Forumul Boao 2023 – Răspuns la agenda diplomatică nesăbuită, protecționistă și conflictuală a SUA

Pe fondul unei agende diplomatice tot mai nesăbuite, protecționiste și conflictuale, promovate de SUA și de unii dintre aliații săi, China va face eforturi pentru a promova integrarea economică regională, pacea și cooperarea la nivel mondial, deoarece atât Asia, dar și întreaga lume se confruntă cu riscuri și provocări economice și geopolitice din ce în ce mai mari, anunță presa chineză cu o zi înaintea inaugurării Forumului Boao pentru Asia (BFA) 2023, eveniment la care va participa noul premier al Chinei, Li Qiang, alături de premierii din Spania, Singapore, Malaezia, Coasta de Fildeș, și directorul general al Fondului Monetar Internațional.

Potrivit Ministerului chinez de Externe, Forumul Boao 2023, programat în provincia Hainan, în perioada 28-31 Martie, se va desfășura sub tema „O lume incertă: solidaritate și cooperare pentru dezvoltare pe fondul provocărilor”. Purtătorul de cuvânt, Mao Ning, a informat că, în calitate de țară gazdă, China speră că forumul să ofere participanților o platformă internațională pentru schimburi, pentru a discuta despre modalitățile de a promova pacea, dezvoltarea și cooperarea cu câștig reciproc, și de a contribui la consolidarea guvernanței globale și bunăstării oamenilor din țările ASEAN și din întreaga lume.

Mesajul Chinei, transmis înaintea evenimentului, este unul care promovează cooperarea și unitatea, în condițiile în care SUA “cer doar cu aroganță altor țări, inclusiv membrilor ASEAN și multor membri UE, să se alăture izolării Chinei”, forțând “decuplarea de China, de cea mai mare piață a lumii”.

Premierul Li Qiang va fi prezent în cadrul forumului în ziua de joi, urmând să prezinte primul său mesaj în calitate de șef al guvernului de la Beijing, în contextul în care China continuă o agendă diplomatică încărcată, cu o serie de activități bilaterale și multilaterale, în care, președintele Xi Jinping și reprezentanții guvernului și Partidului Comunist Chinez (PCC) au subliniat promovarea acțiunilor care să asigure pacea și dezvoltarea, “spre deosebire de concentrarea neobosită a SUA asupra confruntării ideologice și geopolitice”.

Înființat în anul 2000, de China și 25 de țări, Forumului Boao pentru Asia se dorește o replică, la nivel de egalitate cu Forumul Economic Mondial de la Davos, în condițiile în care evenimentul organizat de chinezi a devenit o platformă de cooperare nu doar pentru Asia, ci pentru întreaga lume.

La evenimentul din acest an vor fi prezenți peste 2.000 de delegați din 50 de țări și regiuni, între care premieri, miniștri, foști lideri de de stat și guverne.

Pe de altă parte, Forumul Boao 2023 va fi organizat în continuarea Forumului pentru Dezvoltarea Chinei 2023, încheiat luni, la Beijing, eveniment la care au participat personalități politice din diferite țări, lideri de organizații internaționale și directori executivi ai celor mai puternice companii din Top 500 mondial, companii cu uriașe investiții în economia chineză, care asigură peste 30% din creșterea economică globală.

Cele două evenimente majore organizate de China sunt circumscrise Inițiativelor privind Dezvoltarea Globală, Securitatea Globală și Civilizația Globală, lansate de în ultimii ani, liderii chinezi urmărind promovarea valorilor chineze, interacțiunea cu companiile multinaționale și beneficii reciproce de lungă durată, în condițiile în care se consideră că guvernanța economică globală intră în „epoca asiatică”.

Calculele privind perspectivele economice și integrarea Asiei arată că nivelul ponderat de creștere al Produsului Intern Brut al Asiei, în 2023, va ajunge la 4,5%, față de 4,2 în 2022, cu potențial de accelerare a ritmului economiei globale, în ciuda provocărilor profunde la adresa dezvoltării Asiei și a lumii, măcinate de o lungă listă de crize, conflicte militare, insecuritate alimentară și energetică, dar și schimbări climatice.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, ASEAN, Asia, China, Din arhive, Din presa chineză, Înţelege China, Multilateralism ... în doi, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.