Nu aceasta este Uniunea la care am aderat, în 2007!

Suntem la 14 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană și tot mai mulți suntem determinați să afirmăm că am fost trași pe sfoară! Că de la o țară independentă, cu economie și industrie, cu un sistem educațional care performa la nivel de mase și o armată proprie, România a venit dependentă 100% de „partenerii strategici”.

În mod cert, acesta a fost planul inițial, plan de care nu au fost conștienți (sau au fost conastrânși să joace pe această direcție) toți politicienii români care au contribuit la eforturile de preaderare, având în verere aici guvernul condus de Adrian Năstase, și misiunea de aderare coordonată de guvernul condus de Călin Popescu-Tăriceanu.

Sunt unul dintre cei care și-au dedicat ani din viață pentru a face mai bine înțelese mecanismele și principiile Uniunii Europene, pentru a convinge că România are o șansă mai bună alături de familia europeană. M-am înșelat și am fost înșelat!

Astăzi, toată munca depusă în perioada 2002-2009, cât timp am fost implicat în proiecte care au vizat Sibiul și Regiunea Centru din România, îmi rezonează tot mai mult cu un uriaș proiect de manipulare națională și regională est-europeană, la care am participat și contribuit voluntar, fără să știu cu adevărat în ce piesă joc.

Un naiv și neinițiat român la acel moment, astăzi am sentimentul că am fost tras pe sfoară de familia europeană în care am fost ademenit. Asta în timp ce guvernele de la București au fost și sunt condiționate, somate și șantajate, să acționeze în direcția dorită de Bruxelles!

Până în 2004, când Guvernul Năstase a încheiat și închis majoritatea capitolelor de preaderare, România nu a discutat și nu avea la orizont somațiile egalității de gen care ne sunt bagate pe gând astăzi!

Nu existau nici permanentele ținte mobile privind Justiția, nici jocul pe față al DNA în planul intereselor economice și politice străine, nici măcar atacul la familia tradițională!

Nu! Nici acestea și nici multe altele care ar merita să fie evidențiate.

NU! Aceasta nu mai este deloc O UNIUNE a Europei, ci un conglomerat de țări ținute prizonier, cu parlamente și guverne care acționeză la comandă corporatist-globală, în care sunt promovate noile produse ale educației globaliste.

NU! Aceasta nu este Uniunea Europeană la care au visat românii pentru ei și pentru România, o uniune a restricțiilor, interdicțiilor, impunerilor, în favoarea și beneficiul unui grup de țări partenere (!?).

NU! Aceasta nu mai este de multă vreme o uniune de țări, câtă vreme țările mici sunt zdrobite de țările mari, care la rândul lor sunt tributare intereselor corporatist-economice, care impun cu forța banului teme care privesc cu predilecție obsesiile și decadențele unor minorități, în cadrul unei generalizate discriminări pozitive!

Încă de la mijlocul anilor ’60, Mircea Eliade vorbea despre … planetarizare, vizând globalismul și globalizarea culturilor, fenoment care sparge tradițiile, anulează și conduce lumea spre o nouă formă de totalitarism. Metoda identificată atunci de părintele Istoriei Religiilor și aflată la începutul aplicării în universități, era: UITAREA!

Uitarea și anularea conștiinței de sine, conștiinței naționale, simultan cu o exacerbare a superiorității regionale și o excludere a celor care nu se aliniază!
Școala nu mai este de multă vreme o scenă de asimilare, de înțelegere a lumii, de la rădăcinile sale, din întreaga lume, nu doar din falia extrem de îngustă europeană, greșit plasată pe o poziție superioară. Școala de azi promovează false și proaste valori și ierarhii, exacerbând discriminarea și xenofobia în timp ce în teorie își propune exact opusul. Practic, într-o ierhie care exclude ab initio dimensiunea, existența și valoarea celorlalte culturi, școala europeană și occidentală produce radiere, gume de șters memoria și valoarea.

Analizați clasa politică și tot ceea ce este etichetat drept elită din România anului 2021, România membră a Uniunii Europene de 14 ani! Cu mici-infime excepții, nimeni nu vorbește, nu apără, nu protejează interesele României.

Pentru că, sacrificiul generațiilor de acum 100 de ani, de 50 de ani și mai ales din perioada comunismului, nu există în conștiința liderilor de acum, ei fiind principalii beneficiari ai acumulărilor pe toate planurile din perioada comunistă!

O bună parte din actuala clasă politică de la București a studiat în străinătate, însă nu pentru a vorbi și acționa împotriva evoluției României, împotriva românismului și creștinismului, ci pentru a înțelege diferențele, sensurile, profunzimile unei lumi … PENTRU A AJUTA ROMÂNIA, nu pentru a contribui la demolarea ei.

Observăm cu ușurință cum Parlamentul, Guvernul și Președinția de la București nu mai aparțin României și românilor, fiind un rezultat al intereselor, presiunilor și intervențiilor externe în viața politică, socială, economică interne.

În cele din urmă, în timp ce clasa politică românească celebrează Ziua Europei, trebuie să fim tot mai conștienți și atenți la suficiența pe care ne-o induc partenerii strategici UE-NATO, pentru a nu mai face, pentru a nu mai îndrăzni, pentru a considera că nu mai este necesar, fiind însă suficient României și românilor cât și ce primesc!

Această hipnoză generalizată indusă de onoarea de a fi în UE sau NATO este o sinucidere pe termen lung, o auto-spoliere, o auto-sărăcire prin investiții în bunurile, capacitățile și nevoile celuilalt, niciodată în România și români!

Iată de ce, afirm că NU ACEASTA ESTE UNIUNEA LA CARE AM ADERAT ÎN 2007! Cum nu aceasta este clasa politică, guvernul și președintele care să poată apăra în mod real România, chiar și în fața partenerilor strategici UE și NATO!