După ce la începutul lunii curente, ca urmare a intermedierilor asigurate de China, Arabia Saudită și Iran* au anunțat reluarea relațiilor diplomatice și redeschiderea ambasadelor, ieri, Arabia Saudită și Siria au semnat un acord bilateral pe aceleași coordonate. Evenimentul a fost salutat de autoritățile de la Beijing care au exprimat sprijinul ferm pentru consolidarea coordonării și independenței strategice a statelor arabe, proces „în total contrast cu încercările SUA de a contracara reconcilierea regională în Orientul Mijlociu”.
(Foto: Șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan al Emiratelor Arabe Unite și președintele Bashar Al-Assad, în dialog la Abu Dhabi, la data de 19 Martie a.c., în care s-au abordat „relațiile fraterne dintre cele două țări”.)
Potrivit Ministerului chinez al Afacerilor Externe, Beijingul salută acordul la care s-a ajuns între Siria și Arabia Saudită privind redeschiderea ambasadelor, „întoarcerea Siriei în familia arabă urmând să contribuie la realizarea solidarității și revitalizării statelor arabe”, a declarat Mao Ning, purtător de cuvânt. Potrivit acesteia, „China sprijină ferm statele arabe în consolidarea solidarității, coordonării și independenței strategice și sprijină eforturile comune de promovare a păcii, stabilității și dezvoltării regionale”.
După mai mult de zece ani de blocaj, reluarea relațiilor diplomatice saudito-siriene reprezintă cel mai recent semnal pozitiv pentru stimularea păcii și stabilității în Orientul Mijlociu.
Potrivit analiștilor chinezi, normalizarea relațiilor dintre Iran și Arabia Saudită contribuie la atenuarea relațiilor dintre Siria și statele arabe, în special între Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite. Sun Degang, directorul Centrului pentru Studiul Orientului Mijlociu din cadrul Universității Fudan, citat de Global Times, a declarat că tendința de reconciliere în Orientul Mijlociu, începută în 2021, a accelerat în ultimele luni, reluarea relațiilor dintre Arabia Saudită și Iran fiind o realizare de referință care va stimula atmosferă favorabilă în regiune, după anunțul făcut alături de China, la data de 10 Martie a.c.
Apoi, trebuie observat că, de la declanșarea crizei din Ucraina, țările din Orientul Mijlociu au fost marcate de mai puține ciocniri „manipulate de marile puteri occidentale”, situație care a creat atmosfera pentru reluarea dialogului și atenuarea tensiunilor. În procesul de stimulare a unității țărilor arabe, China este direct implicată prin intermedierea dialogului și motivarea cooperărilor în interes reciproc.
Reluarea dialogului Arabia Saudită-Siria are loc după ce, recent, președintele Bashar Al-Assad a efectuat vizite la Moscova (Rusia), dar și Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite) și Muscat (Oman), acestea fiind totodată singurele misiuni oficiale în țările arabe, de la începutul războiului în Siria, în 2011.
Pe de altă parte, trebuie observat că SUA este una dintre țările care se opun eforturilor făcute de țările arabe pentru normalizarea relațiilor cu autoritățile siriene. Mai mult, zilele trecute, armata americană a derulate mai multe atacuri pe teritoriul Siriei, declarate ca fiind îndreptate împotriva „grupărilor aliniate Iranului”, acuzate de moartea un contractor american și rănirea altor șase americani între care cinci militari.
Potrivit mass media chineze, SUA este de mult timp „un distrugător, mai degrabă decât un constructor în Orientul Mijlociu, în contrast puternic cu „eforturile Chinei de a promova pacea și dialogul” (Global Times). SUA sunt acuzat că în loc să ofere asistență pentru dezvoltarea regională, au adus doar război, confruntare și turbulențe, țările arabe având acum „o mai bună înțelegere a daunelor aduse lumii de către SUA, motiv pentru care au mai multă încredere în China”.
Pentru SUA, un Orient Mijlociu divizat se încadrează în propria strategie care urmărește o alianță anti-Iran, în regiune. Pe de altă parte, țările arabe, în special Arabia Saudită, caută independența strategică în loc să fie vârful de lance al SUA împotriva Iranului, ne mai fiind dispuse să se sacrifice pentru interesele SUA.
* Cu sprijinul Chinei, Arabia Saudită și Iran au purtat discuții la Beijing în perioada 6-10 martie. Vezi AICI și AICI