China a lansat cu succes, în urmă cu puține minute, racheta spațială Shenzhou-12 care are la bord trei astronauții? Nie Haisheng – comandantul misiunii (56 ani), Liu Boming (54 ani) și Tang Hongbo (45). Aceștia au misiunea de a ajunge pe modulul de bază (Tianhe) al stației spațiale chineze Tiangong, aflată în construcție.
Are sarcini multiple, inclusiv verificarea tehnologiei în domenii precum șederea pe termen lung a astronauților pe orbită, reaprovizionarea spațiului, activitățile și operațiunile extra-vehiculare și întreținerea pe orbită.
Timp de trei luni, astronauții chinezi vor face pregătirile necesare pentru extinderea stației spațiale, în cadrul unui program de lucru și odihnă sincronizat cu centrul de control de la sol.
Până la sfârșitul anului 2022, China are planificate 11 misiuni pentru finalizarea construcției la propria stație spațială, misiuni care includ: trei lansări de module spațiale, patru zboruri cu nave de marfă și patru misiuni cu echipaj.
Nie Haisheng (56 ani/foto centru) – comandantul misiunii și cel mai experimentat astronaut al Chinei – a devenit astronaut în 1988. Se află pentru a treia oară în spațiu, după îndeplinirea misiunilor Shenzhou-6 (2005) și Shenzhou-10 (2013) când China a realizat în premieră mondială prima lecție de fizică din spațiu. (vezi AICI)
Liu Boming (54 ani/foto stânga) – coleg de generație și selectat ca astronaut odată cu Nie Haisheng – a participat la misiunea spațială chineză Shenzhou-7 (2008). Pilot de avioane de luptă, din 1990, are peste 1.000 de ore de zbor singur în cabină.
Tang Hongbo (45 ani/foto dreapta) – astronaut de a doua generație, cu 11 ani de experiență – a fost rezervă în cadrul misiunii Shenzhou-11 (2016).
Stația spațială a Chinei, așteptată să fie finalizată în 2022, va funcționa pe orbita joasă a Pământului, la o altitudine de 340-450 kilometri deasupra Pământului. Programată să fie active timp de peste zece ani, stația spațială va fi un centru de experimente științifice și tehnologice.
În forma literei T, stația are un modul central și câte o capsulă-laborator pe laterale. Fiecare dintre module va cântări peste 20 de tone, masa totală a stației fiind estimate la 66 de tone.