FOTO – DIPLOMAȚIE CULTURALĂ | Praf și pulbere de 400.000 euro la ICR Beijing!

Ca și cum nu este îndejuns execrabila reprezentare diplomatică și consulară în capitala Chinei, nu poți să nu observi și să nu semnalezi nivelul diplomației culturale cu care România se prezintă la Beijing!

Din August 2019 ICR Beijing nu a mai avut niciun eveniment, apoi a venit pandemia, angajații români au revenit în țară, iar lacătele stau pe ușile nedeschide de zeci de luni. În tot acest timp, statul român plătește o chirie anuală de 200.000 de euro, 2021 fiind al doilea an consecutiv în care nu se întâmplă absolut nimic.

Cu lacătele și sigiliile puse pe uși, cu cheile aflate la Ambasada României în China, potrivit contractului, ICR a plătit până acum 400.000 de euro pentru un spațiu în care praful, mizeria și decăderea au ajuns carte de vizită. Pereții din sticlă, extrem de generoși ai ICR Beijing, oferă imaginea neputinței, dezinteresului și a bătăii de joc pe bani publici, deloc puțini!

Dezinteres … pandemic!

Sunt exact doi ani de când Institutul Cultural Român din Beijing și-a sistat activitățile, imediat după ce, la finalul lunii August 2019, România a fost țară invitată de onoare la Târgului Internațional de Carte de la Beijing (BIBF).

A fost un an interesant, evidențiat printr-o serie de evenimente de marcă în promovarea culturală a României, dar și prin încheierea de mandat al echipei care a asigurat pionieratul și coordonarea primului Institut Cultural al României în Asia: ICR Beijing.

La puține zile după închiderea BIBF 2019, directorul ICR Beijing, Constantin Lupeanu, avea să își încheie misiunea în China. A urmat o perioadă de pauză prelungită care avea să țină până în Februarie 2020 când ultimul specialist în comunicare culturală avea să părăsească Beijingul, institutul rămânând doar în seama administratorilor. Însă, dată fiind declanșarea epidemiei, ulterior pandemiei Sars-Cov-2, “activitatea a fost suspendată temporar”, în urma dispozițiilor adoptate la București și anunțate la data de 15 Martie 2020 (vezi comunicatul) . Asta în condițiile în care, așa cum am arătat deja, ultimul specialist al ICR Beijing părăsise China în Februarie 2020.

Suntem la finalul lunii August 2021, iar din punct de vedere administrativ, de spațiul ICR Beijing și de tot ce există în acest spațiu, responsabil este Ministerul Român al Afacerilor Externe, prin Ambasada României în China.

Lipsesc șobolanii …

În spațiul care în urmă cu doi ani părea o farmacie, un spațiu în care respirai cultură și o decentă administrare, astăzi îți este rușine să treci cu privirea dincolo de pereții din sticlă, pereți care acoperă 70% din laturile ICR Beijing. În clădirea Galaxy SOHO (foto jos), unul dintre cele mai noi și moderne proiecte arhitecturale din capitala Chinei, spațiile în care tronează numele și simbolurile României sunt dominate de o mizerie care face să îți crape obrazul de rușine!

Este evident că cei lăsați să aibă în grijă sediul ICR Beijing nu au trecut pe acolo de multe, multe luni de zile. Mizeria și obiectele care încep să se prăbușească vorbesc de la sine despre capacitatea celor din Ambasadă de a păstra, în condiții decente, bunurile României.

O imagine făcută praf!

Am mai scris și am lansat apeluri pentru salvarea imaginii României în China! Lipsa reacțiilor și schimbărilor demonstrează că guvernările Iohannis au un plan bine stabilit în privința distrugerii relațiilor și cooperărilor cu China. Pe lângă bătaia de joc promovată prin intermediul Ambasadei, o nouă dovadă în probarea celor pe care le transmit din Beijing este stadiul înfiorător în care a ajuns ICR Beijing!

Diplomatic, România este reprezentată în China de un ambasador repetent la diplomație, care și-a făcut o echipă de strânsură formată din fătuci și muncitori calificați.

Cultural, România a închis relația de comunicare de aproape doi ani, însă, imaginea țării este făcută țăndări de spectacolul dezagreabil oferit de mizeria și dezinterestul pentru un banal detaliu: curățenia!

400.000 de euro pentru nimic!

Potrivit contractului reînnoit, semnat în 2019, ICR Beijing poate utiliza generosul spațiu din uriașul complex comercial Galaxy SOHO, până în 2024. Chiria anuală este de 200.000 de euro.

În mod evident, România are o problemă dacă își permite să țină închis ICR Beijing doi ani consecutiv!

O problemă cu atât mai mare cu cât lipit de ICR Beijing se află Institutul Cultural Maghiar care a funcționat și în 2020 și este și astăzi activ. La fel, sunt active institutele culturale ale țărilor reprezentate în Capitala Chinei, multe transferând proiectele în mediul online sau în spații și zone care au permis prezența umană.

O concluzie amară …

Pentru cunoscătorii realităților diplomatice-culturale românești din China, situația de la ICR Beijing este un vis împlinit! Un vis al ambasadorului României aflat la post.

Cât timp ICR Beijing a funcționat, Vasilică Constantinescu a făcut orice ca să saboteze și să șicaneze reprezentarea culturală românească, fiind în permanent conflict atât cu reprezentanții trimiși în China, cât și cu cei de la București. Totul pentru dorința obsesivă de a-și subordona institutul. Nu a reușit!

În cele din urmă, spațiul ICR Beijing a ajuns, fie și administrativ, în responsabilitatea Ambasadei României la Beijing, iar rezultatul este … fără cuvinte!

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, De departe ... România, Din arhive, EU Centrală şi de Est, Europa, Europa - Asia, Români în China, România, România - China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la FOTO – DIPLOMAȚIE CULTURALĂ | Praf și pulbere de 400.000 euro la ICR Beijing!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.