„Din sângele nostru n-a mai fost nimeni care să-şi piardă credinţa. Dacă este cu putinţă, mai bine să mori de o sută de ori, decât să-ţi renegi credinţa strămoşească, pentru a mai trăi câţiva ani pe pământ.” – Constantin Brâncoveanu, către fiul Matei (11 ani), înainte ca acesta să fie decapitat.
Sunt puține excepții, în Istoria românilor, în care domnitorii pământeni nu au fost trădați, vânduți și omorâți, la ordinul străinilor. De la Bicilis – care l-a trădat pe Decebal, până când Cantacuzinii l-au vândut pe Brâncoveanu, s-au scurs 1608 ani.
Era primăvara anului 1714, înaintea Paștelui, când domnitorul primise veste că la Istanbul fusese declarat rebel. Intrigile boierilor români, dornici să ajungă pe scaunul domnesc, trimiteau pașei trădarea de neam, pentru că Brâncoveanu aduna pentru visteria țării, construia pentru veșnicie, dar mai ales pentru că ajunsese să se creadă, după 25 de ani de domnie (1688-1714), stăpân peste Țara Românească.
Construia palate și biserici, impunea un nou stil arhitectural – care îi poartă numele, iar de la Olt, la Dunăre, de la Carpați, până în Dobrogea, era cunoscut drept domnitorul care știa să fie când cu turcii, când cu nemții, pentru a păstra țara în bogăție și liniște, plătită anual cu zeci de care încărcate cu aur, motiv pentru care, la Constantinopol, Brâncoveanu mai era numit “prințul aurului”.
În anii de pace și belșug, Maria Brâncoveanu a ctitorit biserici și mănăstiri, multe și astăzi în picioare, chiar dacă au uitat numele Mariei. Una dintre acestea este Biserica Albaneză “Dintr-o zi”, alta este Biserica Enei, ambele din București. În șiragul bisericilor și mănăstirilor sunt prinse în perlă Sâmbătă de Sus, Surpatele și Dintr-un Lemn, ultimele două loc de alinare și rugăciune pentru Doamna Maria, după tăierea lui Constantin și a celor patru fii.
Una dintre îndrăznelile lui Brâncoveanu, pentru care a fost trădat, mazilit și decapitat, a fost și aceea de a bate monedă în aur, cu chipul domnitorului, semn că Țara Românească râvnea la independență în fața imperiilor vremii (vezi foto).
O scurtă istorie
Hrisoavele arată că fiii Cantacuzinilor care l-au urcat în scaunul domnesc pe Brâncoveanu își cereau dreptul la domnie, iar intrigile au ajuns să fie dominate de ură. Brâncoveanu a ajuns pe tronul țării după ce Șerban Vodă Cantacuzino (a domnit între 1678-1688) a murit otrăvit de fii săi, Constantin și Mihai.
Vreme de peste două decenii, stolnicul Constantin Cantacuzino – educat, dar lipsit de scrupule, dovada patricidului – a ținut corespondența domnului Brâncoveanu, având dovezile politicii duble duse cu cele două puteri ale vremii: Imperiul Otoman și Imperiul German.
Constantin Cantacuzino a fost zeci de ani sfătuitorul de taină al tatălui său – Șerban Vodă și al lui Constantin Brâncoveanu, fiind apreciat și iubit de amândoi. Dar, ce folos?
Având deplină încredere, fără să bănuiască nimic, Brâncoveanu a fost trădat și vândut de Constantin Cantacuzino care a uneltit la a doua cădere de cap domnesc, trimițând la Constantinopol dovezi ale negocierilor dintre Brâncoveanu și nemți, așa încât nu aștepta decât solia care să anunțe mazilirea. Intriga a fost dusă ani de zile, până când a venit solia care a anunțat …
Mazilirea!
Cum am spus, era înainte de Paște, la puține ceasuri după ce Brâncovenii au înmormânta-o pe fiica lor Stanca – văduva lui Radu Ilieș. Era într-o zi de marți. În București se aflase că se apropie mulți turci, fără să se știe ce va fi: război sau domnie nouă!
Miercuri dimineața, aflat în fruntea turcilor, Mustafa Aga – un vechi prieten al lui Brâncoveanu, a intrat în palatul domnesc unde, neștiind ce va să urmeze, a fost primit cu căldură de Constantin Brâncoveanu.
Fără niciun avertisment, Mustafa Aga îi puse lui Brâncoveanu năframa de mătase neagră pe umăr și spuse: „Mazâl!”
La scurt timp, Brâncoveanu și cei patru fii au fost luați prizonieri, iar mai târziu, când au ajuns la curte, au fost luate și Doamna Maria și fetele cele mari.
Domn în scaunul țării a fost urcat Ștefan Cantacuzino, fiul nefericitului Constantin Cantacuzino.
Decapitarea …
Ajunși la Constantinopol, la 17 Aprilie 1714, Constantin Brâncoveanu încă avea speranțe că va fi lăsat să trăiască în unul dintre palatele construite, cu aur trimis din țară, în capitala imperiului. Dar, socoteala pașei era alta. Vreme de patru luni, Brâncoveanu a fost purtat în temnițe și torturat pentru a spune unde are avere, cât aur și bijuterii a trimis în afara țării. Se întâmpla ca tortura să fie făcută în prezența Doamnei Maria și a copiilor, pentru a impresiona și stimula trădarea.
La sfârșit de Iunie, fiind eliberat Edi-Cule și dus la Vlah-Serai (palatul țării), Brâncoveanu reia corespondența cu comandantul Sibiului și Apostolul Manu, în care a scris despre averea pe care încă nu o declarase. Corespondența a fost interceptată, iar de acum soarta era stabilită. Turcii au pierdut încrederea în Brâncoveanu.
Martirii Brâncoveni comemorați de Sf. Maria, la Beijing
La 14 August, Pașa a cerut pentru răscumpărare și libertate 20.000 de pungi de aur, aproximativ zece milioane aur la acea vreme. Sătul de chinuri, Brâncoveanu s-a revoltat și l-a blestemat pe vizir și sultan – considerat umbla lui Allah pe pământ. A fost ceasul din urmă … seara a fost decisă decapitarea.
În dimineața zilei de 15 August 1714, Constantin Brâncoveanu, cei patru fii și ginerele Enache Văcărescu, au fost aduși în piața amenajată peste drum de Galata. Era ziua în care Brâncoveanu împlinea 60 de ani. Înaintea decapitării, domnitorul apucă să le spună:
„Fiți viteji, feții mei. Am pierdut tot ce-am avut, măcar sufletele să ni le mântuim.”
Primul a fost decapitat Ianache Văcărescu, apoi, unul după altul, feciorii Brâncovenești: Constantin (31 ani), Ştefan (29 ani), Radu (24 ani) …
Matei (11 ani), mezinul familiei, împietrit de groază, ceru voievodului să se lepede de credința creștină, să treacă la mahomedanism, și astfel să fie cruțat de pedeapsă.
Răspunsul voevodului Brâncoveanu a fost neîndurător:
„Nu! Din sângele nostru n-a mai fost nimeni care să-şi piardă credinţa. Dacă este cu putinţă, mai bine să mori de o sută de ori, decât să-ţi renegi credinţa strămoşească, pentru a mai trăi câţiva ani pe pământ.”
Atunci, Matei a privit călăul spunând: „Vreau să mor creştin. Loveşte!” – (Anton Maria del Chiaro)
Ultimul a fost decapitat Constantin Brâncoveanu. A îngenuncheat, și-a așezat capul pe butuc, însă, după prima lovitură de sabie capul a rămas atârnat de trup, îngrozind și mai mult pe cei prezenți, mulți deja aflați în lacrimi după decapitarea fiilor.
Trupurile celor șase au fost aruncate în apa Bosforului, iar capetele au fost plimbate pe străzile Istanbulului. Recuperate de creștini, trupurile au fost îngropate pe Insula Halki, în apropierea Istanbulului.
Doamna lui Constantin Brâncoveanu
Fără credința, iubirea și nădejdea Mariei Brâncoveanu, una dintre tăriile neamului românesc, martirii Brâncoveni nu și-ar fi găsit odihna de veci. Mai mult, așa cum am arătat AICI, prin jertfa Mariei trupul lui Constantin Brâncoveanu a fost adus în țară și înmormântat, în secret, în Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti. O singură inscripție lăsată pe o candelă atârnată deasupra mormântului, descoperită abia la 1914, avea să trădeze locul de odihnă al voievodului:
„Această candelă, ce s-a dat la Sfântul Gheorghie cel Nou, luminează unde odihnesc oasele fericitului domn Constantin Brâncoveanu Basarab Voievod”.
Doamna Maria Brâncoveanu s-a stins la 15 ani după martirajul soțului și feciorilor, în Decembrie 1729 fiind așezată, de fetele încă în viață, în același mormânt cu Constantin Brâncoveanu.
Martirii Brâncoveni și jertfa Mariei Brâncoveanu – 15 August
La moartea lui, Constantin Brâncoveanu a rămas în memoria contemporanilor drept cel mai bogat domn pe care l-a avut Țara Românească, având darul de a „jupui țara, fără să facă să țipe” (del Chiaro).
Constantin și Maria (Marica) Brâncoveanu – nepoată de soră a lui Matei Basarab – au avut 11 copii, șapte fete și patru băieți: Stanca, Maria, Ilinca, Constantin, Ștefan, Safta, Radu, Ancuța, Bălașa, Smaranda și Matei.
Constantin Brâncoveanu, cei patru feciori și Ianache Văcărescu, au fost canonizaţi de Biserica Ortodoxă Română la 20 Iunie 1992, fiind urcați în Calendare.
Blestemul …
La 14 August 1714, Păuna Cantacuzino, soția noului domn – Ștefan Cantacuzino, ajunge la Mănăstirea Dintr-un Lemn, unde obișnuia să se roage, pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Ca de obicei, a fost găzduită în chilia maicii Olimpiada. Era ziua în care turcii au decis soarta Brâncovenilor, dar, dată fiind distanța până la Istanbul, veștile nu aveau cum să ajungă în țară.
În dimineața zilei de 15 August, în timpul Liturghiei, Păuna sparge liniștea bisericii strigând și plângând, prăbușindu-se. După o vreme, când și-a revenit, a povestit că a avut o vedenie cum că turcii taie capetele Brâncovenilor. Nu după multă vreme, Păuna avea să înnebunească. La rândul său, domnul Ștefan Cantacuzino avea să moară, doi ani mai târziu, tot prin decapitare și tot la Istanbul. Era 7 Iunie 1716.
Asemenea oameni nu cred sa mai existe in zilele noastre…