Iartă-ne, Grigore Vieru!

14 Februarie 2023. 14 ani  fără Grigore Vieru (14 Februarie 1935 – 18 Ianuarie 2009)
… Eram la Bucureşti şi vestea m-a găsit în apropiere de Gara de Nord, acolo unde timpul vine şi pleacă luând cu el oameni, gânduri, destine, doruri, vieți. Vestea m-a pătruns ca o frunză purtată de ultimul strigăt al iernii, cu ultima suflare ajunsă sub talpa nepăsătoare a celor grăbiți spre nicăieri.
Noi încă suntem, chiar și fără Grigore Vieru. Dar, câți se mai întreabă azi cine mai suntem cu adevărat?

Scriam cu ani în urmă că „în presa de azi de la Chişinău descopăr relatări banale, procese verbale, rememorări ale accidentului care a dus la moartea geniului Grigore Vieru, răfuieli cu trecutul în numele celui care a fost un pacifist din convingere, un luptător care transforma armele în litere, gloanțele în petale, ținta preferată fiind sufletul și mintea celor pe care dorea să îi știe oameni, patrioți, buni creștini!
Puțin se mai vorbește azi despre personalitatea, opera, dimensiunea făcătorului de bine sufletului românesc de pe ambele maluri ale Prutului. E semn că şi la Chişinău se face presă de pripas, că nici cei care au părul cernit nu mai au sufletul la locul potrivit.

Nu am, moarte, cu tine nimic / Grigore Vieru

Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc
Cum te blestema unii, vreau să zic,
La fel cum lumina pârăsc.

Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi
De-ai avea mamă şi-ar muri,
Ce-ai face tu şi cum ar fi
De-ai avea copii şi-ar muri?!

Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc.
Vei fi mare tu, eu voi fi mic,
Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.

Nu frica, nu teamă,
Milă de tine mi-i,
Că n-ai avut niciodată mamă,
Că n-ai avut niciodată copii.

Întotdeauna, odată cu Bunul Grigore Vieru îmi umplu sufletul cu marele și curajosul Andrei Vartic (21 octombrie 1948 – 2 iunie 2009), plecat grăbit să-l prindă din urmă pe Vieru. Să caute împreună cheile Porţilor Cerului de unde să aducă măcar un înger păzitor pentru Basarabia şi România.

Şi cine putea să spună despre Vieru mai bine, mai apăsat, mai frânt în iubirea frăţească, decât Adrian Păunescu (20 iulie 1943 – 5 noiembrie 2010), şi el trecut, şi el un fiu al pământurilor româneşti basarabene, și el un român încă nepus la locul meritat.

Iartă-ne, Grigore !

Se-ntunecă pământul şi lăcrimează cerul
Se-ndoliază fraţii şi mamei îi e rău
Trec lumânări aprinse spre Rai la Chişinău
Bat clopotele-n Ţară la moartea lui VIERU

Defapt pe cine pierdem? Noi nici nu ştim prea bine.
În vălmăşagul lumii isteric şi corupt
Adevărata Ţară se află de desubt
Cu marii morţi pe care-i uităm fără ruşine.

Mai că ieri Vieru venea la noi acasă
Şi ne purta de grijă cu sufletul lui bun
Şi în zadar cuvinte în cinstea lui se spun
Cel prigonit în viaţă, de viaţa lui se lasă.

Îngheaţă parcă focul pe toate-aceste vetre
Pe unde El, Divinul, a suferit nedrept
Cînd Iudele zdrobindu-i şi cap, şi scris, şi piept,
Pe străzi şi în ziare au dat în el cu pietre.

Cinstit şi vulnerabil, dar neîncercat de teamă
Siberia sfidând-o c-un pâlpâit plăpând
El ţara lui întreagă purtânduşi-o în gând
Când era suprem întrânsa ca-n propria lui mamă

Şi totuşi n-are nimeni o simplă remuşcare
Pentru calvarul zilnic al marelui Poet?
Şi totuşi n-are nimeni o urmă de regret
Că prea urâtă-i viaţa şi prea absurd se moare?

Drogaţi de bătălia puterii şi a pâinii
Bolnavi de egoismul abject şi diavolesc
În ură şi-n trădare copii noştri cresc
Mai oameni decât omul or să ajungă câinii!

În cel ce pleacă astăzi din strâmba noastră lume
A lăcrimat o ţară şi s-a ascuns un neam
Şi eminesciana pereche rîu şi ram
Îl ştie după nume şi-nvaţă să-l rezume

Se află în morminte o Românie-ntreagă
Şi am rămas deasupra nevrednici noi cei vii
Şi ne e dat blestemul să nu-i putem găsi
Decât în nişte lacrimi care de ei ne leagă

S-a întunecat pământul şi lăcrimează cerul
Românii plâng plecarea poetului divin
Şi semne dinspre casă, şi din morminte vin,
Acum spre Eminescu a şi pornit Vieru.

Nefericită vremea noroaielor majore
Din nou se-aşează vamă şi graniţă-ntre fraţi
Aşa că pentru drumul pe care-ai să-l străbaţi
Îţi murmurăm adio şi iartă-ne, Grigore…