După ce a tratat de la nivelul profesorului de fizică motivele pentru care noaptea este întuneric şi a clarificat modul în care s-a format Universul, exigențele au ajuns la maturitate. Ieri, mintea profesorului de fizică a săgetat meteoric, formulând Teoria lui NU, in extenso: „Teoria președintelui paralel cu realitatea României”.
Teoria ridicată la rang de lider de stat nu este nouă. Paralelismul președintelui Iohannis cu România reală a fost înregistrat din prima clipă în care a călcat pe scena publică. De atunci nu face decât să confirme că obsesiile, sfidările și ranchiunele sunt cele care îi conturează personalitatea și îi determină fiecare gest și decizie.
Ce contează pentru președintele Iohannis că Justiția și DNA se prăbușesc în încrederea publică! Ce contează pentru președinte faptul că mii de oameni sunt târâți în procese mizerabile, că sute sunt reținuți fără motiv, că alții mor fără să mai vadă dreptatea?
Lecția dată de profesorul Iohannis tineri regenerații este una pe măsură caracterului său: furați, fiți proști, lipsiți de decență și umanitate, și veți fi protejați … câtă vreme sunteți utili!
Președintele Iohannis este un alt oportunist, lipsit de caracter, de minima omenie, onestitate, un prost și insipid model, incapabil să se comporte altfel decât torționarii pe care îi protejează prin cauționarea la neșfârșit a Direcției Naționale Anticorupție și procurorului șef Codruța Kovesi. O justiție a cărei imagine este construită pe modelul DNA – protocoale secrete şi care se bucură de o încredere de 24% (noiembrie 2017). Contează? Evident, nu. Preşedintele are alte opţiuni pe care le traduce în oportunităţi.
Ieri a venit momentul de răscruce când, aidoma unei găuri negre, strălucind întunecat peste întreaga ţară, profesorul meditator de Fizică a dat lecţii de drept și morală profesorului de Drept. Argumentele unui expert în Drept au fost anulate de meteoricului preşedinte, pentru care întunericul este principal reper și ghinion.
Preşedintele Iohannis a avut de ales între călău şi victimă. Nu pentru prima oară. A ales călăul. Nu pentru prima oară.
Numai aşa putea să dea sens indiferenţei faţă de România, români şi normalitate. Pentru că numai aşa, putea confirma existenţa statului paralel de care este dependent. Pentru că numai aşa, în mod corect, putea să îşi sublinieze poziţia inumană în raport cu victimele unui sistem judiciar infect, bolnav, dezechilibrat şi nu de puţine ori … criminal! Victime pentru care se face vinovat dacă privim afacerile imobiliare în care este implicat, prin intermediul cărora, mai mult de zece ani, a transformat în coşmar viaţa mai multor familii din Sibiu.
Acesta este preşedintele României, Klaus Iohannis. Un paralel cu sine, până acolo încât nimeni și nimic nu contează. Uneori, nici chiar în relația cu sine: Iohannis-Iohannis. Pentru că, în ecuația umană, președintele s-a exprima, din nou, inuman și inacceptabil în contact cu realitatea și normalitatea.
Dacă tot a dat oameni afară din case, ce mai contează câteva sute, poate mii, de nevinovați târâți în disperare, închisori sau … cimitire? Toate acestea pentru că președintele Iohannis se ține de cuvânt, citez: „Veţi avea în mine un partener şi un susţinător” – vezi Alocuțiunea susținută la prezentarea Raportului de activitate al DNA pe anul 2017. Dincolo de acest mesaj, omul devine cantitate neglijabilă, un consumabil pe masa celor care neînțelegând sensul vieții, decid pentru viață.
