Cu greu vom vedea în funcţii de decizie, fie şi de reprezentare, chinezi care nu au în spate o solidă experienţă profesională. În anii petrecuţi în China, în dese ocazii mi-a fost dat să particip la evenimente oficiale în care partea chineză să primească delegaţii din Europa, cu precădere din Europa de Est. Majoritatea fotografiilor oficiale realizate în cadrul evenimentelor ar putea vorbi despre o întâlnire între generaţii, între copii şi unchi, chiar între nepoţi şi bunici, în Europa ultimilor ani existând o modă a promovării tinerilor lideri. M-am întrebat mereu, dincolo de pasajele primite din partea consilierilor, ce oare împărtăşesc cei veniţi în China, câtă vreme vâsta nu are cum să includă experienţa sau o arhivă de evenimente comune care să faciliteze şi pe care să se sprijine o comunicare constructivă, de durată. Apoi, dincolo de tinereţe, viteza de schimbare a liderilor est-europeni este una uluitoare, încât de fiecare dată partea chineză este aceeaşi, în timp ce vizitatorii sunt complet alţii. Iată o problemă pe care Europa nu mai reuşeşte să o stăpânească.
În China, la fel cum putem observa încă în Federaţia Rusă şi Statele Unite ale Americii, ascensiune ierarhică este una anevoioasă, complicată, de o duritate greu de înţeles, necesitând nu doar o pregătire temeinică ci şi o anduranţă şi susţinere relaţională. Fie că vorbim de structura oficială, vizibilă a PCC, fie că vorbim de o celulă de cartier sau de comună, ierarhia politică comportă o construcţie piramidală, în care se împletesc, în egală măsură, pregătirea, experienţa, capacitatea organizatorică şi managerială, alături de un anumit tip de persuasiune în relaţia cu colaboratorii sau cu cei subordonați. Toţi cei care conduc au deasupra un alt lider sau grup de lideri în faţa cărora răspund, însă principalul judecător şi decident este grupul pe care liderul îl coordonează şi conduce direct. Aici se află o mare parte din cheia înţelegerii societăţii chineze, a mecanismelor care asigură un anumit tip de coeziune, coordonare, aliniere, ascultare şi asumare.
Una dintre principalele griji ale liderilor vizează menţinerea unei permanente stări de armonie în cadrul grupurilor conduse, aceasta fiind realizată prin evitarea sau eliminarea potenţialelor probleme sau tensiuni încă din fazele incipiente. Un lider, indiferent de poziţia ocupată în stuctura piramidală, incapabil să asigure o bună coordonare şi atmosferă, este un lider care ajunge să fie „devorat” de propriul grup, metodele fiind multiple.
Sub o anumită formă, această realitate se apropie de conceptul confucianist de conducere, în care liderul se află în slujba celor conduşi, iar dacă cei conduşi se simt confortabil, beneficiar este liderul.
O formă complicată de permanent compromis şi paternalism domină acest tip de relaţie. Nu veţi întâlni un european sau american care să nu fie mirat de atitudinea protectivă, îngăduitoare chiar, atunci când un subaltern face o greşeală sau nu îşi îndeplineşte sarcinile cu maximă atenţie. Este greu de spus care vor fi efectele pe termen lung ale acestui mod de organizare, însă este cert că el aduce cu sine un ascendent permanent al superiorului în faţa celui coordonat. Ambii cunosc perfect realitatea, iar atunci când un membru al grupului evadează în decor, este uşor să fie moderat, prin simplul argument al propriilor rezultate.
Pe acest tip de structură socială comodă, în care fiecare individ munceşte relativ puţin şi modest, ascensiunea şi evoluţia profesională pot fi asimilate unui proces pe bandă rulantă. Cunoscând domeniul în care activezi, fie că eşti proaspăt absolvent sau nou angajat, poţi identifica foarte uşor care sunt opţiunile, beneficiile şi posibilităţile de carieră. Pentru toate acestea nu trebuie decât să te aliniezi sistemului existent, câtă vreme în permanenţă există ieşiri şi intrări în uriaşul amalgam ierarhic.
O specificitate demnă de luat în seamnă în cadrul administraţiei şi sistemului din China este reprezentată de profeşioniştii carierişti. Similar României de până în 1990, aceştia sunt nucleul dur al tuturor domeniilor, cei care asigură continuitatea, coerenţa şi buna funcţionare a mecanismelor de stat, în care sunt implicate toate elementele, domeniile şi structurile. Iată o explicaţie pentru capacitatea de reacţie şi intervenţie extrem de rapidă a autorităţilor chineze în situaţiile care revendică acest tip de măsură, nefiind absolut nicio surpriză dacă forţele civile de voluntari, forţele medicale, de pompieri, poliţie sau armată sunt implicate simultan în rezolvarea unei probleme.
Carieriştii chinezi parcurg absolut toate procesele şi etapele de pregătire, evaluare şi promovare, nivel cu nivel, într-o succesiune care durează zeci de ani, timp în care sunt acumulate experienţa şi detaşarea necesară în faţa realităţilor interne extrem de complexe. Luaţi ca exemplu doar acest fapt. Dacă într-un oraş mare din România un primar răspunde pentru buna convieţuire a cel mult 500.000 de oameni, în China multe oraşe depăşesc zece milioane de oameni, iar nu puţine chiar populaţia actuală a României. Fără o bună cunoaştere a realităţilor, asimilate în ani de muncă şi experienţă, fără o bună coordonare a segmentelor care asigură întregul mecanism administrativ, haosul şi nervii ar fi permanent la cote înalte.
Vă mai dau o paralelă. În zilele în care scriam la acest capitol, în România, un membru al familiei mele avea de parcurs un drum cu trenul de la Bucureşti spre sudul ţării. La Gara de Nord, lumea care aştepta la coadă pentru bilete a fost informată târziu de faptul că sistemul electronic s-a defectat şi că nu mai pot fi eliberate tichete de călătorie. Soluţia a fost plasată în sarcina controlorilor de tren. Haosul generat a fost unul aproape perfect câtă vreme controlorii nu ştiau preţul biletelor pe diferite distanţe. Acum, imaginaţi-vă o situaţie similară în oricare din marile gări din China, de unde zilnic pleacă milioane de călători.
Dacă în România nimeni nu răspunde pentru astfel de situaţii ireale în secolul XXI, în China se plăteşte scump proasta administrare. Unul dintre argumente este acela că factorii politici sunt direct interesaţi ca totul să funcţioneze cât mai bine, iar până la sancţiunea legii, aşa cum am mai spus, există o rigoare şi o sancţiune politică şi publică de care se ţine cont.
Educaţia şi formarea liderilor chinezi, fie că sunt locali, proviciali sau naţionali, constituie un proces de lungă durată, fiind, aşa cum am arătat, un parcurs obligatoriu şi riguros urmat. Nu poţi sări etape, nu poţi escamota, nu ai cum să fii sau să pari ceea ce nu eşti, pentru că experienţa este unul dintre argumentele principale în ascensiunea ierarhică.
Această situaţie face parte din şabloanele, din mecanismele de gândire şi acţiune ale chinezilor, motiv pentru care nu puţini au fost cei care, după noiembrie 2014, m-au întrebat cum este posibil să ajungi din primar de oraş, preşedinte … „Nu este un salt cam mare?” Întrebarea, justificată de altfel, se află în corelaţie cu experienţa chineză, fiind dificil de explicat rolul marketingului şi manipulării în ceea ce cunoaştem drept campanie electorală.
Şansa de a cunoaşte potenţiali lideri chinezi, aflaţi astăzi în perioada de „ucenicie” în diverse ministere sau structuri politico-administrative, mi-a dat ocazia de a înţelege că aici este posibil ca la umbra unui stejar bătrân să crească un nou stejar. Este o realitate care vine să contrazică proverbele româneşti, însă numai aşa poţi accede la experienţa, pregătirea, notorietatea şi încrederea necesare pentru ca nucleul dur al PCC, format din liderii curentelor consevatoare şi reformiste, să îţi deschidă calea spre vârful ierarhiei. Vorbesc de nivelurile aparatului central guvernamental. Fără o experienţă de zeci de ani, în care dosarul de cadre să nu fi fost pătat de erori sau derapaje, şansa de a accede în ierarhiile locale, provinciale sau naţionale este inexistentă, fenomen accentuat după ce şi în China a fost declanşată prigoana anticorupţie care urmăreşte întregul istoric al activităţii fiecărui administrator public, fie sau nu membru de partid.
Absolut toţi liderii la vârf ai Chinei de azi sunt foşti lideri locali, provinciali, cu o bogată pregătire profesională, în administraţie, în economie sau ştiinţe juridice. Acestor experienţe li adaugă pregătirea politică, experienţa în interiorul ierarhic al PCC, acolo unde au fost construite contactele şi mecanismele de suport obligatorii pentru ascensiunea la cel mai înalt nivel. Chiar dacă majoritatea liderilor chinezi nu par să aibă părul marcat de culoarea cernită a timpului, aceasta are legătură doar cu specificul şi tradiţia locală. Sub aura bonomă, plină de bunătate şi zâmbet, se află un spirit greu de clintit.
* Din volumul „Statul în Secolul XXI – MODELUL CHINEZ”, Dan Tomozei, Editura Corint 2016
