radio China Internaţional, unde a avut ocazia să dialogheze în cele două limbi, atât cu angajaţi chinezi cât şi cu experţii străini din ţările de orgine.

În timpul discuţiilor purtate cu colegii chinezi vorbitori de limba română, Emanuel Druckman a avut ocazia să îşi regăsească şi să prezinte membrii familiei, în cadrul unor fotografii de arhivă, din anul 1914, păstrate într-un volum scris în limba chineză, dedicat medicului Clejan.

Familiei Druckman se va alătura în aceste zile şi doamna Tania Iancu, fiica medicului David Iancu, de asemenea un participant direct la evenimentele războiului chinez împotriva agresiunii japoneze.

Urmaşii medicilor români, alături de urmaşi din Bulgaria şi Polonia ai participanţilor la evenimentele din China, vor efectua o călătorie la Guiyang, oraşul de reşedinţă al provinciei Guizhou, acolo unde vor avea ocazia să revadă locurile în care au activat înaintaşii lor în perioada anilor ’40, în cadrul echipelor internaţionale ale Crucii Roşii.

Ulterior, la data de 3 septembrie, alături de liderii R.P. Chineze, de liderii din peste 40 de state, vor asista la parada militară dedicată comemorării celor 70 de ani de la victoria Războiului de rezistenţă împotriva agresiunii japoneze şi încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial.În cele ce urmează, redau integral un articol scris de domnul Luo Dongquan (foto stânga, în imaginea de grup), un reputat veteran chinez-românolog, articol dedicat medicilor care şi-au riscat viaţa pe fronturile de luptă din China.

Poveştile doctorilor europeni care au venit să ajute poporul chinez aflat în războiul de rezistenţă împotriva agresiunii japoneze

Anul acesta se împlinesc 70 de ani de la victoria războiului poporului chinez de resistenţă împotriva agresiunii japoneze şi de la victoria războiului mondial antifascit.

Ocuparea, în 1931, a celor trei provincii din China de Nord-Est de către armata japoneză a declanşat făcliile rezistenţei poporului chinez împotriva agresiunii japonez, iar prin incidentul de la Podul Marco Polo, din 7 iulie 1939, a izbucnit războiul de rezistenţă împotriva agresiunii japoneze în întreaga ţară. La un moment dat, militariştii japonezi au ocupat două treimi din teritoriul chinez, aplicând o politică inumană de ucidere, jefuire şi incendiere peste tot pe unde le-au călcăt picioarele.

Poporul chinez a dus, timp de 14 ani, o rezistenţă cu o dârzenie neasemuită, nimicind peste un 1,5 milioane de soldaţi japonezi, ţinând piep unui număr de 2,4 milioane de militari japonezi. În acelaşi timp, poporul chinez a făcut cele mai mari sacrificii, numărul răniţilor şi morţilor în rândul armatei şi populaţiei civile chineze ridicându-se la peste 35 de milioane de oameni. De asememea, pierderile materiale şi consumul de război a fost de peste 100 de miliarde USD, iar pierderile economice indirecte de 500 miliarde USD (la cursul din 1937). În acest război drept, poporul chinez s-a bucurat de simpania, solidaritatea şi spirjinul comunităţii internaţionale.

Ajutorul internaţional medico-sanitar

Pe linia medico-sanitară, a venit în anii 30 din secolul trecut în China Dr. Norman Bethune, canadian de origine. El a sosit la Yanan, leagănul revoluţiei chineze. Infectat în cursul unei operaţii pentru un rănit, a încetat din viaţă. Scriind în 1939 articolul “În memoria lui Bethune”, liderul chinez Mao Zedong a apreciat „spiritul internaţionalist şi comunist al lui Bethune, care, fără interes personal, a considerat cauza de eliberare a poporului chinez drept cauza sa proprie”. Mao a chemat pe „fiecare comunist chinez să înveţe din spiritul dezinteresat al lui Bethune”. Au sosit în China şi cinci medici indieni în frunte cu Dr. Ke Dihua.

Pe vremea aceea, a mai venit în China de pe frontul spaniol, ca şi Bethune, o echipă de 21 de medici proveniţi din opt ţări europene: Polonia, Cehoslovacia, Germania, Austria, România, Ungaria, Bulgaria şi Uniunea Sovietică. Pe monumentul comemorativ ridicat în cinstea Echipei Internaţionale de Asistenţă Medicală în Parcul Forestier din oraşul Guiyang sunt gravate, în limbile chineză şi engleză, numele acestor doctori. Printre ei se găsesc trei medici români: David Iancu, Bucur Clejan şi soţia sa, Gisela Clejan.

Doctorul român David Iancu

Editura Vitruviu din Bucureşti a tipărit, în 2008. cartea “Dr. David Iancu: 9 ani medic pe front, Spania-China 1937-1945”. Cartea a apărut sub grija doamnei Tania Iancu, fiica Dr. David Iancu. În carte se narează, sub forma unui jurnal, drumul parcurs de doctorul David Iancu (al doilea din dreapta) şi de alţi medici ai Brăgăziii Internaţionale, cu multe poveşti şi întâmplări palpitante, de pe frontul din Spania şi din China, din cei nouă ani.

David Iancu s-a născut pe data de 15 aprilie 1910 într-o familie de muncitori din Iaşi. În 1929, absolvind liceul, a intrat prin examen la facultatea de medicină din Iaşi. În timpul studenţiei a participat la activităţile organizaţiilor studenţeşti de stânga şi la mişcarea muncitorească, interesându-se de situaţia din Europa. Absolvind facultatea în 1936 a obţinut titlul de doctor în chirurgie şi a deschis o cabină particulară.

În primăvara 1937, Dr. David Iancu, împreună cu alţi peste 400 de voluntari români, participând la Brăgăzile Internaţionale, a plecat în Spania pentru a participa la lupta dreaptă de solidaritate cu poporul spaniol. După înfrângerea armatei republicane, David Iancu împreună cu alţi voluntari s-au retras, în februarie 1939, în Franţa, udne au fost aruncaţi în lagărele Saint Cyprien şi Gurs.

Răspunzând chemării Comitetul Britanic şi Norvegian de Ajutor Medical pentru China, ei au participat la Echipa Internaţională de Asistenţă Medicală şi au fost trimişi în patru grupuri în China, aducând materiale şi echipamente medicale cumpărate cu donaţiile strânse în Europa. După o călătorie pe mare de peste o lună, la data de 13 septembrie 1938 au sosit la Hont Kong, bucurându-se de o primire călduroasă din partea mass media locale, care nu ştia cetăţenia lor şi care i-a numit „doctori spanioli”, pentru că toţi veneau din Spania.

La Hong Kong, doamna Song Qingling, preşedintele Ligii Apărării Chinei, a oferit, la data de 28 sepembrie 1939, în reşedinţa sa, o recepţie în cinstea „doctorilor spanioli”, exprimând un călduros bun venit şi mulţumiri pentru ajutorul acordat poporului chinez aflat în războiul de rezistenţă anti-japoneză. De la Hong Kong, ei au plecat pe mare spre portul vietnamez Haifong, de unde au intrat, pe uscat, în China şi au ajuns, la 16 octombrie 1939, la Tuyungoan de lângă oraşul Guiyang, unde se afla sediul Echipei de Asistenţă Medicală a Crucii Roşii Chineze.

Dorinţa de sprijinire a armatei conduse de comunişti

Aceşti doctori doreau cu toţii să plece şi să lucreze în Armata a 8-a şi Noua Armată a 4-a, de sub conducerea Partidului Comunsit Chinez. Dar nu şi-au împlinit dorinţa, fiind împiedicaţi de partidul Guomindan condus de Jiang Jieshi. În vara anului 1940, „doctorii spanioli” i-au ales pe Flato, Iancu şi Schoen ca reprezentanţi, să plece la Chongqin, unde s-au întâlnit cu reprezentantul P.C. Chinez, Zhou Enlai, solicitând să presteze servicii medicale în unităţile militare conduse de partidul comunist. Explicând cu mare răbdare motivul pentru care nu pot pleca în aceste unităţi, datorită situaţiei complicate a cooperării Partidului Comunist cu Partidul Guomindang, Zhou le-a spus că „ei reprezintă un sprijin preţios în lupta poporului chinez, chiar dacă activează în cadrul unităţilor Guomindang-ului”.

Astfel, Dr. Iancu a fost repartizat să lucreze în Divizia 30 a armatei provinciale Sichuan. Ceea ce a văzut aici era cu totul dezamăgitor. Spitalul era compus din câteva case ţărăneşti, în care locuiau ofiţerii şi nişte barăci în care erau culcaţi ostaşii bolnavi. Ofiţerii practicau bătăi şi schingiuiri ale soldaţilor, ofiţeri şi soldaţi consumau droguri, soldaţii făceau mâncare şi spălau rufe pentru ofiţeri, malaria, tifosul, holera şi alte boli contagioase făceau ravagii …

Dr. Iancu a mai lucrat în spitalul din frontul de la Yichan, iar în 1942 în orăşelul Mengzi, la Sud de Kunming, lângă graniţa cu Vietnam şi Birmania, unde a organizat o mică sală de operaţii. În Yunnan au cunoscut viaţa şi obiceiurile multor etnii minoritare ca Miao, Naxi, Tibetană. Cetăţenii din aceste localităţi erau foarte săraci, dar îi primeau cu multă căltură pe „medicii spanioli”. Ei au demontat uşilor caselor folosindu-le drept paturi pentru doctori, îi tratau cu supa de orez, cartofi dulci, arahide şi băuturi făcute acasă.

Medalia de aur conferită medicului Iancu

Aici, condiţiile igienice erau foarte proaste, „medicii spanioli” au folosit aburii şi fiare de călcat pentru sterilizarea instrumentelor medicale şi hainelor bolnavilor. Au apărut multe cazuri grave de febră recurentă, tifos exantematic, malarie şi holeră. Cu toate precauţiile, a fost infectat şi Dr. Iancu, care s-a îmbolnăvit de tifos exantematic destul grav. Timp de peste două săptămâni a avut febră mare, cu delir. A fost tratat de doctoral Baer şi îngrijit de o soră medicală chineză bine pregătită, principalul său ajutor din echipa de Cruce Roşie.

Înainte de plecarea din China, doctorului David Iancu I s-a conferit medalia de aur de către unitatea unde a lucrat, pentru contribuţiile remarcabile aduse la prevenirea şi tratarea răniţilor şi bolnavilor din rândul militarilor şi civililor chinezi.

Plecarea în Birmania, pentru lupta antijaponeză din junglă

După atacul prin surprindere al Japoniei asupra portului PearlHarbour, SUA au intrat în război. Japonia ocupaseră foarte rapid aproape toate coloniile din Asia ale Europei şi Americii, Iancu şi alţi 6 doctori europeni au participat la armata chineză de expediţie şi au plecat cu un avion de transport, survolând munţii Himalaya şi a ajuns în nordul Indiei. La centrul de instrucţie din provincia Bihar, Iancu s-a prezentat la cursurile de şoferi şi la cele de tanchişti, a luat permisul de conducere pentru camion şi tancuri. După câteva luni de instruire s-au deplasat pe frontul de luptă din junglă, în nordul Birmaniei.

După capitularea Japoniei, în 1945, Dr. David Iancu s-a întors, în ianuarie 1946, în România, după nouă ani de la plecarea din patrie.

Dr. Bucur Clejan şi cele două soţii

Potrivit Albumului în limba chineză intitulat „Bethune din România – medicul Bucur Clejan în China” şi memoriilor doamnei Zhao Jinpu „Zilele petrecute împreună cu soţul meu”, redactate şi tipărite sub grija Administraţiei Mausoleului Song Qingling, fost preşedinte de onoare al R.P. Chineze, Bucur Clejan s-a născut în 26 decembrie 1904, într-o familie de evrei din Bucureşti. După ce a studiat medicina în Italia, a deschis un cabinet particular. S-a căsătoria cu Gisela, care locuia în vecinătatea cabinetului său.

În primăvara anului 1938, Dr. Bucur Clejan şi-a luat rămas bun de la soţie şi patrie, plecând în Spania pentru sprijinirea armatei republicane spaniole. După retragerea din Spania, în octombrie 1939 a sosit în China, pentru a sprijini poporul chinez aflat în războiul de rezistenţă anti – japoneză. A activat în spitalele unităţilor militare provinciale din Yunnan, Guizhou, Guangdong, Guangxi, Hunan, Hubei, salvând şi tratând soldaţii şi civili răniţi şi bolnavi.

Din cauza lipsei forţei de muncă, Dr. Bucur Clejan i-a scris soţiei sale, Gisela, să vină în China. Astfel, depăşind piedicile autorităţilor române, cu o simplă hârtie pe care era scrisă Societatea de Cruce Roşie din China şi numele Dr. Bucur Clejan, Gisela Clejan a ajuns, la începutul anului 1941, în China. Aici a muncit cot la cot cu soţul ei, care i-a dat numele chinezesc Ke Zilan. Soţii Clejan au fost trimişi să lucreze în echipa 383 a Crucii Roşii a armatei 65-a, Bucur Clejan fiind numit şeful echipei.

Gisela Iancu şi-a dăruit viaţa Chinei

Între timp, bolile contagioase, precum febra recurentă, tifosul exantematic, holera, scabia şi malaria făceau ravagii. Pentru tratarea bolilor de piele, dermatologul Bucur Clejan a inventat, în urma repetatelor experimente, o soluţie sulfuroasă care s-a dovedit foarte eficientă.

La începutul anului 1943, tiforul exantematic şi febra recurentă s-au răspândit în provincia Yunnan. Soţii Clejan au fost afectaţi în cursul tratării şi îngrijirii bolnavilor. Dr. Bucur Clejan a scăpat, dar Ke Zilan (Gisela), în vârstă de doar 39 de ani, a încetat din viaţă, la 14 martie 1943. Ofiţerii şi soldaţii Diviziei 30, unde a lucrat Gisela, au condus-o pe ultimul drum ca pe un luptător căzut eroic pe câmpul de bătălie. Pe pangliga coroanei de flori a fost scris: „Întregul Sud al ţării plânge pentru mama blândă, o femeie drăguţă şi frumoasă din Europa”.

După moartea soţiei, Dr. Bucur Clejan îndurând o durere neasemuită, a rămas să lucreze într-un spital militar din Kunming, provincia Yunnan. După capitularea Japoniei, în august 1945, a fost transferat la Oficiul din provincia Hănan al Administraţiei Naţiunilor Unite pentru Ajutor şi Reconstrucţie (UNRRA). Înainte de transferare, Crucea Roşie Chineză i-a conferit titlul de onoare Membru Eminent, pentru contribuţiile merituoase aduse la salvarea şi tratarea răniţilor şi bolnavilor din rândul militarilor ţi civililor.

S-a cunoscut, îndrăgostit şi căsătorit cu o chinezoaică

În aprilie 1946, Dr. Bucur Clejan a venit la Oficiul UNRRA de la Zhengzhou, primind sarcina de a transporta şi distribui ajutoarele venite din alte ţări, lucrând concomitent în spitalul Crucii Roşii din Zhengzhou. În cursul serviciului, s-a cunoscut şi îndrăgostit de asistenta medicală din China, Zhao Jingpu, o domnişoară de 27 ani, cu care s-a căsătorit în ziua de Crăciun, 25 decembrie 1946, devenind prima familie transnaţională din istoria relaţiilor chino-române.

La sfârşitul anului 1947, când războiul civil din China se declanşa, UNRRA şi-a încheiat misiunea în China. În noiembrie, soţii Clejan au ajuns la Shanghai. La 4 decembrie 1947, ei au fost invitaţi la un dineu organizat de Oficiul Naţiunilor Unite la Hotelul Xinya din Shanghai, prilej cu care doctorul Clejan s-a reîntâlnit cu doamna Song Qingling. Ei şi-au adus aminte de prima lor întâlnire din Hong Kong, cu opt ani în urmă. Doamna Song i-a spus: „În numele poporului chinez, vă mulţumesc pentru ajutorul şi sacrificiul făcut în aceşti ani pentru noi. Sunteţi prietenul poporului chinez”. Song le-a invitat să revină în China.

La 16 martie 1948, Dr. Bucur Clejan împreună cu soţia au plecat din Shanghai, la bordul unui cargou. După trei luni de călătorie pe mare, au ajuns în Italia, de unde au luat trenul întorcându-se prin Iugoslavia în România, după o despărţire de 10 ani. Doi ani mai târziu, mama doamnei Nelly a sosit şi ea la Bucureşti.

Dr. Clejan – soţ şi ginere

Nelly Clejan şi mama sa nu reuşeau să se acomodeze cu viaţa din România, condiţiile lor de sănătate fiind precare. Dr. Bucur Clejan a avut o îngrijire desăvârşită faţă de nevastă şi soacră. Nelly Clejan şi-a amintit în carte: „mama a suferit prin surprindere hemoragie cerebrală, fiind semiparalizată pe pat. Dr. Clejan împreună cu mine a îngrijit-o cât de bine cu putinţă. Fiind emoţionată, bătrâna a spus: „datorită vouă, şi în special lui Jeke (Clejan), care este doctor şi are multă răbdare, am fost salvată. Este greu de găsit un ginere străin care să mă îngrijească într-atât. Nici un fiu din China nu ar face aşa ceva. Eu nu am fiu, dar ginerele meu este mai bun decât un fiul!”

După trecerea soacrei în lumea eternă, pentru sănătatea soţiei, Dr. Bucur Clejan aranja, în fiecare an, un concediu de odihnă pentru soţie în Munţii Carpaţi. Într-o vară, Nelly a sosit într-o staţiune de odihnă în munţi, pe vreme urâtă, ploioasă. În cameră era foarte rece. Seara, nici cu două pături nu se putea încălzi. Apoi, a simţit dureri la abdomen. Astfel, l-a sunat pe Clejan, aflat la Bucureşti. A doua zi, Acesta i-a adus o plapumă de bumbac. Primind-o, Nelly a fost emoţionat până la lacrimi, spunându-i: „Nimeni din lume nu este ca mine, care am nevoie de tine”. „Da, sunt al tău. Cât trăiesc eu, nu trebuie să-ţi fie frică de nimic”, i-a răspuns soţul.

În octombrie 1972, la invitaţia lui Wang Bingnan, prieten din Chongqing, preşedintele Asociaţiei de Prietenie a Poporului Chinez cu Străinătatea, soţii Bucur Clejan şi David Iancu au venit într-o vizită în China, ajungând în mai multe localităţi unde au lucrat anterior şi unde au văzut cu ochii proprii schimbările uriaşe petrecute într-un scurt interval de timp.

Înmormântaţi pe pământul Chinei

La data de 13 ianuarie 1975, Dr. Bucur Clejan a încetat din viaţă, la Bucureşti. 11 ani mai târziu, prin grija guvernului chinez, doamna Nelly Clejan, păstrând cetăţenia română, s-a întors în China şi s-a stabilit la Shanghai, aducând cenuşa funerară a soţului în China, pe care îl considera a doua sa patrie. Cenuşa funerară a luptătorului internaţionalist a fost înmormântată în parcul Mausoleului Song Qingling din Shanghai.

La data de 2 septembrie 2010, la cea de-a 65-a aniversare a victoriei războiului poporului chinez de rezistenţă împotriva agresiunii japoneze, doamnei Nelly Clejan i s-a conferit titlul de onoare „Erou al Războiului Antifascist” de către Ministerul Forţelor Armate din România.

La 3 septembrie, 2014, după ce a parcurs un drum al vieţii de 95 de ani, doamna Nelly Clejan a trecut în lumea eternă şi a fost îmormântată alături de Dr. Bucur Clejan, însoţind-o pentru totdeauna pe această mare luptătoare patrioată şi internaţionalistă.

O picătură de bunătate trebuie răsplătită cu apă de izvor

Medicii de tip Bethune din România, Bucur Clejan şi David Iancu, au venit în China, în ciuda distanţei uriaşe, aducând contribuţii nepieritoare la victoria războiului poporului chinez de rezistenţă împotriva agresiunii japoneze şi a războiului mondial antifascist, scriind o pagină strălucitoare în istoria relaţiilor de prietenie şi schimburi chino-române.

Preşedintele Chinei, Xi Jinping a afirmat: „Un proverb spune că o picătură de bunătate, trebuie răsplătită cu apă de izvor. Poporul chinez nu îi va uita niciodată pe niciunul dintre prietenii săi”.

Preşedintele Chinei, Hu Jintao a subliniat, în discursul rostit în iunie 2004 în Parlamentul României: „Între anii 1930-1940, trei români: Dr. Bucur Clejan cu soţia şi Dr. David Iancu, şi-au părăsit patria şi familia şi au venit în China, în sprijinul poporului chinez aflat în lupta împotriva agresiunii japoneze, ignorând pericolele la care se expuneau. Ei au adus o contribuţie preţioasă la victoria Chinei în războiul de rezistenţă împotriva agresiunii japoneze. Poporul chinez nu va uita niciodată meritele lor”.

La rândul său, premierul chinez Li Keqian a arătat, în noiembrie 2013, la Bucureşti: „În perioada anilor 30-40, Iancu şi soţii Clejan au venit în China în ciuda distanţei de peste 10.000 de li, aruncându-se în lupta antifascistă din China. Faptele lor eroice de salvare a răniţilor şi bolnavilor, punându-şi propriile lor vieţi în pericol, sunt binecunoscute”.

Doctori români de tip Bethune din România, David Iancu, Bucur Clejan şi soţiile Gisela şi Nelly Clejan vor rămâne întotdeauna în inimile poporului chinez şi român.

Luo Dongquan,
vicepreşedinte Asociaţia de Prietenie China-România