Institutul Confucius București a găzduit, joi, prezentarea celei de a doua ediții a volumului „Diplomația Panda”, semnat de Dan Tomozei, evenimentul fiind onorat de Ambasador Florea Dumitrescu, Consilier în cadrul Ambasadei R.P. Chineze la București, Li Ming, Prof. Univ. Dr. Luminița Bălan – directorul Institutului, alături de români și chinezi pasionați de relațiile bilaterale România – China. (Foto: Cristina Nichituș Roncea)
Timp de aproape două ore, invitații și participanții la eveniment au prezentat puncte de vedere în favoarea promovării relațiilor româno-chineze, susținând necesitatea menținerii vii a memoriei comune, a parteneriatului bilateral oficial care a marcat anul trecut 65 de ani.
Următorul eveniment de prezentare a volumului „Diplomația Panda” este programat la SIBIU (28 aprilie, ora 14), la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Drept.
Volumul “Diplomația Panda” ediția a II-a, apărut la Grupul Editorial Corint, este inclus într-un program editorial al R.P. Chineze, finanţat de Radio China Internaţional.
REFERINȚE >>>
DIPLOMAȚIA PANDA, la Craiova
Evenimente DIPLOMAŢIA PANDA: Craiova, Bucureşti, Sibiu
GOODREAD.RO | „Diplomația Panda” sau „Între China şi România”, interviu cu Dan Tomozei
Volumul „DIPLOMAȚIA PANDA” ediţia a II-a, a apărut la Grupul Editorial Corint
CĂRŢILE MELE
[…] Jurnalistul Dan Tomozei a avut ieri o nouă lansare de carte, la Bucureşti. Este vorba de a doua ediție a volumului “DIPLOMAȚIA PANDA“, semnat Dan […]