China a adoptat legea împotriva interferențelor străine

China se opune oricărei forme de hegemonie și politici de putere, stabilind dispoziții legale prohibitive și restrictive clare împotriva interferenței străine, sancțiunilor și acțiunilor distructive la adresa țării, se arată în noua Lege a Relațiilor Externe modificată, adoptată miercuri de legislativul de la Beijing.

Potrivit ministrului chinez de Externe, Wang Yi, noile prevederi sunt o măsură esențială pentru îmbunătățirea sistemului juridic intern, dar și o necesitate urgentă pentru protejarea suveranității naționale, securității și intereselor de dezvoltare.

Aceasta este prima lege fundamentală și cuprinzătoare a relațiilor externe care abordează lacunele statului de drept în afacerile externe, pe fondul noilor provocări, în condițiile în care China se confruntă frecvent cu interferențe externe, cu sancțiuni unilaterale și jurisdicția cu braț lung. (Sursa: Global Times)

Legea relațiilor externe a RP Chineză prezintă politicile, principiile și cadrul instituțional al modului în care China se raportează la exterior. Potrivit ministrului Wang, legea urmărește aplicarea gândirii președintelui Xi Jinping în diplomație, ca măsură importantă pentru consolidarea conducerii centralizate și unificate a CCPCC în afacerile externe. De asemenea, legea asigură integrarea sistematică a politicilor diplomatice și practicilor de lungă durată ale Chinei, ca măsură cheie în îmbunătățirea sistemului juridic chinez legat de afacerile externe, fiind totodată o garanție pentru realizarea unei dezvoltări de înaltă calitate și promovarea deschiderii către lume.

Legea are șase capitole cu 45 de articole. La Articolului 33 se arată că RP Chineză are dreptul de a adopta, potrivit necesităților, măsuri de contracarare și restricție în fața acțiunilor care îi pun în pericol suveranitatea, securitatea națională și interesele de dezvoltare, care încalcă dreptul internațional și normele fundamentale care guvernează relațiile internaționale.

De asemenea, China va lua măsurile necesare în conformitate cu legea pentru a proteja siguranța, securitatea, drepturile și interesele legitime ale cetățenilor și organizațiilor chineze din străinătate, pentru a proteja interesele Chinei împotriva oricărei amenințări sau încălcări juridice.

Toate măsurile prevăzute în lege vizează apărarea securității și intereselor de dezvoltare ale Chinei, țară intrată într-o perioadă marcată de oportunități și provocări strategice, cu un număr tot mai mare de factori incert și imprevizibil, a subliniat ministrul Wang Yi.

Potrivit acestuia, legea se opune în mod distinct tuturor formelor de hegemonism și politici de putere, respinge unilateralismul, protecționismul și comportamentul de intimidare, având dispoziții clare de răspuns împotriva interferențelor străine, a sancțiunilor și actelor distructive îndreptate împotriva Chinei.
Totodată, legea va juca un rol de prevenire, avertizare și descurajare, fiind baza legală pentru China în exercitarea drepturilor legitime în contracararea sancțiunilor și interferențele, fiind și un instrument pentru susținerea corectitudinii și justiției internaționale, pentru a răspunde acțiunilor de izolare, interferență, sancțiuni și sabotaj, pentru protejarea suveranității naționale, securității și intereselor de dezvoltare.

Nu în ultimul rând, Legea relațiilor externe a Chinei prezintă poziția autorităților de la Beijing cu privire la guvernarea globală, inclusiv protejarea sistemului internațional centrat pe ONU, susținerea ordinii internaționale bazate pe dreptul internațional, promovarea inițiativelor de Dezvoltare Globală, Securitate Globală și Civilizației Globale, respectarea și protejarea drepturilor omului, promovarea valorilor comune ale întregii umanități.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, China, Din presa chineză, Înţelege China, Multilateralism ... în doi, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.