Capitala Beijing a marcat, miercuri, a doua zi consecutivă fără niciun nou caz de infecție cu noul coronavirus, după depistarea noului focar de infecție din Piața en gros Xinfadi, la data de 11 Iunie. La două zile de la confirmarea primului caz din noul focar, autoritățile locale au demarat testarea cu acid nucleic, în perioada 13 Iunie – 7 iulie, fiind testați peste 11 milioane de oameni, adică aproape jumătate din populația capitalei. La numărul total de testări, numărul cazurilor de infecție depistate este de 335.
Coordonatorul adjunct al grupului special de lucru COVID-19 din Beijing, Zhang Qiang, a declarat că Beijingul poate să testeze acum până la 1,08 milioane de oameni pe zi pentru COVID-19, testarea rapidă și extinsă jucând un rol deosebit în punerea sub control a noului coronavirus.
COVID-19 | China: zero cazuri interne, opt de import!
Cercetător în cadrul Centrul de Cercetări Clinice al Comisiei Naționale de Sănătate, Li Jinming, a declarat la rândul său că decizia autorităților din Beijing de a efectua teste pe scară largă, începând cu personalul din piața en gros și locuitorii din 11 comunități din jurul pieței, a făcut să fie identificați rapid toți cei infectați și astfel să fie rupt lanțul de transmisie a infecției.
Pentru a crește capacitatea de testare, de la începutul lunii iunie a fost mărit numărul centrelor de testare cu aproape 90%, ajungând la 184, la data de 7 Iulie. De asemenea, au fost autorizate mai multe facilități medicale și au fost construite noi laboratoare. Însă, cel mai important, au fost organizate testări în cadrul comunităților, în coperare cu spitalele și personalul medical suplimentar adus din alte provincii.