Consulatul României la Beijing … o glumă proastă!

Fără să fie o mare surpriză, anunțata redeschidere a Consulatului din Beijing se dovedește o glumă proastă lansată de Ambasada României în China. După 14 luni, Consulatul continuă să fie închis, deși redeschiderea a fost anunțată începând cu data de 3 Ianuarie 2022.

Mai mult, sistemul econsulat.ro, în care trebuie să te înregistrezi pentru a solicita servicii consulare, aplică arondarea automată ca și până acum … la Shanghai. Altfel spus, reluarea programului cu publicul la Beijing „în aceleași coordonate cu cel de dinaintea suspendării temporare a activității” este o păcăleală, o glumă proastă, așa cum am prevăzut, după lansarea anunțului cu minciuni și omisiuni. (Vezi AICI)

După ce pe grupurile de socializare ale românilor rezidenții în China au apărut primele semnale potrivit cărora Consulatul de la Beijing continuă să fie închis, astăzi, am dorit să confirm valabilitatea nemulțumirilor.

Am intrat în sistemul econsulat.ro și în mod automat am fost arondat Consulatului României la Shanghai, deși datele introduse în sistem sunt pe aria Consulatului Beijing, dar mai ales în condițiile în care Ambasada a anunțat, la 29 Decembrie 2021, redeschiderea Consulatului Beijing cu data de 3 Ianuarie 2022.

Din discuția purtată cu românul care a reclamat menținerea arondării automate la Shanghai, am descoperit și faptul că, în urma schimbului de mesaje avut cu reprezentanții „Centrului de contact şi suport” al Ministerului român de Externe, la București nu se știa de redeschiderea Consulatului Beijing!?!

În aceste condiții, repet ce spun de câțiva ani: diplomația și reprezentarea consulară ale României sunt lăsate pe mâna unor impostori și incompetenți, protejați la București pe criterii care pot fi explicate doar de Ministerul de Externe, reprezentat de Bogdan Aurescu și de Președinție, prin Klaus Iohannis, instituții și persoane direct responsabile pentru imaginea și reprezentarea României în lume.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, De departe ... România, Din arhive, Români în China, România, România - China, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Consulatul României la Beijing … o glumă proastă!

  1. Radu spune:

    Am avut si eu aceeasi problema, dorind sa aplic pt un nou pasaport ieri 4 ian.Am trimis si un email pe adresa ambasadei de la Beijing, insa nu am primit un raspuns.Totusi astazi am incercat din nou si am fost arondat corect, reusind sa aplic.Sper sa fie de ajutor informatia celor ce doresc sa aplice la Beijing

  2. virginia spune:

    La Multi ani de la Milano!

    Prof. Joseph Tritto a stat pe la voi peste 10 ani

Lasă un răspuns la virginia Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.