Allegretto a învins canicula din Beijing!

Când publicul renunţă la răcoare pentru a asculta muzică în condiţii de caniculă, rezultatul este unul similar succesului. Evenimentul a fost înregistrat, joi, pe esplanada Galaxy SOHO, acolo unde Corul Allegretto a susținut un miniconcert în proximitatea Institutului Cultural Român din Beijing. Omagiul adus Centenarului României și prieteniei cu Republica Populară Chineză a atras câteva sute de chinezi aflați la orele mesei de prânz, care au renunțat la răcoarea restaurantelor sau birourilor, pentru a admira și aplauda copiii cu voci de înger veniți din România.

În mod firesc, piesele interpretate în limba chineză au scos din amorțeală publicul dispus să înfrunte cele 43 de grade Celsius înregistrate la orele amiezii, în centrul capitalei Beijing. O pădure de mâini, la capătul cărora se aflau telefoanele mobile, au transformat miniconcertul într-un eveniment viral. Ideea lansată de ICR Beijing şi îmbrăţişată de coordonatorii Corului Allegretto s-a transformat într-un veritabil şi de succes act de promovare a României, care va ajunge în toate colţurile Chinei.

VIDEO – Îngerii “Allegretto” au concertat la Beijing!

Mulţumiri speciale doamnei Adriana Codreanu (de 44 de ani coordonator al micilor artiști care au asigurat substanța Allegreto) care, la finalul concertului oferit publicului și după sesiunea de fotografie cu admiratorii locali, în condițiile normale oferite de spațiile ICR Beijing, a pus punct final reprezentațiilor prin intonarea imnurilor de stat ale României și Chinei.
A fost un moment special, pentru care țin să mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă prezența Corului Allegretto în China, la Tianjin și Beijing. Un moment care a fost apreciat odată în plus de localnici, care au subliniat acuratețea rostiri versurilor Imnului Chinei, la aceasta un merit substanţial revennid Ambasadei R.P. Chineze la București.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, De departe ... România, Români în China, România, România - China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.