Gabriel Liiceanu serveşte Democraţia la fel cum a servit Comunismul: minţind! La fel cum a făcut-o majoritatea românilor, pentru că „numai omul poate minţii”, iar domnul Liiceanu ca mulți alții are un alibi perfect: este şi el om. Și totuși, în lupta pentru „eliberarea societăţii româneşti de figura emblematică şi dominatoare a lichelei ieşite din comunism şi care se pregătea acum să facă din nou istorie”, domnul Liiceanu s-a uitat tocmai pe sine şi pe cei alături de care sunt „intelectualii al lui Băsescu”, cei în numele căruia a vorbit miercuri afirmând: „reprezint așadar, societatea civilă”. (Foto: News.ro)
Când un om ajuns la aproape 75 de ani are nevoie de minciună pentru a-şi susţine argumentaţiile în faţa Parlamentului European, poate să fie şi filozof, şi scriitor, şi chiar Gabriel Liiceanu, pentru că tot un rămas în urmă se cheamă că este. Gabriel Liiceanu minte şi este încurajat de liota celor care consideră România un maidan, un sat fără câini şi fără legi!
Doare şi este umilitor să observi circul produs, miercuri, de profitorii democraţiei, în cadrul Comisiei Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE) din Parlamentul European, acolo unde agitatorii de profesie au folosit bani europeni pentru a scuipa încă odată pe obrazul României! Însă aceasta este realitatea românească.
Cine se iluzionează că suntem altfel, că suntem reprezentaţi altfel, o face pe cont propriu. Cei puţini dar zgomotoşi s-au dat în spectacol din nou, în numele României, spre ruşinea şi deserviciul celor mulţi dar tăcuţi şi umili!
De 27 de ani, nimeni nu mai plăteşte pentru că înjură România, pentru că o fură, o siluieşte, îi violează valorile, istoria şi viitorul. Un contributor consistent la această operă este şi Gabriel Liiceanu, un filozof pe tema celei de-a noua porunci care spune „Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău”, mai pe scurt: SĂ NU MINŢI!
O simplă lectură a lui Liiceanu ne arată că textele sale sunt o exhaustivă şi perfectă autoportretizare morală, o probă a faptul că în vremea democraţiei a rămas mult, foarte mult în urmă.
„Mi-am propus sa va vorbesc despre minciuna, ceea ce înseamnă despre un lucru pur omenesc: numai omul poate minţi, pentru că numai omul are parte de un ‘lucru’ care poate să exprime şi care, exprimând, se poate mişca în două direcţii total opuse: adevarul şi falsul intenţionat. Acest „lucru” este limba. Voi vorbi despre minciună nu în sensul ei „privat, ci în cel „public”, aşadar voi vorbi despre minciuna colectivă, în care unul sau mai mulţi îi mint pe mulţi care la rândul lor sunt fie minţiţi, fie mint in corpore, trăind împreună cu cei care îi mint, într-un vast scenariu al minciunii.” – Gabriel Liiceanu, Despre minciună / Humanitas
„Cu ce disperare am vrut atunci, câţiva dintre noi, să mutăm cursul lucrurilor în direcţia cea buna! Iar ‚directia cea buna’ – de asta nu mă îndoiam nici o clipă, aşa cum nu mă îndoiesc nici acum – trecea prin eliberarea societăţii româneşti de figura emblematică şi dominatoare a lichelei ieşite din comunism şi care se pregătea acum să facă din nou istorie” – Gabriel Liiceanu, Apel catre lichele / Humanitas
Şi un ultim citat autoportret, închinat fostului preşedinte Traian Băsescu, pe care l-a aşezat în 2014 „la înăţimea unei bune părţi a intelectualităţii din ţara asta„, intelectuali pe care nu a făcut decât să îi aşeze „pe drumul pe care noi, cei care credem care e binele în chip matur al României, trebuia să ne aşezăm. Şi pentru asta vă mulţumim„, Gabriel Liiceanu.
Cu o elită intelectuală de mascaradă, în care Liiceanu şi Pleşu sunt „Crème de la Crème„, în absenţa unor intervenţii competente, legale şi decise, nu ar trebui să ne mire că personalitatea şi imaginea României a ajuns iremediabil mutilată.
Pentru acest tip de gândire, acest tip de comportament uman, ar trebui definit și legalizat BUNUL SIMȚ, însă asta nu ar fi decât o confirmare a degenerării sociale în care se zvârcolește România acestor vremuri.
