Lavrov: SUA și NATO prelungesc agonia regimului de la Kiev!

Înarmarea continuă a forțelor armate ale Ucrainei și a batalioanelor naționaliste cu arme americane și ale NATO, care sunt folosite împotriva civililor pe scară largă, nu face decât să prelungească agonia regimului de la Kiev, prin prelungirea conflictului și creșterea numărului de victime, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în cadrul unui dialog telefonic avut ieri cu Secretarul de stat american, Antony Blinken, la inițiativa acestuia din urmă. (Foto: mid.ru)

În cadrul primului dialog direct derulat după declanșarea războiului din Ucraina (24 Februarie a.c.) ministrul Lavrov a subliniat că Occidentul, într-o acțiune colectivă, exploatează problema din Ucraina pentru a-și promova interesele geopolitice, situația care este inacceptabilă, se arată în comunicatul emis de Ministerul rus de Externe.

Arătând că obiectivele și sarcinile stabilite de Federația Rusă vor fi realizate pe deplin, ministrul Lavrov a atras atenția că sancțiunile SUA agraveză situația, iar promisiunile SUA privind ridicarea sancțiunilot pentru transporturile de alimente rusești nu au fost materializate.

Legat de potențialul schimb de prizonieri între țări, ministrul Lavrov a sfătuit cu fermitate o revenire la dialogul profesionist în contextul diplomației pașnice, fără nicio scurgere de informație îndoielnică, se mai arată în comunicatul MAE rus.

De partea cealaltă, Secretarul de stat Antony Blinken a catalogat dialogul drept o conversație sinceră și directă”, arătând că a solicitat Kremlinului să accepte propunerea făcută cu privire la eliberarea lui Paul Whelan și Brittney Griner.

Griner, fost important jucător de baschet, este condamnat în Rusia pentru trafic cu ulei de canabis, în timp ce Whelan este fost pușcaș marin, condamnat sub acuzația de spionaj. Propunerea SUA include schimbarea celor doi americani cu contrabandist cu armament rus Viktor Bout.

În condițiile în care Lavrov a susținut că Rusia își va atinge toate obiectivele în Ucraina, Blinken a replicat că încercările de a anexa și mai mult teritoriu din Ucraina nu va fi recunoscut de comunitatea internațională și că vor fi urmate de costuri semnificative suplimentare dacă va merge mai departe cu planurile sale”.

Anterior dialogului telefonic inițiat de oficialul american, care a durat aproximativ 25 de minute, Blinken a declarat“nu va fi o negociere despre Ucraina. Orice negociere cu privire la Ucraina revine guvernului și poporului său. După cum am spus de la început, nimic despre Ucraina fără Ucraina”.

Mai mult, ieri, SUA au anunțat noi sancțiuni la adresa Rusiei. Potrivit Departamentului de Stat, Federația Rusă este acuzată ca încearcă să “submineze procesele și instituțiile democratice esențiale pentru funcționarea democrației noastre și a altor țări”, motiv pentru care SUA sancționează două persoane și patru entități “care sprijină operațiunile globale de influență malignă ale Kremlinului și activitățile de interferență electorală”.
Departamentul de Stat anunță că persoanele și entitățile vizate au jucat diverse roluri în încercările Rusiei de a manipula Statele Unite, aliații și partenerii noștri, inclusiv Ucraina.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, EU Centrală şi de Est, Europa, Multilateralism ... în doi, Război în Ucraina, Rusia. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Lavrov: SUA și NATO prelungesc agonia regimului de la Kiev!

  1. Practic, i-a transmis lui Blinken că rușii își duc la bun sfârșit sarcina în sud, aceea de a prelua complet controlul asupra Donbass-ului. De asemenea, Lavrov i-a avertizat pe americani că pentru Kiev aceasta va fi ultima ocazie de a negocia cu Kremlinul spre a pune capăt conflictului. Altfel, Armata Rusă nu poate fi oprită, cu atât mai mult cu cât în august, rușii vor lansa o ofensivă majoră care îi va conduce spre Nipru, Odesa, Transnistria, vor lua inclusiv Harkov-ul, toate fiind regiuni care au fost în mod tradițional vorbitoare de limbă rusă și care au făcut întotdeauna parte din Federația Rusă. Iar dacă ar fi să luăm în calcul cuvintele președintelui rus Vladimir Putin despre faptul că „nu am început încă”, atunci Occidentul va fi nevoit să negocieze cu Rusia, făcând pace cu Moscova și recunoscând realitatea teritorială.
    Este limpede, că americanilor le este teamă că Rusia își va dezvolta victoria pe câmpul de luptă, în fond, „nici nu au început încă”, fiindcă cu cât yankeii furnizează mai multe arme ucrainenilor, cu atât prețul va fi mai mare atât pentru Ucraina, cât și pentru SUA. Aceasta va însemna Odesa (și nu numai Odesa, deoarece în negocierile secrete dintre Washington și Moscova, sunt ferm convinsă că pe americani nu-i interesează zona în sine), oraș care va deveni pentru totdeauna parte a Rusiei, așa cum mai înseamnă și folosirea unor „mijloace mai dureroase”. Diplomația este întotdeauna imaginea de dincolo de cuvinte, de înțelesul lor primar. Iar Lavrov nu s-a sfiit să dea tonul inițiativei.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.