ADEVĂRUL.RO | „China promovează simbolistica prieteniei, respingând tema parteneriatului”, interviu Dan Tomozei

Dan Tomozei, Diplomatia Panda - Craiova, 21.04.2015Cultura care a creat „Marele zid” este din ce în ce mai prezentă economic şi cultural în întreaga lume. Iar deschiderea aceasta a făcut posibil pasul de la „Made in China” la „Innovated in China”. Despre mentalităţi, oportunităţi şi blocaje în relaţia noastră cu China, aflaţi de la Dan Tomozei, autorul a trei volume despre aceasta ţară, jurnalist rezident in China – Livia Lucan-Arjoca, ADEVĂRUL.RO 
Foto: Bogdan Dănescu, Dragoș Dumitru, Cristina Nichituș Roncea

Livia Lucan-Arjoca: „Diplomația Panda” este un volum care face parte dintr-un proiect mai amplu. Ce teme au fost abordate in volumele anterioare si cui se adreseaza această nouă carte. Putem începe de la titlul acestei cărți?

Blog Adevarul, Livia Lucan-ArjocaDan Tomozei: Vă mulțumesc pentru șansa de a dialoga pe marginea preocupărilor și proiectelor mele editoriale care au ca reper China contemporană, reală, așa cum se vede din interior, detașat de șabloanele și ideile preconcepute promovate și în mass-media românești, grație curentelor de opinie occidentale. Această situație este întrucâtva explicabilă din perspectiva faptului că România, de mulți ani, nu are un corespondent de presă acreditat în China, în spațiul asiatic. De aici apar multe situații haideți să le spunem distorsionate, în contact cu realitatea chineză.
„Diplomația Panda” este un volum care însumează peste 200 de titluri în care sunt abordate relațiile româno-chineze, româno-moldovene și chinezo-moldovene așa cum se văd din capitala Beijing. De asemenea, volumul abordează o serie de realități chineze trăite și observate la sursă, căutând permanent să am în vedere modelul, unicitatea și obișnuințele statului și societății chineze. Este extrem de important de subliniat faptul că nu doar China, ci Asia în general, este un spațiu care, dincolo de reperele economice de consum, prezintă valori, valențe și modele absolut diferite de ceea ce cunoaștem noi ca membri ai comunității euro-atlantice. Fac această subliniere pentru a înțelege de ce, preocupat să cuprind realitatea chineză în reperele ei concrete, obiective, nu veți identifica tonuri critice, judecăți de valoare sau prejudecăți la adresa societății chineze. În acest cadru, a doua ediție a volumului „Diplomația Panda” se adresează celor care sunt interesați de China așa cum este și se prezintă la început de secol XXI, o țară despre care, la nivel mediatic-social occidental, se vorbește enorm, însă, de foarte multe ori, desprins de realitatea și contextul chinezesc. Titlul volumului trimite în principal la valoarea de simbol a usului Panda, mesager atât al campaniilor de protejare a speciilor rare, dar și al unui tip de a face politică, total diferit de cel euro-atlantic, unde excepționalismul misionar american este mai puțin relevant în fața excepționalismului chinez care este unul de tip cultural, istoric, tradițional.
Așa cum ați spus, „Diplomația Panda” este o continuare a unui proiect demarat în 2012, când am editat un volum despre capitala Chinei de azi, în care se amestecă și întrepătrund istoria de mii de ani și noul, lumea modernă de tip occidental. Apoi, în 2013, a urmat un volum bilingv, română-chineză, dedicat relațiilor diplomatice care unesc România, China și Republica Moldova, iar anul trecut a apărut prima ediție a „Diplomația Panda”.

Livia Lucan-Arjoca: Care sunt punctele nevralgice în relația România –China, abordate în „Diplomația Panda”?

Dan Tomozei: Din perspectivă jurnalistică, așa cum se cunoaște deja în anumite medii de contact bilateral, am subliniat, în ultimii ai, o serie de … haideți să le spunem deficiențe de comunicare pe relația România – China. Subliniez perspectiva jurnalistică pentru că fac o diferențiere necesară între lumea diplomatică și cea „laică” în care includ și mass-media. Totuși, reperele și cântărirea evenimentelor în acest domeniu pot fi stabilite, realizate, prin comparație fie cu trecutul, fie cu evoluția unor parteneri similari României.
Așa cum observ lucrurile de la Beijing, una dintre problemele principale ale României în Relația cu China vizează comunicarea și adaptarea la realitatea chineză. Am grupat comunicarea și adaptarea pentru că acestea se află într-o vitală interdependență. Mă văd nevoit să subliniez din nou faptul că spațiul chinez, asiatic în general, este unul care revendică abordări și atitudini speciale, în multe situații total diferite de ceea ce cunoaștem că se întâmplă în plan european sau american.
În procesul de accedere la poziția de lider mondial, China se transformă nu doar la nivel economic și social, ci și la nivel politic, diplomatic și de comunicare. Imaginați că multe misiuni diplomatice acreditate în China, în multe situații, sunt în incapacitate de a răspunde simultan tuturor invitațiilor primite din partea chineză de a participa la diverse acțiuni sau evenimente. În această situație se află și România iar realitatea nu ține doar de handicapul numeric al celor trimiși în misiune. Chestiuni legate de procedurile interne ale MAE generează situații pe care, din poziția de observator, am tentația de a le cataloga fie inadmisibile, fie intenționat prost gândite pe relația cu un stat partener, aici vorbind de China.
Comunicarea, realismul, capacitatea de acțiune strâns corelate cu decizia și asumarea de la București și gradul de implicare la modul vizibil la Beijing sunt o parte dintre aspectele pe care le-aș considera nevralgice. Însă, repet, aceasta din poziția unui observator al evenimentelor de nivel diplomatic derulate în China și în care sunt implicate țări partenere din cadrul Uniunii Europene, țări din Europa Centrală și de Est, pentru a viza o chestiune de similaritate.
Dar, privind întreaga istorie a relațiilor bilaterale româno-chineze, fie că vorbim de secolul XIX, fie că vorbim de secolul XX, inconsecvența, discontinuitatea și o precară aplicabilitate nu sunt noutăți în această relație. România a alternat succesiv perioadele faste si mai puțin faste, ca formă constantă de manifestare.Dan Tomozei, Diplomatia Panda - Sibiu, 28.04.2015

Livia Lucan-Arjoca: Ai afirmat în diverse medii că noul lider mondial, China, nu va acționa așa cum ne-a obișnuit SUA. La ce te-ai referit mai exact?

Dan Tomozei: Vizez în primul rând modul de abordare. Dacă Statele Unite vorbesc despre parteneri, China promovează simbolistica prieteniei, respingând tema parteneriatului. Putem traduce de aici o chestiune de nuanță, în care prietenii se doresc mai sinceri decât partenerii pe care îi poți trata diferențiat și temporar, în funcție de necesități.
Apoi, așa cum am arătat anterior, excepționalismului american, unul de propagandă a binelui și libertăților inclusive, i se opune de mai mulți ani excepționalismul chinez, unul în care propaganda este axată pe tema „win-win”, a construcțiilor și beneficiilor comune, și vă dau ca exemplu proiectele: Băncii Asiatice de Investiții în Infrastructură (BAII), „O centură, Un drum” cu noile Drumuri ale Mătăsii în secolul XXI pe uscat și pe mare.
Aș sublinia, de asemenea, o diferențiere de abordare SUA vs. China, în condițiile în care primii vin să impună reguli la nivelul fiecărui palier al partenerului, în timp ce China prezintă o abordare în care individualitatea și neimplicarea în afacerile interne se află la baza piramidei relaționale.
Acum, dacă toate acestea țin de diplomație, de negociere, de oportunitate și oportunism, dar mai ales dacă avem în vedere că nimeni nu dorește să ajungă lider fără să vizeze și preluarea puterii și controlului, înțelegem că avem în față doar două variante, metode, ale aceluiași scop.
Cred că „disputa” dintre actualul lider SUA și challengerul China se va duce mai puțin pe tărâmul confruntărilor militare, așa cum observ că se promovează cu o anumită obsesie în presa occidentală, motivațiile fiind unele ușor de înțeles. Este posibil ca disputa să se mute la masa negocierilor dure dar pașnice, poate în instituțiile de reprezentare mondială, unde, în mod democratic, prin vot, deciziile majorităților să ducă spre o altă configurație planetară, în care multipolaritatea să se manifeste cu totul diferit de ceea ce cunoaștem până acum. BAII, OCS și BRICS sunt doar câteva exemple în care China are între „prieteni” Rusia, India, Brazilia, țări în curs de dezvoltare dar care însumate constituie o forță pe care nici chiar SUA sau UE nu le mai pot trata cu superioritate și dezinteres.

Livia Lucan-Arjoca: Cum stam, din punctul tău de vedere, la capitolul reprezentare oficială în China? Care sunt acțiunile vizibile și eficiente întreprinse de România de când ești rezident în China?

Dan Tomozei: Am subliniat deja o parte din aspectele care, din punctul meu de vedere, afectează o bună și fructuoasă funcționare a relației România-China, în ambele direcții. În parte, observ și activitatea susținută de cei aflați în misiune în Ambasada R.P. Chineze din București. Înțeleg de asemenea și diferențele de resurse umane și materiale. Totuși, nu pot să nu constat că trenăm o serie de proiecte, că întârzie să apară rezultatele vizibile, atât la nivel de reprezentare, cât mai ales la nivel economic.
România este stat membru NATO și UE, organizații în și prin intermediul cărora se exprimă raportat la deciziile interne ale grupurilor. Totuși, în multe dintre situații și poziții, România afișează atitudinea unei țări care este tot mai puțin dependentă de propria voință politică și economică. Dacă vreți, exprimarea României este una în care bâlbele, rateurile și inconsecvența sunt mult prea prezente și mă voi explica, prin câteva exemple. Aș sublinia, înainte, faptul că deciziile sunt la București, nicidecum în cadrul reprezentanțelor diplomatice din Beijing, Shanghai sau Hong Kong. Abordările care privesc redeschiderea cursei aeriene directe București – Beijing, deschiderea Centrului Cultural Român la Beijing, deschiderea unui birou de promovare turistică, a unor filiale de organizațiile economice, sunt doar o parte din teme care rămân de ani de zile în suspensie, în ciuda faptului că, în unele dintre situații, au fost deja realizate investiții pe sute de mii de dolari. Din această perspectivă, reprezentarea României nu este pe măsura prieteniei tradiționale româno-chineze, care anul trecut a marcat 65 de ani, prietenie care continuă să respire aproape exclusiv în dimensiunea memoriei comune, nicidecum a construcțiilor comune prezente.
Prin urmare, reprezentarea oficială a statului român, dincolo de ambasadă și consulate, este asigurată de instituții și proiecte comune derulate, nu doar anunțate, promovate și nerealizate, așa cum s-a întâmplat, din păcate. Vizitele reciproce la nivel de stat, în care protocolul și atenția sporite sunt firești, nu asigură decât baza unei relații funcționale, eficiente și rodnice a cooperării cu China. Dincolo de ele, eforturile și realul interes ar trebui să fie altele, pe dimensiuni și paliere adaptate vremurilor și partenerului. De foarte multe ori sunt tentat să afirm că palierul economic românesc nu înțelege prea bine nici dimensiunea, nici posibilitățile pe care le oferă spațiul economic-comercial chinez.
Pe de altă parte, cea mai bună reprezentare a României în China, deși ar putea părea ireal, o asigură chinezii vorbitori de limba română care nu sunt puțini. Cu o memorie comună de câteva zeci de ani, generațiile de românologi chinezi, de la nivelul universitar și al aparatului administrativ central, mențin excepțională comunicarea pe palier cultural, având de partea cealaltă românii sinologi, de asemenea, valori incontestabile, recunoscute la nivel mondial, în domeniul cultural și diplomatic. Din păcate, la București se ține tot mai puțin cont de experiența, expertiza și bagajul relațional al acestor personalități.
Campania electorală de la finalul anului trecut a devoalat o insuficientă stare de realism pe tărâmul politicii și relațiilor economice externe. Doar așa pot fi explicate derapajele la adresa Chinei, Rusiei, a spațiului economic asiatic, doar din considerente politicianist electorale. România continuă să se comporte superficial pe relația externă, similar politicilor interne, fiind lipsită de pragmatism și obiective proprii clare.Dan Tomozei, Diplomatia Panda - Craiova, 21.04.2015 B

Livia Lucan-Arjoca: Ce semnificație poate avea deschiderea Centrului Cultural Român în China și cum crezi că ar putea să evolueze relația culturală România – China?

Dan Tomozei: În mod evident, activarea Centrului Cultural Român la Beijing ar putea contribui la o împrospătare a relațiilor, dar aceasta numai dacă la București se înțelege foarte bine realitatea chineză contemporană. Sunt chestiuni de oportunitate, nicidecum de oportunism, chestiuni care oricât se încearcă să fie mascate este imposibil să „traducă” realitatea. Reprezentarea României, oriunde în lume, trebuie să țină de realism, de conștiință, de respect pentru valorile naționale și de un dram de bun simț, valențe pe care le găsim extrem de puțin afirmate și promovate.

Livia Lucan-Arjoca: Ce rol au institutele Confucius din România? Care sunt rezultatele concrete ale activităților culturale din aceste institute la nivel micro, dar și macro, interstatal?

Dan Tomozei: Întrebarea dumneavoastră mă pune în situația de a comunica pe o zonă care nu ne aparține, motiv pentru care veți înțelege că trebuie să fiu succint și reținut. Totuși, la fel ca orice birou cultural de reprezentare națională, Institutele Confucius din România au ca principal scop promovarea culturii, istoriei și tradițiilor chineze, una dintre principalele activități fiind aceea de predare a limbii chineze. Dacă vorbim de rezultate concrete, putem evidenția faptul că în 2007 a fost deschis primul Institut Confucius la Sibiu, iar astăzi, în România, există peste zece Institute și Clase Confucius care au sprijinit sute de tineri români să primească burse de studiu în întreaga Chină.

Livia Lucan-Arjoca: Lucrezi la Radio China Internațional. Să facem un exercițiu de concizie și să transmitem în doar trei fraze care sunt provocările pe care le presupune să lucrezi într-un colos mass-media de talia acestei instituții de presă?

Dan Tomozei: Adaptarea la un alt tip și mecanism de presă, care presupune cu totul și cu totul alte valori și principii decât cele pe care le cunoaștem noi în România, în Europa. Cei lipsiți de contactul cu realitățile chineze s-ar grăbi să spună că este cenzură. Eu spun că în China, fie la Beijing, Shanghai, Xi’an sau Nanjing, nu ești la București, Amsterdam sau Londra. Și atunci, aspecte care țin de stat, de responsabilitate, de ordine, de decență și respect față de instituții, nu devin subiecte de presă sau de dezbatere în orice condiții. Asta nu înseamnă că în China nu se discută tranșant despre corupția la nivel înalt, despre aspectele negative ale societății, despre prostituție, consumul de droguri, bogăție sau sărăcie extreme. Însă, primează decența și autocontrolul generat de faptul că atunci când faci un lucru, fie și un articol de presă, ai și responsabilități pentru care poți să plătești.

Livia Lucan-Arjoca: Probabil că în China nu sunt prea mulți romani. Cei pe care i-ai întâlnit, sau despre care ai realizat materiale la radio China Internațional, cu ce se ocupă?

Dan Tomozei: Cred că doar autoritățile chineze dețin cifra reală cu privire la românii aflați în vastul teritoriu al R.P. Chineze. Fluctuația de studenți este cea mai mare, estimările neoficiale ducând numărul de români spre 500. Puțin, foarte puțin în comparație chiar și cu state vecine României. Totuși, este de explicat această cifră câtă vreme România nu are nicio afacere care să genereze reacții vizibile în China. Dincolo de studenți, am întâlnit mulți arhitecți, ingineri în domeniul nuclear și al construcțiilor de mari dimensiuni, profesori, însă foarte-foarte puțini oameni de afaceri.

Dan Tomozei, Diplomatia Panda - Bucuresti, 23.04.2015 BLivia Lucan-Arjoca: Există vreun moment în care ai fost mândru că ești român în China? Dacă nu, atunci accept și un moment în care ți-a fost rușine că ești român în China.

Dan Tomozei: Nu doar unul. Dincolo de faptul că nu am nicio reținere să afișez faptul că sunt român, multe dintre obiectele sau hainele mele având inscripționat numele sau drapelul României, în China faptul că ești român constituie, încă, un „pașaport în alb” pe relația cu localnicii. Dată fiind pronunția, chinezii vorbesc despre „Luómǎníyà” ca despre o țară prietenă, care alături de alte țări a ajutat China în perioada 1949 – 1989. Chinezii nu uită și promovează memoria colectivă a evenimentelor, bune sau mai puțin bune. De partea cealaltă, România a beneficiat în numeroase rânduri de sprijinul politic și material al Chinei, în momente dificile ale istoriei recente.
Când ai șansa de a urmări, în uriașa Chină, Orchestra Națională Radio, artiști de talie mondială cum sunt Mariana Nicolesco, Angela Gheorghiu, Clara Cernat, Gabriel Croitoru, Tiberiu Soare, Corul Național de Cameră Madrigal, pentru a da numai câteva exemple, veți înțelege că a fi român este o onoare și o chestiune de responsabilitate, oriunde în lume.

Livia Lucan-Arjoca: Ce este autentic la „Made in China”?

Dan Tomozei: În primul rând efortul și filozofia pentru muncă. Vă voi spune că statul chinez promovează acum o nouă filozofie, plecând de la „Made in China”, ajungând la „Innovated in China”. Pe înțeles chinez, asta înseamnă că a doua variantă nu reprezintă doar copierea, multiplicarea unui produs ci și realizarea unui produs cu plus valoare, unde contribuția chineză este una evidentă. Ține de orgoliul Chinei de mare putere mondială să se afirme, conștientă de eticheta pe care o poartă cu privire la faptul că poate copia absolut orice. Chiar și așa, vorbim despre muncă, despre un efort uriaș de adaptare, dar, înainte de orice, vorbim despre capacitatea Chinei și a chinezilor de a se adapta la realitățile unei lumi aflate într-o rapidă și profundă schimbare. Imaginați că societatea chineză, cu cele peste 1,38 de miliarde de oameni, ar înregistra sincope de ordin social sau economic așa cum se produc frecvent în țările est-europene. Rezultatele ar fi unele greu de contorizat. Iată de ce, societatea chineză de astăzi, prin prezența reală și de facto a statului în administrarea și menținerea controlului, pe un fond de acerbă concurență economică, este una dintre cele mai valoroase produse „Made in China”. Prin comparație cu România, liderii chinezi, după 1990, nu au declarat propria industrie o grămadă de fiare vechi, nu au promovat o privatizare la comandă, iar rezultatele se văd: China este numărul doi mondial, deși este o țară în curs de dezvoltare. Este o problemă de lideri și de înțelegere cuprinzătoare a realităților prezente cu aplicabilitate în viitor.

Adevărul.ro, 19 iunie 2015

REFERINȚE >>>
Diplomația Panda, la Sibiu
Diplomația Panda, la București
DIPLOMAȚIA PANDA, la Craiova
Evenimente DIPLOMAŢIA PANDA: Craiova, Bucureşti, Sibiu
GOODREAD.RO | „Diplomația Panda” sau „Între China şi România”, interviu cu Dan Tomozei
Volumul „DIPLOMAȚIA PANDA” ediţia a II-a, a apărut la Grupul Editorial Corint
CĂRŢILE MELE

Despre Dan Tomozei

jurnalist din România
Acest articol a fost publicat în Cărţile mele, China, Din presa românească, EU Centrală şi de Est, Europa, Europa - Asia, Înţelege China, Interviuri, Republica Moldova, Români în China, România, România - China, Uniunea Europeană și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns