Bank of China intră în România

Intrarea Bank of China în România prin deschiderea unei sucursale la Bucureşti va susţine intrarea întreprinderilor locale în China şi va ajuta la implementarea proiectului „O centură, Un Drum” în regiune, a declarat Liu Liange, preşedintele Consiliului de Administraţie Bank of China, în cadrul ceremoniei de inaugurare a sucursalei din Bucureşti. (Sursa: MEDIAFAX)

Proiectul chinez „O Centură, Un Drum” (One Belt, One Road) reprezintă reinterpretarea modernă a anticelor căi comerciale reunite sub denumirea Drumul Mătăsii. Proiectul este politică de stat la Beijing şi caută să unifice din punctul de vedere al infrastructurii comerciale continentul eurasiatic. Bank of China este cea mai veche bancă chineză, înfiinţată la 1912, cu peste 11.000 de puncte de lucru în prezent în China şi în restul lumii. Este şi prima bancă chineză care intră pe piaţa din România, urmând să ţintească pe piaţa locală clienţi corporate şi proiecte mari.

„Finanţarea este un sprijin important pentru construcţia iniţiativei Belt and Road. Arborele cooperării în domeniul investiţiilor şi infrastructurii poate da roade mai rapid cu ajutorul apei curgătoare a resurselor financiare. China a iniţiat şi a înfiinţat instituţii precum Banca Asiatică pentru Investiţii în Infrastructură şi Fondul Silk Road pentru a oferi asistenţă companiilor chineze şi europene în cadrul unei cooperări aprofundate. Înfiinţarea sucursalei Bank of China în România va îmbogăţi în continuare canalele de finanţare şi va rupe în mod eficient blocajul financiar al cooperării dintre cele două ţări, ceea ce va contribui la promovarea creşterii comerţului şi a investiţiilor dintre cele două părţi. (…) Dezvoltarea Chinei nu este o ameninţare pentru lume, ci o oportunitate de cooperare”, a spus şi Jiang Yu, ambasadoarea Chinei în România.

Din partea României au vorbit preşedintele Senatului Teodor Meleşcanu, Antonel Tănase, şeful Secretariatului General al Guvernului, şi Florin Georgescu, prim-vicepreşedinte al Băncii Naţionale a României. (Textul integral AICI)

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în China, De departe ... România, Din presa românească, Înţelege China, România, România - China, ROMANIA-CHINA 70. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.