Fac parte din generaţia care conduce România, de o bună bucată de vreme!* Sunt ani de când congenerii dețin frâiele puterii la București, alții ajungând profesori, alții, magistrați, alții, politicieni, alții, diplomați. Soarta a făcut să plec la 19 ani pe un drum, iar la 46 de ani să port aceeași haină de observator, de martor şi uneori de păstrător al istoriei clipei, sub semnul literelor. Trebuie să admit că fac parte din generația care a distrus speranța, sensul umanității și sensul valorii în România. Mai mult, fac parte din generația care a deviat și ratat întâlnirea României cu istoria, la început de secol XXI.
Absolut nimic din evenimentele ultimilor aproape 30 de ani, după căderea regimului comunist, nu a plasat România în rândul națiunilor mândre, dominate de orgoliu și patriotism sănătos, deși am avut libertatea de a alege și a construi un viitor onest, conectat la valorile tradiționale interne. Ecourile comuniste din România au fost transformate şi exprimate în acţiuni dominate de ură, concretizate prin demolare, lăsând viitorului o moştenire sleită de energie, lipsită de elementarele argumente morale. Apoi, rând pe rând, toate construcţiile fie industriale, fie umane, au fost pur şi simplu şterse de pe faţa pământului, în urmă rămânând şi mai multă confuzie identitară.
Fac parte din generația care a promovat individualismul şi grupurile prost‑exclusiviste, în detrimentul comunităţii; generaţia care a promovat falsul ca maximă valoare, până am ajuns să trăim o viaţă second‑hand … prima fiind amanetată străinilor; generația care a personalizat la singular ideea de națiune, patriotismul fiind o problemă mai ruşinoasă decât analfabetismul funcţional; generația care a transformat valoarea în subiect de context, sufocată în detalii nesemnificative; generaţia care a preluat şi promovat oportunismul, laşitatea, iresponsabilitatea, ca principală formă de evoluţie; generaţia care este cea mai străină de propria istorie, fie ea şi recentă!
Fac parte din generaţia reprezentată de individualităţi de geniu anihilate de masa educată intenţionat să fie imbecilă, în ciuda diplomelor universitare; generaţia care a dat, dintr‑o gravă eroare, rebuturi morale și intelectuale la catedră, în strană, în instanţă, în diferite funcţii publice, de unde au generat tragedii educaţionale, personale, familiale, cu efecte îngrozitoare la nivelul societăţii; generaţia care înainte de a cunoaşte şi înţelege, judecă; generaţia care mai mult ca oricare alta şi‑a umilit părinţii şi înaintaşii; generaţia care a consumat şi consumă mai mult decât produce în mod real!
Fac parte din generaţia condusă tot mai mult de false şi străine valori, de false personalităţi, motiv pentru care suntem mai vinovaţi în faţa manipulării pe care o acceptăm cu seninătate; generaţia care, deşi a cunoscut ordinea, a promovat haosul şi lipsa de rigoare; generaţia care, deşi observă şi înţelege implacabilul dezastru naţional, se complace!
Fac parte din generaţia care, spre ruşinea imposibil de şters, va lăsa moştenire o ţară lipsită de resurse, de credinţă, deşi am avut nenumărate şi uriaşe exemple de sacrificiu! Fac parte din generaţia care a uitat sensul unităţii, consensului, omeniei, pentru că generaţia mea a ajuns să conducă nefiind deloc dispusă la responsabilitate, cu orice risc!
Pe de altă parte, am şansa să fiu departe de ţară, într‑o lume specială mai ales prin conştiinţa de sine a celor care conduc tot ceea ce înseamnă China de azi, ultima redută în calea globalizării economice, politice, sociale, culturale, pe model american. Este șansa deciziei de a dezerta la timp din propria țară, pentru a ajunge în China, pentru a vedea de departe tragismul realităţilor de acasă. Acolo unde principiul consensului nu mai este la modă, blocajele reciproce de înțelegere și percepție fiind la ordinea zilei, în timp ce liderii sunt principalii promotori ai dezbinării şi urii naţionale.
Am şansa să fiu într‑un spaţiu şi o ţară conştientă de sine, de istoria şi destinul pe care le‑a construit şi construieşte având în faţă propriul proiect, neimpus din exterior.
România ar trebui să deschidă canalele de comunicare la cel mai înalt nivel şi pe toate palierele, cu toată onestitatea şi demnitatea, pentru a înţelege modul în care evoluează şi se dezvoltă China în toate domeniile, de la sănătate, la agricultură, de la infrastructură, la zborurile şi cercetarea spaţiale. Însă aceste minuni normale într‑o lume normală nu ar putea avea loc dacă ţara numită Republica Populară Chineză nu ar fi condusă bine, cu mână de fier, pe un fond de stabilitate şi proiecte gândite acum, pentru următoarele generaţii de copii sau bătrâni, de care cineva trebuie să aibă grijă.
România trebuie să iasă din atitudinea de bolnăvicioasă superficialitate sistemică, în care absolut toţi indivizii au impresia că au dreptul de a se implica în orice, de a cunoaște orice, de a judeca orice. Iată unele dintre cauzele pentru care România se află în situaţia degradantă ca naţiune şi stat după 1989.
Prea puţini mai impun rigoarea, ordinea şi conştiinţa, ca principal ghidaj. Prea mulţi se pricep la orice, iar de aici nu mai este decât un pas până la haosul generalizat indus cu metodă din exterior şi acceptat de putredele elite, de falşii lideri din interior. Când abordezi realitatea cu dublă măsură, nu trebuie să te mire că viaţa este o bătaie de joc.
În construcţia filosofică chineză, furtuna este suflare, este un plus de compensare şi clarificare, tulbure este doar noroiul. Atitudinea corectă și înțeleaptă, acţiunea pozitivă, promptă și atentă, lipsită de obsesia promovării și recompensei cu orice preţ, sunt piesele semnificative. Gândirea și judecata într‑un cadru legal sunt principiile după care trebuie să înveți să trăiești, la care trebuie să te adaptezi și pe care trebuie să le urmezi. Dacă unii oameni, din comoditate, reușesc să transforme imoralitatea și nedreptatea în regulă, societatea sigur va aluneca într‑un abis în care albul și negrul, binele și răul îşi vor pierde sensul. Ruperea ordinii duce, de asemenea, la apariția tulburărilor. Apariția și dezvoltarea unei furtuni reflectă acţiunea oarbă și irațională a celor care conduc. Cu toate acestea, toate vin, toate trec, indiferent de cele care se întâmplă la capetele curcubeului. Progresul și dezvoltarea au nevoie de furtuni pe care reuşesc să le treacă numai cei care cred cu tărie că mâine va fi mai bine!
* Text publicat sub titlul „În loc de concluzie”, apărut la finalul volumului „După 70 de ani – ULTIMUL ZID„, Dan Tomozei, Editura Corint, București 2020
[…] scris cândva că fac parte din generația condusă tot mai mult de false şi străine valori, generaţia care conduce România, de o bună bucată de vreme! Este generația care a ajuns la “butoane” având (în multe cazuri) pregătire, dar nu și […]