Dacă nu aș trăi în China de suficienți ani încât să înțeleg realitățile locale și abordările occidentale cu privire la China, m-aș cutremura, îngrozit. Dar, având experiența și detașarea necesare, observ cum în 90% din cazuri realitatea chineză nu are nicio legătură cu relatările prezentate de mass media occidentale sau pe rețelele de socializare, în care binevoitori atent selectați și coordonați, sunt promovați de săraci la minte care nu pot distinge o știre falsă, un montaj audio-video. Cu atât mai gravă este situația când realitatea distorsionată, decupată pe placul, interesul și dimensiunea vorbitorilor, este promovată de politicienii europeni, căci despre cei americani nu face sens să discut. Nu sunt avocatul Chinei. Ce scriu de ani de zile este din convingerea că trăiesc într-o lume mult mai normală și echilibrată, pe care trebuie să o cunoaștem. O lume bine conturată în limitele culturale și istorice proprii, prin comparație cu demența coordonată și generalizată din occidentul preocupat mai ales să distrugă, nu să construiască, să anuleze, nu să dialogheze, să închidă, nu să deschidă, să lichideze, nu să te lase să trăiești.
Ce încerc să vă spun este că ar trebui să fiți mai blânzi cu voi, mai atenți la ceea ce cu adevărat vă privește și vă afectează viața de zi cu zi. China este departe și totuși în viața fiecărui locuitor al planetei, pentru că știe ce vrea, pentru că are viziune, pentru că muncește, având lideri preocupați de propria țară și propriul popor. Spre deosebire de modelul american-european, modelul Chinez nu vă este băgat pe gât, nu vă este înfundat până la sufocare în toate reflexele socio-culturale naționale, până la anularea de sine.
În limbajul imbecil la modă, preluat de subdimensionații intelectual-moral din politica de la București, presiunea la care este supusă China în ultima perioadă, cu o intensitate neîntâlnită în ultimele decenii, este denumită bulliying. Adică o agresiune permanentă, dezechilibrată, reală, repetată, produsă de Occident prin intermediul tuturor direcțiilor de asalt: cultural, economic, educațional, militar, diplomatic și politic. Însă, în timp ce România și multe state est-europene nu mai sunt de multă vreme capabile să reacționeze, fiind atrofiate social-politic, China are forța, tenacitatea și determinarea de a reacționa, de a nu ceda în fața unui Occident îmbrăcat în dublu limbaj, duplicitate și lipsă de onestitate.
Urmărind presa de la București, dar și rețelele de socializare, observ tot mai mult că după ani de zile în care românii au fost abuzați de presiunile culturale și politice externe, de modelele străine, astăzi au devenit la rândul lor abuzatori. Altfel spus, abuzații au devenit la rândul lor mici torționari, rațiunea și mintea fiind reduse la etichete și imagini lipsite de profunzime.
China de azi este o dictatură, un stat în care nimeni nu mișcă, nu comentează, nu protestează, o țară în care 1,44 miliarde de oameni sunt terorizați și lipsiți de elementare drepturi, o țară în care nu există libertate de exprimare și opinie. FALS!
În China primează și se aplică legile naționale, iar dacă nu îți convine sistemul, ești liber să pleci, nu te obligă nimeni să vii sau să rămâi. Atunci când încalci legea, indiferent de poziție socială, politică sau dimensiunea contului în bancă, mai devreme sau mai târziu, plătești, iar dacă te apucă prozelitismul religios sau politic, cu atât mai mult pofta de răzmerițe colorate, ești taxat de urgență și în cele mai multe cazuri expulzat, dacă ești cetățean străin. Ce este absurd în toată această realitate? Nimic, dacă ai mintea întreagă și înțelegi că în China nu ești în România, unde vin străinii să îți facă legea, să îți devalizeze economia, cultura și armata.
În timp ce voi vedeți la știri „proteste care cuprind toată țară. Manifestații fără precedent” (PRO TV), „manifestațiile fără precedent s-au extins din cauza blocajelor Covid” (DIGI24), „Am putea asista la o schimbare de regim în China” (Bugetul.ro), realitatea chineză chiar și cea locală, este cu totul alta. Absolut alta, pentru că la 1,44 miliarde de oameni este natural să existe permanent oameni nemulțumiți, pentru că zilnic în China sunt „proteste”, pentru că până și în China sunt probleme care se rezolvă abia după ce apar situații de criză. Dar … spre deosebire de România (insist pe România cu speranța că puteți face diferența, puteți înțelege realitatea de acasă), în China absolut toate sistemele funcționează: de la social-sanitar, la educațional, cultural și economic. Prin urmare, în timp ce în România nu aveți sisteme medicale, educaționale, sociale etc. funcționale, voi sunteți preocupați de China, unde totul funcționează aproape de perfecțiune, în ciuda dimensiunii țării și numărului de locuitori.
Pentru a judeca realitățile chineze, trebuie să înțelegi China, iar pentru a înțelege China trebuie să cuprinzi un bagaj de cunoștințe atât de vast încât, cu cât aprofundezi, începi să ai tot mai mari rețineri că ai cuprins detaliile esențiale. Cine sunt inteligenții care plonjează fără nicio plasă de siguranță în critica la adresa Chinei? Exact cei care nu au ajuns nici măcar cu degetul pe harta Chinei, cei care nu cunosc nimic în mod real despre China, cei care nu fac decât să colporteze povești despre drepturi și libertăți, în timp ce ei sunt pușcăriași pe viață în sărăcie, frustrare și lipsă de normalitate. Este cu atât mai grav cu cât cei pe care îi vizez au și un nivel educațional peste limita medie (nimic despre diplomele de carton).
Dacă americanii, britanicii, marile țări UE, se află într-un război economic deschis, motiv pentru care se comportă abuziv în relația cu China, ce motive are România, ce motive au românii să se comporte aidoma abuzatorilor lor? Cât de greu este să se înțeleagă că în timp ce marile puteri se bat cu China, în egală măsură caută să câștice îmăpreună cu China? Cât de greu este să se priceapă că marile țări UE limitează libertatea României și a țărilor est-europene în relația cu China, pentru a nu împărți felia de profit și bunăstare adusă de cooperările cu China?
Când ești prost de mic, când ești mare numai te joci … spune o vorbă românească. Ei bine, la București puterea este deținută de mulți ani de astfel de mici, incapabili să lucreze pentru România, nici măcar la nivelul protejării relațiilor externe, economice, diplomatice. Asta nu observă inteligenții care, neștiind nimic despre realitățile chineze, sunt doctori în preluat șabloanele și dezinformările lansate de Occident.
Să fii prost nu este o modă, chiar dacă uneori este o boală incurabilă, dar neletală. Totuși … cum ar fi să fim o secundă mai deștepți? Măcar pentru noi, măcar pentru România? Nu de alta, dar în timp ce tinerii din România sunt educați să fie analfabeți și străini de propria țară, în China tinerii sunt educați să fie mândri și convinși că propria țară are un rol important în lume. Cum se poate asta? Iată o simplă explicație: în timp ce în România rata analfabetismului este de peste 50%, în China este de sub 4%. Vorbim de cifre statistice nu de … fake news!
Prin urmare și în concluzie, când ești prost … simți nevoia să te ocupi de cei deștepți, ca să ai o ocupație inutilă, grav împotriva propriilor interese.
Fiți cu minte!
Tot ce pot să afirm este faptul că s-a ales praful de relațiile excelente avute de România în parteneriat cu China.
Jurnalistii romani (dar nu numai cei romani !!!!) se uita si ei la ce doresc sefii lor si scriu in consecinta.
Iar sefii doresc ce doresc sefii mai mari.
Iar sefii mai mari doresc ce doreste Marea Poarta de la Bruxelles si Washington, ca doar de acolo sunt finantati.
Revenind la jurnalisti: omu’ amarat trebuie sa castige si el o paine si daca painea este mai alba atunci cand esti „politically correct” dece sa nu fii?
In plus, cu cat esti mai „politically correct” cu atat ai mai mult timp de antena, te vede lumea mai mult, devii „lider de opinie”, esti citat de altii, esti invitat la emisiuni, ai dreptul sa faci afirmatii cu aplomb, etc etc
Din punctul meu de vedere, protestele în masă din China care nu s-au văzut de mai bine de treizeci de ani au avut un succes politic extraordinar (repet, POLITIC – și NU de altă natură): nu numai că au condiționat relaxarea restricțiilor legate de coronavirus, dar au condus inclusiv la înfrângerea partidului de guvernământ din Taiwan, un eșec pentru SUA și un triumf pentru președintele Xi Jinping.
Personal, n-am urmărit și nici nu am judecat niciodată un eveniment „pe bucăți”, ci am căutat ca din acele porțiuni livrate extern de către presă să-mi completez întreaga imagine pe raționamentul meu, nicidecum pe al altuia. Posibil, ca acesta să fie unul dintre motivele pentru care NU mă socotesc asediată de propaganda occidentală, domnule Tomozei! Așa cum nu mă simt culpabilă față de politicienii și de clasa politică care NU mă reprezintă, pe care NU i-am ales eu sau ceilalți români care poposesc pe blogul dumneavoastră ca să vă lase un gând… în semn de prețuire… și care nu merită pălmuiți și nici învinuiți pentru tot ceea ce se întâmplă în România. Regret enorm că nu remarcați o realitate cruntă: dacă încă mai etalați drapelul României pe haina pe care o purtați și-l mai arborați pe Marele Zid, acest fapt se datorează acelor români scuipați și umiliți care au muncit zi-lumină sau zi și noapte, care au locuit în condiții mizere, toți grămadă, unii în case părăsite, alergați de politie pentru că n-aveau acte, cetățeni ai unei lumi care îi izgonește și i-a izgonit oficial, dar care, în mod ipocrit, are nevoie de munca lor, căci altfel ar muri sufocată de propria sa ineficiență. Dacă ÎNCĂ mai EXISTĂ România social și economic, atunci acest fapt NU s-a datorat lui Isărescu, nici lui Johannis, nici lui Cîțu ori Ciucă, nici celorlalți „traseiști” pe la conducere, ci banilor trimiși în țară de „diasporă”, bani care au făcut să crească cererea internă, care au îngrășat prin TVA și alte taxe bugetul de stat și care au permis lăfăitorilor de serviciu ai României să raporteze creșteri grandioase ale economiei. Spunea Mircea Eliade în „Oceanografie”: „Nu cred că se află țară europeană în care să existe atâția intelectuali cărora să le fie rușine de neamul lor, să-i caute cu atât a frenezie defectele, să-şi bată joc de trecutul lui și să mărturisească în gura mare că ar prefera să aparțină, prin naștere, altei țări. Este adevărat că poporul românesc suferă de multe păcate, este adevărat că ne lipsesc multe axe – dar aceasta e condiția noastră umană, acestea sunt posibilitățile noastre de a atinge universalitatea. Putem pleca de la ele sau le putem ignora pur și simplu. Dar nu e nici cavaleresc, nici eficace să ne fie rușine că ne-am născut români numai pentru simplul motiv că nu găsim în valențele românești ceea ce vor alții străini de fibra noastră”. Destul de actuale reflecțiile marelui filosof, nu-i așa? Dacă tot îi învinovățiți pe români de toate relele, atunci în egală măsură sunt culpabili și părinții dumneavoastră, medicul care v-a adus pe lume, dascălii care v-au învățat carte, însăși societatea care v-a format ca om și facultatea ca specialist în domeniul în care activați, spre a vă descurca într-o manieră onorabilă acolo unde sunteți, nu credeți, domnule Tomozei? În fine! E doar o opinie, n-am dat cu parul!
Revin la subiectul China, pentru că – cel puțin pentru mine – este mai puțin dezamăgitor.
Coronavirusul, descoperit în apropierea orașului Wuhan, a jucat trei ani mai târziu din nou rolul unei „lebede negre” pentru politica chineză. Mai exact, două roluri simultan pentru două părți ale Chinei – China și Taiwan, în cel de-al doilea caz (Taiwanul) transformându-se într-o „pasăre a norocului” pentru președintele Xi Jinping. Deși tancurile n-au mai zdrobit pe nimeni de această dată, autoritățile chineze au dispersat destul de dur revoltele locale, punând în schimb un accent clar pe rezultate, multe dintre cerințele celor nemulțumiți fiind îndeplinite, ceea ce după mintea mea reprezintă o combinație clasică între băț și morcov, punând propaganda occidentală axată împotriva Beijingului într-o poziție dificilă, fiindcă se știe că toate tragediile sunt inevitabil politizate. A echivala protestul împotriva măsurilor de carantină cu protestul împotriva președintelui Xi este, practic, o înlocuire de concepte, chiar dacă programul blocărilor dure aparține politicii sale personale. S-a dovedit că nu despotul își îndeplinește voința, în ciuda suferinței oamenilor, ci că puterea supremă elimină „excesele din domeniu”. Aceasta aș cataloga-o ca fiind prima „lebădă neagră”.
Cea de-a doua „lebădă neagră” aparține Taiwanului. Din câte am citit și m-am străduit să înțeleg fenomenul, opoziția Kuomintang a preluat de trei ori mai multe mandate și a ajuns la putere în patru mari orașe, inclusiv capitala Taipei. Acest lucru sugerează că într-un an va câștiga și alegerile generale, recâștigând controlul asupra guvernului. Taiwanezii au spus la urne un „nu” hotărât atât măsurilor anti-Covid, cât și perspectivei unui război cu China, care se întrevedea din ce în ce mai posibil după vizita d-nei Pelosi pe insulă. Kuomintang-ul, care pe vremuri susținea mișcările separatiste și care, pierzând războiul civil în fața comuniștilor, a fugit în Taiwan, reprezintă în momentul de față cooperarea și unificarea treptată cu China, dacă Beijingul garantează autonomia Taipeiului. Acum, dacă Kuomintang-ul revine cu adevărat la putere și se poate distanța de Washington, Xi va prefera cu siguranță calea diplomatică de reunificare a țării, similară cazurilor Hong Kong și Macao.
Prin urmare, eu văd ca fiind o legătură între proteste și alegerile taiwaneze: după ce a analizat motivele înfrângerii autorităților taiwaneze la votare, Beijingul a decis să-și ajusteze propria politică pentru a arăta mai avantajos în ochii celor care au votat pentru Kuomintang. Practic, tovarășul Xi i-a făcut de rușine pe sceptici și a câștigat alegerile din Taiwan, chiar dacă NU a participat la ele. Așadar, coronavirusul a fost pus în slujba propagandei chineze și a statului chinez. Deci, câștig politic pe linie!
Scena politică este monopolizată de un singur partid, iar dumneata ne spui că nu e dictatură în China. Ba e chiar o dictatură de manual. Și chiar una cu tendință spre cultul personalității.
Dar mai bine, în spiritul adevărului și a libertății de expresie, spuneți-ne și nouă dacă persecuția uigurilor e tot un fake occidental.
Având deja convingerile cimentate democratic, are vreun sens să vă explic că nu aveți cum să înțelegeți ceea ce nu cunoașteți?
În China nu există persecuție pe criterii etnice sau religioase. Legea este aplica ferm celor care o încalcă.
Este exact răspunsul la care mă așteptam din partea dumneavoastră. Dacă în România nu pica regimul comunist, ați fi făcut carieră la Scînteia, dar așa ați găsit un refugiu în China. Totuși, să știți că, într-un fel, înțeleg resorturile fascinației unor intelectuali față de autocrați și autocrații. Iar convingerile mele democratice nu sunt cimentate nici de propagandă, nici de soldă.
Pentru că mă cunoașteți atât de bine … ia întrebați-l pe Iohannis cât de fericit a fost câtă vreme am fost în țară?
Dar, pentru că sunteți nu doar impertinent, ci și lipsit de minimă informație, vă ajut puțin și vă trimit la arhive și biblioteci, pentru a descoperi că marii gazetari de după 1990 au fost și sunt cei care au făcut presă în anii ’80. Nu mă număr printre ei, cum nu consider că sunt mai mult decât un simplu gazetar.
Altfel, am aprobat mesajul dumneavoastră: 1. pentru a nu uita că sunt un banal gazetar, 2. pentru a nu uita că sunt mulți academicieni care înainte de a cunoaște, au impresia că pot comenta și emite sentințe.
Vă invit să nu mai insistați cu replici, pentru că nu le voi aproba.
Dacă americanii, britanicii, marile țări UE, se află într-un război economic deschis, motiv pentru care se comportă abuziv în relația cu China, ce motive are România, ce motive au românii să se comporte aidoma abuzatorilor lor? Cât de greu este să se înțeleag….
Articolul dumneavoastră este pertinent și reflectă în mare parte realitatea dar ar trebui să nu vă mai referiți la România și români în general, ci la politicienii români și ziariștii plătiți de aceștia deci la persoanele care fac aceste mizerii Chinei, ceilalți români și România nefiind vinovați de puțina lor gândire sau de acțiunile interesate ale acestora
România și românii nu au nimic cu China și poporul chinez altfel demult iar fi alungat și prigonit, părerea mea
Ne place sau nu, clasa politică și politicienii ne reprezintă.
Oricât mă irită comportamentul diplomației române, putând identifica precis președintele, ministrul de Externe etc. ei sunt cei care decid în numele românilor, adică în numele poporului român, care poartă vina pentru toate cele întâmplate în România.
Cu tot respectul, corect este ….decid vremelnic….
Iar despre faptul că decid în numele României și poporului român se impune o mică precizare
Este cunoscut faptul că în numele poporului român, după cum vă exprimați, de fapt este o butaforie pentru că sărmanul popor nu mai decide de mult, la ultimele alegeri votând ,,diaspora,, dacă mă înțelegeți. Nu dau exemple pentru că le cunoaștem.
Poate nu ar fi rău dacă China ar contribui mai mult, prin mijloace specifice diplomatice, la schimbarea paradigmei românești și revenirea la vechile și bunele practici, cu efecte benefice pentru ambele părți. Nu de alta dar parcă trăim momentul 1968, nu credeți că există similitudini?? Sunt convins că știți la ce mă refer și la poziția Chinei
În altă ordine de idei, domnul ex prim ministru Adrian Năstase elogiază un fost președinte al Chinei, un bun prieten al României și cunoscător al limbii române, care a decedat să îi fie țărâna ușoară
China, spre deosebire de americani si europeni, nu intervine în politica altei țări.
Domnul Adrian Năstase scrie, face, exact ce dorește, nu trebuie să îl comentez eu.
În general, eu sunt de acord cu ce scrieți. Multe fake news, multe critici la dresa Chinei. Critici degeaba, doar să murdărească… critici aduse de unii care văd ”paiul din ochiul altuia și nu văd bârna din ochiul lor”. De acord!
Dar, spuneți-ne în clar dacă acele proteste sunt reale și ce vor protestanții. Cât sunt de adevărate aceste proteste și ce li se cere de nu le convine?
Aveți dreptate cu învățământul, sistemele sociale si altele bune pe care le cunoașteți bine după atâția ani de trăit în China… dar vă așteptam cu clarități despre proteste.
Am scris deja. Au existat și există nemulțumiri, dar este departe de ideea de proteste, termen speculat și exagerat după chipul, nivelul și asemănarea occidentului. China este o țară mult mai liberă și ordonată decât se încearcă să fie prezentată.
Nu dețin toate informațiile pentru a identifica și încadra absolut toate aspectele, motiv pentru care nu mă pot exprima pe toate problemele ridicate.
DA, mulțumesc. Și eu zic cam așa. A conduce o țară cu o asemenea populatie nu este ușor de loc. Totuși au fost imagini – foto și Video cu protestatari cazuți pe jos, bătuți pentru că strigau Libertate. Sunt de la fața locului. NU sunt reale? Și înca ceva, spuneti-ne, vă rog, cum este cu noile restricții pentru apariția mai multor cazuri de Covid în China. Poate si cum vă explicați apariția unor noi cazuri – atât de multe. Toata lumea a criticat Lockdown -ul din China, dar fără măsuri severe nu se puteau rezolva cazurile de Covid numeroase, la o populatie atît de mare… Oamenii vorbesc ca să se afle în treabă. ȘI ce este acum când se spune peste tot în lume că vom trăi cu Covid. Să ne obișnuim. China ce spune la asta? DE CE ar fi din nou izolare?
E greu la deal cu boii mici !
Dar cititi odata ce a scris maestrul Tomozei si aflati raspunsul la intrebarea dvs. !
Asta daca, nu cumva, credeti ca numai ce spun americanii e demn de crezare !
Dvs. ce ziceti de zicala pe care o foloseau frecvent bunicii nostri:” minti ca o gazeta americana” ?