Un an de la lansarea volumului „Iluzia democraţiei”

dan-tomozei-iluzia-democratiei_carteCâteva mesaje venite din partea unor prieteni din ţară mi-au reamintit că zilele trecute a trecut anul de când am lasant „Iluzia democraţiei – Bariere în calea accesului la informaţia publică”.

Le mulţumesc pentru mesaje şi pentru rememorarea unor lupte pentru micile adevăruri care ne-au făcut cândva să credem că la Sibiu merită să arzi pentru virtuţi şi onoare. Pot sau nu să fiu de acord cu faptul că la Sibiu nu se mai face investigaţie, nu se mai scrie tranşant despre cei care conduc după bunul plac oraşul şi judeţul.

Cert este că după un an, Sibiul este mai sărac în presă, iar cei care o fac sunt mai mult orice decât angajaţi în slujba jurnalismului. Este o realitate care ţine de convingerile şi orgoliile fiecăruia. Iată de ce, sub acest aspect, Sibiul a închis dezbaterea pe subiectul media. Din păcate. Şi tot din păcate, Sibiul este o imagine la scară redusă a situaţiei la nivel naţional. Iar la nivel european, tragic, suntem din nou un caz unic.

Încă odată, celor care mi-au scris şi celor care au fost cu mine în proiectul „Iluzia democraţiei”, mulţumiri şi preţuire sincere.

ILUZIA DEMOCRAȚIEI, de Dan Tomozei

Suporţi realitatea?

În urmă cu 12 ani, susţinut fiind de un om căruia îi datorez inclusiv evoluţia mea ulterioară despărţirii profesionale, am tremurat pentru prima dată, având în mână documente care incriminau, la acea vreme, un ministru de interne, un lider de partid local, un inspector general-adjunct. Erau paşi făcuţi alături de oameni care, atunci, credeau că adevărul ne va face bine. Atunci, am reuşit, prin ancheta publicată în Tribuna şi cu sprijin parlamentar, să păstrăm lucrurile în matca firească, iar clădirea şcolii de hipoacuzici a rămas a statului. Apoi, am văzut cum personaje anonime au călcat pe cadavre la propriu, pentru a se alege primar. Atunci, contra cost, în presa sibiană s-a tăcut. S-a tăcut şi la ziarul unde scriam, iar scoaterea textului din prima pagină s-a făcut cu contribuţia a doi dintre acei care, azi, fac televiziune la Sibiu. Călcau zâmbind şi atunci, ca şi acum, pe cadavrele şi tragediile oamenilor.
Au trecut 12 ani de atunci. 12 ani în care am trăit să văd cum o parte dintre personaje, nişte încălţaţi cu pantofi scâlciaţi şi pantaloni fără dungă, azi sunt elita locală. Fireşte, una mincinoasă, lipsită de morală şi credinţă sinceră. Dar, aşa cum românii au învăţat, imaginea face totul. Iar ei acum conduc.
În 12 ani am învăţat că un om mort nu înseamnă nimic în faţa unui scrutin electoral care trebuie câştigat. Am mai învăţat că a fura o casă, două, trei … nu face decât să îţi crească şansele de a câştiga simpatia poporului ţinut în bezna informaţiei şi de a câştiga mandate la Primărie. Fără o presă tot mai lipsită de independenţă, desprinsă definitiv de interesul public, nimic din toate astea nu ar fi fost posibile.
În aceeaşi perioadă am învăţat că, dacă mergi la Poliţie să vorbeşti despre ameninţări, ajungi în foarte scurt timp să fii alergat pe trotuarele oraşului de gipuri cu primar la volan. Şi atunci, începi să îţi evaluezi viaţa altfel…în secundele care par zile până la optima soluţie de supravieţuire. Primarul de la volan este şi acum primar. A câştigat mereu primăria prin fraude niciodată dovedite. Doar metodele au fost preluate şi aplicate de cei care au câştigat alte primării sau posturi de consilier local.
Am învăţat că un telefon anonim te poate determina să îţi schimbi traseul zilnic, să renunţi la întâlnirile târzii cu prietenii, să priveşti obsesiv peste umăr şi, în cele din urmă, să ajungi la Poliţie pentru a-ţi da telefonul mobil sub urmărire. Aşa măcar ştii sigur că eşti ascultat oficial şi la cerere. Apoi, afli şi cine este cel care te ameninţa şi îţi punea viaţa sub semnul întrebării. Un alt pretendent la scena politică despre care am scris. Mai ales după ce am aflat cine îmi teroriza liniştea. Apoi, anonimul a fost devoalat într-o emisiune TV în care ne-am întâlnit întâmplător, dar la care nu am mers din întâmplare cu toate argumentele.
În 12 ani de investigaţii locale am mai descoperit un lucru special la Sibiu. Aici, în oraşul unde capitalele culturale se succed cu viteze halucinante, nu există găşti cu băieţi deştepţi. Aici există doar una singură, iar ea cel mult îşi schimbă liderul vizibil. Pe rând, au fost la putere toţi, iar azi conduc cei care s-au dovedit mai perfizi, mai dispuşi să îşi sugrume adversarii în public. Dar, cum politica nu se face cu mănuşi, nici Sibiul nu poate fi un salon de bune maniere, oricât s-ar strădui unii şi alţii să demonstreze asta.
Să fii prost la Sibiu este la fel cu a fi prost oriunde în România şi în lume. Prostia în secolul XXI nu mai ţine doar de lipsa de carte, într-o vreme în care diplomaţii nu mai au nicio legătură cu ştiinţa. Prostia vorbeşte despre lipsa de informaţie şi dispreţul pentru informare. Un dispreţ care se prăbuşeşte peste realitate şi adevăr, zdrobindu-le decisiv în favoarea frivolităţii, urâţeniei şi mizeriei din fiecare din noi, dar mai ales din cei care ne conduc. Într-un mod ce poate fi demonstrat extrem de uşor, cei care conduc de ceva vreme destinele localităţilor din judeţul Sibiu nu sunt mai valoroşi ca alţi conducători din alte timpuri. Au însă marea calitate de a se transforma, de a se adapta şi a renunţa la principii, adevăr şi bun simţ. Este rodul, efectul unui regim democratic înţeles prost şi aplicat dezastruos. Pentru că, numai aşa, din ciocănar ales primar, poţi ajunge peste noapte jurist cu diplomă şi pretenţii intelectuale. Numai aşa poţi ajunge din sărac dator vândut, milionar. Totul este posibil atunci când până şi presa doarme şi devine corp comun în complicitatea şi minciuna generală. Dacă se întâmplă să găsiţi noutăţi în această carte, despre oameni şi fapte, atunci este semn că urmăriţi presa, dar o faceţi degeaba. Pentru că o presă care vă spune în fiecare zi că totul este minunat este o bombă cu efect întârziat, care va exploda mereu şi mereu în propriile buzunare, cartiere, oraşe … Iar cei care vor plăti pagubele vom fi noi, întotdeauna!
După 18 ani de presă şi 12 ani de făcut presă de investigaţii la Sibiu, am certitudinea că prea mulţi dintre cei care se perindă în scena publică au o caracteristică unică: sunt lipsiţi de onoare. Chiar şi aceia care i-ar obliga să spună adevărul. Dar, la nivel politic, România nu a excelat decât în puţine cazuri în materie de onestitate şi demnitate. Iar asta ne place, pentru că ne convine mai mult să fim comentatori, critici şi dătători de soluţii de pe margine, decât să alegem implicarea directă şi critica.

Introducere în concluzii

Într-o vreme în care jurnalismul local a devenit serviciu gratuit de mesagerie între autorităţi şi beneficiarul de informaţie, o voce critică este din alt film. Dacă în şcoala de jurnalism înveţi că jurnalistul are o singură caracteristică, anume aceea de a fi sceptic, de a nu crede nimic până la proba contrarie, în presa locală înveţi că nimic nu se mai pune sub semnul întrebări. Că tot ce este servit de administraţie, de autorităţi, în general, este şi adevărat, necesar şi suficient pentru o corectă informare a publicului.
În exerciţiul de faţă, aşa cum am ajuns să fiu cunoscut la Sibiu, am adunat o parte dintre experienţele jurnalistice din ultimii ani. Experienţe jurnalistice care au deschis uşile instanţelor de judecată pentru a ajunge la adevărul pe care, ca jurnalist, îl simţeam, iar autorităţile îl doreau ascuns. În urma proceselor pentru aflarea adevărului, am adăugat şi proba că democraţia românească este originală şi în cadrul instanţelor de judecată. Şi, în final, că, deşi poţi să ai dreptate cu document şi parafă prezidenţială, autorităţile locale nu pun prea mare preţ pe Justiţie.
Sunt 20 de ani de libertate în România, iar după patru ani de ezitări, am îndrăznit să risc să lansez un proiect care iniţial avea un titlu apropiat de romanele poliţiste. Însă nu asta mi-am dorit după ce am înţeles slăbiciunea celor care ne conduc ca efect al exerciţiului electoral.
“Iluzia democraţiei” este un îndemn la curaj, la realism şi, de ce nu, un îndemn la revoltă împotriva celor care se sprijină pe indiferenţa generală pentru a transforma administraţia în afacere personală şi de grup. Şi, dacă tot nu este un roman poliţist, nu m-ar mira să trezesc suficiente emoţii pentru ca prezentul volum să fie probă pentru noi procese sau, de ce nu, pentru autorităţile cu atribuţii de control. Oricum ar fi, în cele ce urmează, nu veţi descoperi anchete jurnalistice şi nici judecăţi la adresa unor persoane publice, chiar dacă cei vizaţi sunt în prima linie a oraşului şi judeţului Sibiu. Jurnaliştii şi studenţii la jurnalism vor descoperi proceduri şi experienţe de lucru în baza Legii 544/2001, a accesului la informaţiile publice. Cei interesaţi de o parte de adevăr, vor descoperi cum se fac afaceri la Sibiu, admirând documente care s-au dorit ţinute secrete şi care, prin intermediul Justiţiei, au fost scoase la lumină, în unele cazuri. În altele, procedurile continuă, pentru că sentinţele Justiţiei nu sunt suficiente. Dar, toate la un loc, sunt o bucăţică din ceea ce îndrăznesc să numesc “afacerea Sibiu”. O afacere în care, dacă vrei să descoperi un adevăr public, un răspuns, trebuie să ai răbdare. Uneori chiar şi mai mult de doi ani. Uneori cu ajutorul Justiţiei, alteori aducând la exasperare Birourile de presă.

Limuzina poporului pentru domnul primar

Începând cu anul 2006, Primăria Sibiu a primit în administrare şi folosinţă mai multe autoturisme de lux: un Audi, un Mercedes, iar din 2009 un BMW. Toate utilizate exclusiv de primarul municipiului Sibiu, ca prim reprezentant al urbei. Rapiditatea cu care au fost schimbate autoturismele, mi-a stârnit curiozitatea de a înţelege care sunt relaţiile contractuale dintre administraţia sibiană şi furnizorul de autoturisme de lux. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, din declaraţiile primarului de Sibiu, odată cu ultima “achiziţie”, acesta devenea << imaginea în plan local >> a ceea ce era, la nivel naţional, fostul mare fotbalist Gheorghe Hagi.
Oficial, exerciţiul de transparenţă publică a debutat la 30 martie 2009 când, la Primăria Sibiu, a fost depusă o cerere în baza Legii 544/2001, prin care solicitam accesul la contractul încheiat între administraţie şi furnizorul de autoturisme. În urma refuzului repetat, la data de 19 mai 2009, am depus la Tribunalul Sibiu o acţiune în contencios prin care solicitam, de această dată, în instanţă, o “copie după contractual de comodat încheiat între Primăria Sibiu şi Automobile Bavaria România, având ca obiect dreptul de folosinţă a unui autoturism BMW, aflat la dispoziţia primarului municipiului Sibiu, Klaus Werner Iohannis” .
În urma citaţiilor, la data de 23 iunie 2009, Tribunalul a chemat părţile la instanţa Secţiei Comerciale şi de Contencios Administrativ. La apelul părţilor, făcut de grefier, partea reclamată, primarul Sibiului, nu a fost prezentă. Tot atunci, la momentul lecturării dosarului de către judecător, partea reclamată nu avea depusă la dosar nicio întâmpinare. În aceste condiţii, Instanţa a rămas în pronunţare. La aceeaşi dată, Tribunalul Sibiu a dispus “admiterea acţiunii în contenciosul administrativ formulată de reclamantul Tomozei Dan Constantin, în contradictoriu cu pârâtul primarul municipiului Sibiu şi, în consecinţă, obligă pârâtul să furnizeze reclamantului informaţiile de interes public solicitate, cu privire la contractul de comodat, având ca obiect autoturismul MBW” . În aceste condiţii, Primăria Sibiu avea drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Considerând nejustă hotărârea Tribunalului Sibiu, Primăria Sibiu atacă cu recurs sentinţa şi, la data de 27 octombrie 2009, este stabilită o nouă înfăţişare, de această dată la Curtea de Apel Alba Iulia. Ca o curiozitate, la dosarul venit de la Tribunalul Sibiu, dar şi în întâmpinarea formulată de primarul Sibiului, a fost reclamat faptul că instanţa sibiană – de fond – “a încălcat în mod grav dreptul la apărare al pârâtului”, prin aceea că a ignorat “existenţa la dosarul cauzei a întâmpinării” formulate de primar. Mai mult, între documentele ataşate la dosarul Curţii de Apel, se regăseau întâmpinările formulate de primar şi şeful Biroului de presă al Primăriei Sibiu, cu data de intrare 23 iunie 2009, ziua pronunţării sentinţei de la Sibiu. Reclamantul, primarul municipiului Sibiu, sesiza că instanţa sibiană nu a ţinut cont de probele existente la dosar, deşi la momentul apelului, în sala de judecată, la dosar nu existau documentele.
În aceeaşi întâmpinare, primarul Sibiului reclamă faptul că, “instanţa a lipsit ambele părţi de posibilitatea de a discuta în contradictoriu toate elementele de fapt şi de drept ale cauzei”. Dar, aşa cum am arătat deja, la momentul judecării cauzei, în sală nu se afla niciun reprezentant al Primăriei Sibiu. Pârâtul, primarul municipiului Sibiu, a apreciat că, în privinţa autoturismului marca BMW, “reclamantului i-au fost oferite toate informaţiile de interes public din punctul de vedere al legalităţii utilizării acestui autovehicul, precum şi cu privire la condiţiile de utilizare şi cheltuieli implicate în acest scop”. În aceeaşi idee, primarul apreciază că, “reclamantul a justificat solicitarea comunicării contractului, în vederea documentării unui articol de presă. Aşadar, interesul acestuia depăşeşte limitele interesului public, fiind unul personal, care vizează activitatea sa profesională, interes ce nu corespunde obligatoriu cu cel al oricărui cetăţean al oraşului” . Este de prisos să explic pentru cei care înţeleg menirea presei, fie aceea de câine de pază al societăţii sau de clamată a IV-a putere în stat, că, jurnalistul, în misiunea lui, are obligaţia de a reprezenta interesul public şi că, în aceste condiţii, interesul personal dispare. Bineînţeles, atât timp cât activitatea jurnalistică este garantată de onestitate.
În cadrul întâmpinării, deşi pârâtul subliniază faptul că Legea 544/2001 prevede “obligaţia ce revine în sarcina autorităţii publice este de a comunica informaţiile de interes public”, traduce în interes personal litera legii, după cum urmează: “obligaţie care nu presupune şi comunicarea înscrisurilor autorităţilor administraţiei publice locale care conţine astfel de informaţii. Altfel spus, obligaţia de comunicare a informaţiei nu este echivalentă cu obligaţia de comunicare a documentului”. În sprijinul argumentaţiei sale, primarul Sibiului invoca existenţa unor “informaţii cu privire la datele personale ale reprezentanţilor SC Automobile Bavaria SRL” şi, faptul că, transmiterea documentului nu poate fi făcută “fără acordul expres al celeilalte părţi”.
Asupra acestui ultim alineat trebuie insistat. În cadrul documentului prezentat în instanţă, juriştii Primăriei Sibiu aduc o interpretare originală şi evident eronată Legii 544/2001, accesul la informaţiile publice fiind unul direct şi nu parţial sau tradus. Prin urmare, furnizarea de copii după documente este unica probă de respectare a cadrului legal. Apoi, argumentaţia potrivit căreia, datele personale ale reprezentanţilor societăţii partenere nu pot fi făcute publice, nu stă în picioare. Intenţia de a secretiza un contract între o autoritate şi o persoană juridică a fost construită pe un argument fals, pentru că interesul în acest caz era cu privire la clauze şi nu cu privire la părţile contractante. Iar ca soluţie, în cazul în care ar fi existat aceste date, autoritatea publică are posibilitatea să ascundă aceste informaţii personale prin acoperirea lor, aşa cum se procedează potrivit legii.
În cadrul dezbaterii procesuale, la Curtea de Apel Alba Iulia, în susţinerea cererii formulate de eliberare a unei copii după contractul cu subiect autoturismul BMW, am invocat faptul că, “primarul este angajat public, iar presa serveşte interesul public”, public care este îndreptăţit să cunoască modul în care primarul municipiului Sibiu a primit spre utilizare personală trei autoturisme de lux. Aceasta, în condiţiile în care se cunoaşte că această faptă poate fi apreciată ca primire de foloase necuvenite sau, mai grav, ca “plată” pentru servicii aduse în beneficiul unor terţe persoane fizice sau juridice.
Rămas în pronunţare, completul de judecată al Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus, la data de 27 octombrie 2009: “respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul primarul oraşului Sibiu” şi menţinerea sentinţei Tribunalului Sibiu, care obligă primarul să furnizeze copia contractului solicitat la data de 30 martie 2009. Sentinţa este irevocabilă .
La data de 11 noiembrie 2009, prin scrisoare recomandată, Primăria Sibiu eliberează copia solicitată în care se menţionează la Articolul 1 – Părţile, că beneficiarul autoturismului este “Municipiul Sibiu în calitate de comodatar”. Contractul a fost semnat de primarul municipiului Sibiu, la data de 2 mai 2008. La acesta a fost adăugat un act adiţional de prelungire a comodatului.
În cazul prezentat mai sus, rămâne evident refuzul autorităţii locale de a comunica un document al administraţiei publice, dar, mai ales, conflictul de interese, în care se găseşte primarul municipiului.
Solicitat să explice care sunt beneficiile pentru sibieni şi Sibiu, care decurg din parteneriatul de folosinţă a autoturismului BMW, Primăria Sibiu a justificat astfel: “Sibiul beneficiază de o imagine pozitivă prin faptul că primarul oraşului foloseşte un astfel de autovehicul, ce nu ar fi putut fi achiziţionat din bugetul local” .

Un hotel pentru domnul prefect

Exerciţiul democratic este perceput în România drept un dat obligatoriu mai ales pentru cei care sunt în afara sferelor de putere. Cei din interiorul administraţiei ajung să privească lumea dintr-o dimensiune paralelă, în care cei din exterior nu au ce căuta şi, cu atât mai puţin, a cere socoteală. În anul 2008, la Cisnădie, în urma unor tranzacţii imobiliare realizate printr-un împrumut bancar, prefectul judeţului, din acea vreme, a demarat lucrările la contrucţia unui hotel. Şantierul era amplasat strategic la şosea, în fosta livadă de meri a oraşului. Cât timp condiţiile atmosferice permiteau, la construcţie se muncea cu mână de lucru adusă din judeţele ţării în care se vorbeşte maghiară, iar când s-a ajuns la împrejmuirea terenului, câteva zeci de angajaţi ai Direcţiei Silvice Sibiu au fost trimişi în zonă pentru plantarea de arbori ornamentali.
În absenţa unei plăci de şantier, obligatorie în condiţiile legii, am căutat răspunsuri, atât la Instituţia Prefectului Judeţului Sibiu, cât şi la Primăria Cisnădie, cea care trebuia să asigure respectarea legalităţii. Cum Prefectura Sibiu nu s-a deranjat să răspundă solicitării de presă, am adresat o cerere în baza Legii 544/2001, înregistrată la Primăria Cisnădie, la data de 5 noiembrie 2008 . În document ceream numele titularului imobilului aflat în construcţie, data la care a fost eliberată autorizaţia de construcţie, documentele legale în baza cărora a fost eliberată autorizaţia de construcţie şi, nu în ultimul rând, care au fost sancţiunile aplicate de Primăria Cisnădie, ca urmare a nerespectării reglementărilor cu privire la afişajul de şantier. Odată expirat termenul prevăzut de lege pentru trimiterea răspunsurilor şi după înregistrarea la Tribunalul Sibiu a plângerii, la data de 22 ianuarie 2009, a fost fixat primul termen de judecată în cadrul Secţiei Comerciale şi de Contencios Administrativ. Ca o noutate, Instanţa a solicitat părţii reclamante să timbreze acţiunea în justiţie, fapt exclus de legiuitor, care prevede expres la Cap. III Art. 22.5 că “atât plângerea, cât şi apelul se judecă în instanţă în procedură de urgenţă şi sunt scutite de taxa de timbru” . Tot la primul termen, reprezentantul Primăriei Cisnădie s-a prezentat în instanţă depunând la dosar întâmpinarea reclamatului şi răspunsul solicitat prin acţiunea Legii 544/2001, răspuns care nu a fost primit în termenul legal.
În cadrul întâmpinării formulate de reclamat, primarul oraşului Cisnădie, a fost invocată “excepţia tardivităţii introducerii prezentei acţiuni”, pentru motivul că cererea la instanţa de judecată a fost înregistrată în afara termenului de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut de Legea 544/2001 la art. 7. De asemenea, pârâtul a invocat faptul că “instanţa poate obliga autoritatea publică sau instituţia publică să furnizeze informaţiile de interes public şi să plătească daune morale sau patrimoniale, nu pe Primar”. În final, s-a depus la dosarul cauzei un borderou de corespondenţă, prin care s-a probat transmiterea datelor solicitate. În aceste condiţii, primarul oraşului Cisnădie a cerut respingerea acţiunii.
Având în vedere prevederile legale, responsabil de aplicarea Legii 544/2001 este reprezentantul autorităţii sau delegatul desemnat special în acest sens. În mod natural, instituţia sau autoritatea publică nu poate fi trasă la răspundere ca entitate administrativă, în absenţa unui responsabil clar definit. În acest sens, solicitările în baza legii sunt adresate liderului de instituţie, obligat de lege să organizeze activitatea de relaţii publice . Aşa cum am arătat, la dosar au fost depuse drept probă un răspuns datat 13 noiembrie 2008 şi un borderou de trimitere cu data poştei 14 noiembrie 2008.
Având în vedere faptul că instanţa solicitase timbrarea plângerii, a fost acordat un nou termen pentru 19 februarie 2009, dată până la care să fie studiate şi documentele depuse la dosar de către primarul oraşului Cisnădie. Astfel, am aflat că “titularul imobilului aflat în construcţie este Mitea Ilie Dumitru Haralambie din Sibiu” – prefectul judeţului la acea dată şi că lucrarea este “edificată pe terenul proprietate privată” . De asemenea, potrivit răspunsului depus la dosar, “la începutul şantierului constructorul a montat un panou cu datele investiţiei care între timp a dispărut. Beneficiarul a fost atenţionat să-l repună, altfel va fi sancţionat conform art. 26, lit. A, conform Legii 50/1991 republicată, cu amendă de 1.000 lei” .
Astfel, în mod oficial, s-a demonstrat că proprietarul investiţiei este prefectul judeţului, reprezentant al autorităţii publice guvernamentale, cel care trebuie să asigure respectarea legalităţii instituţionale. După trei luni de aşteptare, aveam proba că prefectul judeţului devenise, la şase luni de la intrarea în funcţie, un mare investitor imobiliar. La termenul din 19 februarie 2009, în urma neprezentării la proces, instanţa de contencios a dispus suspendarea procesului.
În cazul de faţă sunt câteva aspecte care merită subliniate. În primul rând, primarul oraşului Cisnădie nu a făcut proba trimiterii răspunsurilor decât pe jumătate. În cazurile de trimitere prin “recomandată”, se primeşte proba primirii corespondenţei de către destinatar. Probă care nu a fost prezentată în instanţă. Nici nu avea cum să fie prezentată câtă vreme nu a fost recepţionată la destinatar. Însă, dat fiind faptul că la dosar fusese depusă informaţia solicitată, am considerat atins scopul acţiunii formulate prin efectul legii.

Primarul pleacă la Paris

Când nu poţi dialoga simplu, scurt şi fără motive generatoare de tensiuni inutile, de cele mai multe ori fie te lasă nervii, fie ajungi în instanţă. Aşa s-a întâmplat şi în cazul deplasării primarului Sibiu la Paris, într-o perioadă în care România dădea în clocot de dragul alegerilor prezidenţiale. Deja propus premier din partea opozanţilor lui Traian Băsescu, primarul Sibiului anunţă că pleacă la Paris, la întâlnirea anuală a World Monument Fund (WMF) Europa. Se întâmpla ca evenimentul să fie programat exact între turul I şi II al prezidenţialelor, fapt care îl extrăgea perfect pe râvnitul premier din tirul mediatic. Potrivit anunţului oficial, primarul avea să facă deplasarea la un eveniment programat în perioada 22 – 29 noiembrie 2009. Dorinţa acestuia de a realiza deplasarea cu maşina aflată la dispoziţia Primăriei şi faptul că a efectuat 4.000 de km fără şofer în interes de serviciu au fost două argumente temeinice pentru a solicita informaţii despre participarea la eveniment.
Din capul locului, decontul total de 1719 euro pentru un eveniment în care cazarea şi masa au fost asigurate, a fost unul uriaş. Apoi, refuzul de a furniza informaţii şi documentele justificative pentru acest decont au stat la baza unei noi plângeri adresate instanţei de Contencios Administrativ. Strict jurnalistic, ceream primarului să explice şi să justifice pentru ce a decontat aproape 1,5 tone de combustibil pentru un eveniment care s-a dovedit că nu a durat şapte zile, ci numai două zile. Aici nu iau în considerare bâlbele oficiale lansate de Biroul de Presă şi Comunicare al Primăriei Sibiu, care, pentru acelaşi eveniment, a lansat trei date diferite de desfăşurare: prima 22 – 29 noiembrie, a doua 23 – 26 noiembrie, apoi 24 – 25 noiembrie. Ultima variantă este şi cea corectă, la fel cum realitatea arată că primarul Sibiului a fost invitat, nu la întâlnirea şi la discuţiile WMF, ci la câteva evenimente mondene.
Pentru a afla mecanismul deplasării la Paris, am solicitat Primăriei Sibiu explicaţii legate de decont şi documente justificative. Apoi, am solicitat şi primit o copie după invitaţia la evenimente, invitaţie care a relevat adevărata faţă a evenimentului la care a fost invitat primarul. Total diferită de imaginea prezentată în presa locală, înainte şi după eveniment. Însă, dialogul pe marginea deplasării la Paris a debutat în 18 decembrie 2009. Pe data de 18 februarie 2010, în lipsa unor răspunsuri clare, la Tribunalul Sibiu, a fost înregistrată o plângere la instanţa de contencios administrativ . Concret, ceream instanţei să oblige Primăria Sibiu să furnizeze documentele justificative pentru deplasarea primarului la Paris, deplasare realizată din bani publici. Chiar dacă pe jumătate, documentele au fost furnizate, prin eliberarea unei copii după invitaţia la eveniment, Primăria căuta soluţii pentru întârzierea prezentării decontului. În acest sens, a solicitat depunerea unei noi cereri, deşi până la data de 16 ianuarie 2010 au fost transmise nu mai puţin de opt.
Un alt argument, pentru care am considerat necesară apelarea la instanţa de Contencios Administrativ, a fost şi răspunsul venit din partea directorului de comunicare al WMF, cu sediul la New York, care spunea la data de 26 ianuarie 2010, legat de evenimentul de la Paris, că a „căutat informaţii despre evenimente, dar nu a găsit nimic relevant cu privire la întâlnirea WMF Europa”.
Pe rolul Tribunalului Sibiu a fost deschis un proces în care a fost reclamat faptul că, Primăria Sibiu caută să blocheze accesul mass-media la informaţii legate de modul în care se cheltuiesc banii publici. Cum procesul este încă pe rol, în acest caz, prezint câteva dintre motivele pentru care Primarul Sibiului consideră că nu este cazul să aplice transparenţa în cheltuirea banului public.
„ … este de notorietate că reclamantul încearcă în mod sistematic în publicaţia la care îşi desfăşoară activitatea (Dacii liberi), să denigreze instituţia primarului, în condiţiile în care niciodată nu are suficiente probe şi dovezi în acest sens. Considerăm că atitudinea reclamantului este întodeauna rău intenţionată, în condiţiile în care se încearcă şi, de altfel, s-a şi concretizat, promovarea imaginii oraşului atât pe plan naţional, cât şi internaţional, de către instituţia Primarului Municipiului Sibiu, au fost atrase fonduri pentru restaurarea şi reabilitarea monumentelor istorice. De asemenea menţionăm că modul tendenţios în care interpretează orice activitate desfăşurată de către instituţia noastră rezultă şi din copia diverselor articole publicate în ziarul „Dacii liberi” … în care reclamantul nu respectă deontologia prefesiei pe care o practică, în care jurnalistul trebuie să publice articole care conţin informaţii utile, care să fie folositoare şi utile pentru marea majoritate” … Aşadar, când cetăţeanul află că primarul bagă mâna în banul public nu este de interes pentru întreaga „marea majoritate”. Dar ce şi cum trebuie să scrie jurnalistul? La această întrebare ne răspunde tot primarul Sibiului: „în susţinerea celor menţionate, depunem şi copii după diverse articole din alte publicaţii, care înţeleg să aducă la cunoştinţa cetăţenilor informaţii de interes public şi care sunt imparţiale şi echidistante” … „publicaţii … care au înţeles să informeze opinia publică în sensul celor comunicate şi prezentate de Biroul de relaţii cu Presa din cadrul Primăriei Municipiului Sibiu” … Nici nu ştii dacă trebuie să te bucuri că cenzura comunistă face parte din istorie sau dacă imaginea de european a primarului este doar o faţadă care nu ţine la critică. După aproape cinci ani de dezvăluiri cu privire la afacerile private sau din spaţiul administrativ, aşteptam din partea primarului să se simtă lezat de neadevărurile probate cu documentele Primăriei Sibiu sau ale instanţelor de judecată, publicate de „Dacii liberi”, şi să solicite Justiţiei reparaţii.
La fel ca şi în procesul care avea ca subiect utilizarea unui autoturism, primarul municipiului Sibiu invocă şi în acest caz o aberaţie, interpretând legea. Legea 544/2001 priveşte accesul neîngrădit la orice informaţie de interes public şi care nu este supusă legilor speciale. Însă primarul şi echipa de jurişti din Primăria Sibiu citesc legea aşa: „obligaţia ce revine autorităţii publice este de a comunica informaţiile de interes public, obligaţie care nu presupune şi comunicarea înscrisurilor autorităţilor administraţiei publice locale care conţin astfel de informaţii. Altfel spus, obligaţia de comunicare a informaţiei nu este echivalentă cu obligaţia de comunicare a documentului” . Fireşte, interpretarea este departe de cadrul legal. Pentru că, aşa cum susţine primarul, solicitantul ar trebui să îl creadă pe cuvând fără a avea posibilitatea să confrunte adevărul. În cazul de faţă, să acceptăm că deplasarea la Paris s-a realizat de bună credinţă, iar decontul a fost făcut corect. Obiecţia potrivit căreia documentele financiare, care au stat la baza decontului de călătorie a primarului, nu pot fi puse la dispoziţie pentru că includ date cu caracter personal al firmelor care le-au emis, reprezintă o altă intepretare aberantă, care nu stă în picioare în faţa legii. Dacă priviţi în portofel sau în facturile primite de la furnizorii de energie, alimentaţie publică etc., veţi descoperi, potrivit primarului de Sibiu, că deţineţi documente confidenţiale, pentru că includ datele societăţii emitente: cont, cod fiscal, adresă, date obligatorii prin lege.
După două înfăţişări, la data de 27 aprilie 2010, instanţa de Contencios Administrativ Sibiu a „admis acţiunea în contencios formulată de Tomozei Daniel Constantin, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Sibiu. Obligă pârâtul să comunice reclamantului, contra cost, copii după documentele financiare care au stat la baza decontului de călătorie a Primarului Municipiului Sibiu în deplasarea la Paris în perioada 22 – 29 noiembrie 2009, în interes de serviciu, inclusiv documentul prin care s-a încasat suma de către pârât”.

Administraţie după reguli personale

Comuna Şelimbăr a intrat în atenţia publică locală şi naţională, cu precădere ca urmare a scandalurilor imobiliare. Prevalându-se de o hotărâre a Consiliului Local din anul 1991, Primăria a ales să reconstituie drepturile proprietarilor “de regulă” pe vechile amplasamente. Acest “de regulă” a devenit regulă, în sensul în care majoritatea proprietarilor s-au văzut mutaţi pe amplasamente străine. Pentru că numărul celor care primeau terenul era mai mare decât cel iniţial şi pentru că suprafeţele nu ajungeau pentru numărul mare de solicitări, Primăria Şelimbăr a dispus alocarea de terenuri din rezerva aflată la dispoziţie. În contextul crizei de terenuri, la data de 11 martie 2008, prin intermediul unei scrisori recomandate, ajunse la destinatar la data de 13 martie 2008, am solicitat primarului comunei Şelimbăr următoarele:
1. Hotărârea Consiliul Local Şelimbăr, referitoare la asocierea Primăriei Şelimbăr cu SC Parcul Industrial Sibiu SA; 2. Hotărârea Consiliului Local Şelimbăr, referitoare la vânzarea terenului de lângă stadionul din localitatea Şelimbăr către SC Ion Art Glass SRL; 3. Procesele verbale de şedinţă, aferente celor două documente solicitate mai sus .
Este de reţinut termenul de 30 de zile prevăzut de lege pentru răspuns, care expira la data de 13 aprilie 2008.
La data de 16 aprilie 2008, conform datei poştale de plecare, Primăria Şelimbăr emite un răspuns, din care citez: “În urma cererii dumneavoastră cu nr. 5 din data de 17.03.2008, prin care, conform Legii nr. 544/2001 privind accesul la informaţiile de interes public …” . Pentru a se încadra în termenul legal, Primăria Şelimbăr procedează la un mic truc administrativ, încercând să arate că, deşi solicitarea a fost primită la data de 13 martie 2008, a fost înregistrată abia după 4 zile, adică la data de 17 martie. Pentru cei avizaţi, acest truc nu funcţionează cât timp pe avizul de primire este trecută data şi ştampila Primăriei, dată la care curge termenul de 30 de zile.
În răspunsul furnizat de Primăria Şelimbăr, sunt informat “că cele solicitate de d-voastră nu vi le-am putut pune la dispoziţie, întrucât accesul la Arhiva Primăriei este imposibil, acesta aflându-se în reparaţii capitale şi reorganizare, urmând ca, la finalizarea lucrărilor, să vi le trimitem de îndată” . În faţa răspunsului care nu stabilea termene clare, ci doar o amânare nedefinită, la data de 2 aprilie 2008, la Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ de pe lângă Tribunalul Sibiu, a fost înregistrată acţiunea în contencios împotriva primarului comunei Şelimbăr.
La primul termen de judecată stabilit pentru data de 28 mai 2008, partea pârâtă a solicitat termen pentru angajarea de avocat.
La termenul stabilit pentru data de 25 iunie 2008, casa de avocatură care îl reprezenta pe pârât, în cadrul unei întâmpinări, invocă respingerea acţiunii formulate în baza Legii 544/2001 şi, totodată, depune la dosar o serie de documente care nu au legătură cu solicitarea formulată. Documentele depuse la dosar invocau incapacitatea accesării arhivei Primăriei Şelimbăr, ca urmare a unor “lucrări de arhivare a documentelor”, lucrare realizată de SC Amurgul Unu SRL Sibiu, societate specializată, potrivit Ministerului Finanţelor în “activităţi de pompe funebre şi similare”. Mai mult, dintr-o analiză simplă a documentelor depuse la dosar, se putea sesiza intenţia de tergiversare şi refuzul de a pune la dispoziţie documentele solicitate. Contractul depus la dosarul instanţei prezenta modificări de date, referate şi acte adiţionale, care justificau prelungirea termenelor de şantier la Arhiva Primăriei Şelimbăr. Ultimul document, Act adiţional avea să fie încheiat cu şapte zile înaintea termenului de judecată, fapt care atrăgea atenţia asupra bunelor intenţii a primarului comunei Şelimbăr. În aceste condiţii, instanţa dispune acordarea unui nou termen pentru data de 10 septembrie 2008, dată până la care pârâtul, primarul comunei Şelimbăr, avea obligaţia să furnizeze documentele solicitate. La termenul din 10 septembrie, instanţa a constatat că pârâtul nu s-a conformat, acordând termen pentru 24 septembrie 2008.
La data de 23 septembrie 2008, cu o zi înaintea termenului de judecată, prin serviciu de curierat, avocatul primarului comunei Şelimbăr furnizează o parte dintre documente, însă incomplet. Cum, la termenul din 24 septembrie, a fost solicitată o nouă amânare a cauzei, instanţa a dispus judecarea pe fond la un nou termen stabilit pentru ziua de 22 octombrie.
La termenul din data de 22 octombrie, printr-o întâmpinare formulată instanţei de judecată, am arătat că ne aflăm “la şase luni de la expirarea termenului legal de răspuns, potrivit Legii 544/2001, dată la care primarul comunei Şelimbăr nu a pus la dispoziţia noastră documentele solicitate” . În această situaţie, am solicitat instanţei “să ia în considerare cererea iniţială formulată de reclamant, obligarea primarului comunei Şelimbăr la predarea documentelor solicitate şi la plata daunelor pentru fiecare dintre zilele scurse de la termenul legal de răspuns, termen expirat la data de 13.04.2008”.
La data de 5 noiembrie 2008, instanţa Secţiei Comerciale şi de Contencios Administrativ de pe lângă Tribunalul Sibiu “admite în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Tomozei Daniel Constantin, în contradictoriu cu pârâtul primarul comunei Şelimbăr şi, în consecinţă, obligă pârâtul să comunice reclamantului Hotărârea Consiliului Local Şelimbăr, referitoare la vânzarea imobilului teren către SC Ion Art Glass SRL şi procesul verbal al şedinţei aferente acestei hotărâri. Obligă pârâtul să comunice reclamantului procesul verbal al şedinţei Consiliului Local al comunei Şelimbăr, şedinţă în care a fost aprobată hotărârea nr. 73/2001 cu referire la asocierea comunei cu SC Parcul Industrial Sibiu SA” , cu termen de recurs în 15 zile de la comunicare.
Obligat să furnizeze documentele, primarul comunei Şelimbăr atacă cu recurs la Curtea de Apel Alba Iulia sentinţa Tribunalului Sibiu, iar la data de 3 martie 2009, este stabilit termen de judecată la Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Analizând aceleaşi probe existente la dosar, completul de judecată rămâne în pronunţare şi, la aceeaşi dată, prin decizia Nr, 255/CA/2009 “respinge ca nefondat recursul declarat de primarul comunei Şelimbăr împotriva sentinţei nr. 591/CA/5.11.2008, pronunţată de Tribunalul Sibiu” . Sentinţa este irevocabilă.
După aproape un an, timp în care au fost parcurse şapte termene de judecată şi două instanţe, primarul comunei Şelimbăr se vedea obligat prin sentinţă irevocabilă să respecte legea. Numai că, deşi prevederile legale stabilesc clar obligaţiile ce revin autorităţii în cazul sentinţelor, la data de 2 decembrie 2009, ca urmare a unei cereri adresate instanţei, Tribunalul Sibiu respinge obligarea pârâtului primarul comunei Şelimbăr la respectarea deciziei confirmate de Curtea de Apel Alba Iulia. “Hotărârea judecătorească, a cărei investire se solicită, este supusă sub aspectul executării dispoziţiilor art. 24 din legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, caracterul executoriu fiind prevăzut de lege, ceea ce face ca hotărârea să poată fi pusă în executare, fără a fi necesară formalitatea investirii cu formulă executorie conform dispoziţiilor art. 374 C. pr. Civilă” .
Legea 544/2004 modificată, prevede la art. 24 “Obligaţia executării” după cum urmează: (1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. (2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere. (3) Neexecutarea din motive imputabile sau nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate de instanţa de contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la data aplicării amenzii prevăzute la alin. (2), constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 2.500 lei la 10.000 lei .
La data trimiterii la tipar a prezentei lucrări, primarul comunei Şelimbăr continuă să sfideze sentinţele intanţelor româneşti.

Cine întreabă de două ori, contracte primeşte!

Sibiul este în şantier din 2003. Tot de atunci Primăria Sibiu a intrat în parteneriat cu o serie de societăţi comerciale, persoane juridice private, care asigură prestările de servicii în cadrul lucrărilor de reabilitare a infrastructurii oraşului. Aici se pune în discuţie prezenţa în subordinea autorităţii locale a unui număr de societăţi care au ca activitate tocmai prestarea de servicii identice cu cele ofertate de persoanele juridice private. Modalitatea de atribuire şi de modificare a contractelor de prestări servicii a devenit o practică firească în economia de piaţă. Iar pentru a demonstra acest lucru, puţini sunt jurnaliştii şi redacţiile dispuse să plătească sute de lei doar pentru a avea acces la documente.
Între societăţile aflate din subordinea Primăriei Sibiu se numără şi SC Energie Termică SA şi SC DPC SA. Potrivit Ministerului Finanţelor, prima societate este specializată în furnizarea de abur şi aer condiţionat, a doua în lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor. S-ar putea spune că Primăria Sibiu are cu cine şi cu ce să rezolve problemele comunităţii. Dar, când serviciile publice, bugetate pe milioane de euro, sunt externalizate, succesul pare să fie altul. Iar, atunci când verificarea surselor de informare se face încrucişat, rezultatele sunt surprinzătoare.
Potrivit răspunsului formulat de Direcţia de Comunicare şi Integrare Europeană, Serviciul Relaţii cu Presa, nr. 135.850 din 30 iulie 2009, în perioada 2007 – 2008 Primăria Sibiu a încheiat un număr de 10 contracte cu SC Energie Termică SA Sibiu. Între acestea, contractul cu numărul 71/17.12.2008 viza “executarea anumitor lucrări cunoscute ca <>“. Contractul a fost împărţit între SC Drumuri şi Prestări în Construcţii SA Sibiu şi SC Energie Termică SA Sibiu, ambele fiind societăţi subordonate Primăriei Sibiu, pentru o valoare totală asumată la momentul semnăturii de 5.959.302,83 lei (1.628.669,81 euro) cu TVA inclus. Termenul de execuţie a lucrării, potrivit anexei la contract, era de cinci luni de la acceptarea ofertei de către beneficiar, predarea amplasamentului şi primirea ordinului de începere a lucrărilor .
La câteva luni de la solicitarea formulată în iulie 2009, mai precis în luna octombrie 2009, am revenit cu aceeaşi cerere, de această dată doar cu titlu general, fără revendicarea copiilor după documente. Primăria Sibiu a trebuit să prezinte, prin simpla enumerare, contractele de lucrări aflate în derulare în anii 2007, 2008 şi 2009, antreprenorii, sumele contractuale şi starea lucrărilor. Între contractele enumerate de Primăria Sibiu, în mod firesc s-a regăsit şi contractul cu numărul 71/17.12.2008, contract care, în ciuda termenului de execuţie de cinci luni, se afla încă în lucru, iar, ca situaţie de maxim interes, urma ca, abia la finalul lunii martie 2010, să ajungă la turnarea stratului de uzură a asfaltului. Însă nici acest lucru nu a fost motivul pentru care a intrat în lista contractelor demne de semnalat.
La data semnării contractului, 17 decembrie 2008, Primăria Sibiu, SC Drumuri şi Prestări în Construcţii SA Sibiu şi SC Energie Termică SA Sibiu au negociat lucrarea la valoarea totală de 5.959.302,83 lei, aşa cum am precizat anterior. Numai că al doilea răspuns furnizat de Primăria Sibiu reflecta o cu totul altă realitate financiară. În octombrie 2009, Primăria informa că valoarea contractului, fără TVA, se ridica la 6.757.407,25 Lei. Dacă adăugăm şi Taxa pe Valoarea Adăugată de 19%, ajungem la un total de 8.041.314,62 lei. Diferenţa de 2.082.011,79 lei, aproximativ jumătate de milion de euro a fost adugată fără ca în contract şi anexe să existe o clauză expresă în acest sens. Creşterea costului lucrării este cauţionată doar de “Clauza 10” din anexa la contract, care stipulează, la modul general, faptul că “beneficiarul poate da instrucţiuni de modificare” . Cu alte cuvinte, Primăria era singura care putea dispune o modificare a preţului…şi a făcut-o. La data finalizării volumului, lucrările de “reabilitare şi modernizare Strada Turda şi prelungire până în zona de Vest, Sibiu”, încă nu au fost încheiate, la aproape doi ani de la expirarea termenului contractual.

Persoanele fizice nu sunt … “presa”

Cei curioşi să ştie cum este aplicată legea în cazul persoanelor private, care nu se prezintă în faţa instanţei în numele interesului public, dat de calitatea de reprezentant al mass media, vor avea surprize uriaşe. Vor descoperi că articolul 1 şi 6 (1) din Legea 544/2001 este opţional, iar instanţele nu au reţineri în a interpreta legea în funcţie de solicitant. Astfel, dreptul la informarea publică este obturată de judecătorul care ajunge în cele din urmă să protejeze autoritatea publică şi să sancţioneze aspru cetăţeanul.
Dosar nr. 1148/85/2007: Reclamantul N. A. cheamă în instanţă pe primarul comunei Şelimbăr, care refuză furnizarea unor documente emise de Primăria Şelimbăr, potrivit Legii 544/2001. Concret, N. A. solicita copia documentelor care au stat la baza stabilirii dreptului de proprietate asupra unor terenuri, componenţa comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate 2000 – 2004 şi componenţa comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate 2004 – 2007.
După termenul legal prevăzut de lege, acordat pentru furnizarea răspunsurilor de către Primăria Şelimbăr, perioadă în care autoritatea locală nu răspunde solicitării, reclamantul se adresează instanţei de Contencios Administrativ de pe lângă Tribunalul Sibiu. Procesul, la ambele faze de judecată, fond şi apel, primeşte acelaşi răspuns: respinge solicitarea reclamantului şi îl obligă pe acesta la plata unor daune materiale de judecată.
În acest caz, dincolo de viteza cu care instanţa s-a pronunţat, aceasta a refuzat să citească, în cadrul procesului, câteva aspecte de ordin legal. Cel mai grav dintre acestea vizează refuzul autorităţii de a furniza solicitantului un răspuns în termenul prevăzut de lege la articolul 7 (1) şi (2), refuz trecut cu vederea de instanţă. Apoi, deşi vorbim de acte emise de autoritatea publică, care prin lege trebuie să fie puse la dispoziţia publicului, instanţa de judecată consideră, în ciuda dispoziţiilor articolelor 1 şi 6, că reclamantul nu are calitate procesuală şi nici interes să afle informaţiile publice solicitate. Şi, pentru ca totul să fie dus până la capăt, prin sentinţa civilă nr. 1262/C din 10 mai 2007, Secţia Comercială de Contencios Administrativ de pe lângă Tribunalul Sibiu hotărăşte respingerea cererii formulate şi obligarea reclamantului la plata unor daune în valoare de 1.160 lei, cu termen de recurs în 15 zile.
Cu legea de partea sa, reclamantul atacă cu recurs sentinţa Tribunalului Sibiu la Curtea de Apel Alba Iulia. În concluziile scrise depuse la Curte, reclamantul arată faptul că Primăria Şelimbăr nu a respectat termenele şi prevederile Legii 544/2001, motivează interesul şi calitatea procesuală şi solicită casarea sentinţei civile Nr. 1262/C din 10 mai 2007. Instanţa Secţiei de Contencios Administrativ Fiscal de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a confirmat decizia instanţei de fond de la Sibiu, condamnând odată în plus reclamantul A.N. Pentru ca totul să fie pe măsura unei sentinţe care nu ţine cont de cadrul legal, Curtea obligă reclamantul la plata altor 1.000 de lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamatului .
Pentru a lămuri acest dosar, dar mai ales pentru a relua câteva dintre tezele Legii 544/2001, esenţiale în aplicarea acesteia, consider necesară sublinierea poziţiei eronate, atât a instanţei de fond, cât şi a celei de apel. Prima şi cea mai importantă omisiune a instanţelor vizează nerespectarea de către autoritatea publică a termenelor de răspuns prevăzute de lege, termene obligatorii. Acest argument, invocat de reclamant la ambele instanţe de judecată, nu a fost luat în considerare. Apoi, motivarea instanţei de apel potrivit căreia “reclamantul nu a făcut dovada vreunei cereri fie în baza Legii nr. 18/2001, fie în baza Legii 10/2001 pentru care să justifice relaţiile solicitate …” demonstrează o eronată înţelegere a legii 544/2001. Aceasta prevede la Art. 1 “Accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public”, cu alte cuvinte, neîngrădit, fără a fi necesară motivarea cererii altfel decât în temeiul acestei teze. Ori motivarea instanţei, potrivit căreia cererea trebuia realizată în baza unei alte dovezi, constituie o interpretare abuzivă şi personală a instanţei de judecată. Aşa cum a dispus instanţa de fond şi cea de apel, legea îşi pierde caracterul de acces neîngrădit la informaţiile publice şi devine o armă împotriva celor care doresc să ajungă la informaţii. Această armă se constituie în cazul de faţă în obligarea celui care solicită informaţii publice la plata sumei totale de 2.160 lei, cheltuieli de judecată în favoarea primarului comunei Şelimbăr. Prin urmare, accesul neîngrădit şi gratuit la informaţiile publice este îngrădit fie de o autoritate care nu este pedepsită pentru nerespectarea legii, fie de o instanţă care interpretează cel puţin curios prevederile legale.

Opt studii de caz

Primăriile din judeţul Sibiu sunt, cu puţine excepţii, refractare la comunicare. Unele dintre ele nu sunt pregătite să adopte o poziţie serioasă nici după somaţii, fapt ce ar conduce la un permanent şi obositor dialog în Justiţie. Practica demonstrează că atitudinea faţă de solicitarea publică este una puţin responsabilă, iar, acolo unde există un minim interes, energiile sunt canalizate spre tergiversare şi nu spre rezolvare.
Aleator, au fost alese opt primării din judeţ, altele decât cele cu care deja intrasem în contact: Avrig, Cristian, Mediaş, Micăsasa, Răşinari, Roşia, Slimnic, Tălmaciu. Fiecărei instituţii i-a fost trimisă, cu cofirmare de primire, o solicitare în baza Legii 544/2001, prin care au fost cerute informaţii legate de sumele alocate în anul 2009 pentru realizarea contractelor de achiziţii şi servicii, dar şi copii după contractele de achiziţii şi servicii încheiate în anul 2009 şi stadiul de derulare. Intenţia demersului jurnalistic viza analiza cantitativă şi calitativă a răspunsului, nicidecum parcurgerea tuturor etapelor prevăzute de lege. Aşa cum voi arăta în cele ce urmează, atitudinea administraţiei locale lasă de dorit. Iar, cu cât te depărtezi de urban şi intri în rural, lucrurile se complică.
La solicitările lansate la data pe 1 februarie 2010 , au răspuns în termenele prevăzute de lege, un număr de 3 primării: Avrig, Mediaş, Răşinari. Acestea, fie au solicitat precizări, fie au revendicat aspecte legate de detaliile solicitării, fie au notificat întârzierea furnizării răspunsului. Un număr de patru primării au refuzat orice fel de comunicare, iar o alta a furnizat răspunsurile direct, în termenul legal, fără a solicita alte informaţii.
Exerciţiul a relevat o serie de aspecte practice de care, în demersul de acces la informaţiile publice, solicitantul se poate lovi şi care, în mod normal, ar trebui evitate, fie de o parte, fie de cealaltă.
Tergiversarea răspunsului pare să fie cuvântul de ordine al administraţiei publice locale. Pentru o asemenea ipostază, reprezentanţii autorităţii par să cunoască legea la perfecţie, speculând la virgulă orice posibilitate de a amâna răspunsul. Cel mai ilar dintre motivele invocate de administraţie a vizat absenţa adresei la care să fie furnizat răspunsul solicitat. Aceasta în condiţiile în care toate solicitările includeau adresa postală şi electronică a solicitantului, adresă existentă şi pe confirmarea de predare-primire poştală. Un alt argument, care a fost considerat suficient pentru a nu lua în considerare solicitarea, a fost absenţa semnăturii, care, potrivit legii, trebuie să apară în cerere. Ca o curiozitate statistică, acolo unde a fost reclamată absenţa semnăturii, vezi Primăria Avrig, autoritatea a refuzat în final să furnizeze informaţia, chiar dacă s-a revenit cu documentul semnat. Un alt motiv, pentru a tergiversa răspunsul invocat de autoritatea publică, priveşte modalitatea prin care se solicită copiile după documentele publice. În mod firesc, atunci când nu este specificată expres modalitatea electronică, este de la sine înţeles că documentele sunt solicitate în format foto-copiat. Chiar şi atunci când se convine asupra modalităţii de furnizare a documentelor solicitate, nu este de scăpat din vedere costul de foto-copiere. Cel mai spectaculos caz în judeţul Sibiu este reprezentat de Primăria Şelimbăr, care solicită pentru o pagină copiată preţul de 10 lei, sumă care nu are decât darul de a descuraja orice intenţie de apel în baza Legii 544/2001 sau 53/2003. În acest caz, pentru că legea permite, solicitarea către autoritate poate fi adresată în sensul primirii documentelor în formă electronică la o adresă de e-mail specificată în cererea adresată conform legii.
Statistic, exerciţiul de faţă a relevat o statistică îngrijorătoare (vezi Tabel centralizator studiu de caz). Doar 50% dintre primării socotesc legea o obligaţie, motiv suficient pentru a concluziona că relaţia autoritate- cetăţean este doar pe jumătate asigurată. La acest procent, dacă adăugăm şi cazurile prezentate în capitolele anterioare, în care s-a apelat la instanţa de contencios pentru respectarea legii, descoperim că realitatea este una câtuşi de puţin transparentă şi în regula democraţiei.

Ponturi pentru un proces construit corect

Solicitantul în baza legii 544/2001, până la etapa procesuală, trebuie să cunoască câteva elemente esenţiale. Cererea în baza legii trebuie să fie înregistrată de autoritate, dată de la care curg termenele legale. Solicitantul trebuie să primească un număr de înregistrare chiar şi în cazurile în care cererea este adresată în format electronic.
Primul termen prevăzut de lege, care vizează în special relaţia autoritate – mass media, este de 24 de ore în cazul solicitărilor verbale.
Al doilea termen prevăzut de lege este cel de cinci zile de la primirea solicitării, în care autoritatea trebuie să comunice petentului refuzul comunicării informaţiilor cerute, refuz care obligatoriu trebuie motivat (art. 7.2).
Al treilea termen prevăzut de lege este de 10 zile, termen care se poate prelungi până la maxim 30 de zile de la data înregistrării solicitării. În situaţiile în care autoritatea apreciază că depăşeşte termenul celor 10 zile, aceasta are obligaţia să anunţe solicitantul, în scris, cu privire la întârzierea răspunsului.
După expirarea termenului de 30 de zile, atunci când solicitantul nu a primit răspunsul cerut sau nu a primit nici un fel de răspuns, se poate adresa instanţei de Contencios Administrativ. Potrivit legii, atât plângerea cât şi apelul se judecă în procedură de urgenţă şi sunt scutite de taxa de timbru. Aici, aşa cum am arătat în cuprinsul prezentei lucrări, instanţele încă apreciază opţional art. 22.5 din Legea 544/2001 care legiferează modul de judecată în cazul refuzului autorităţii de a respecta legea.
Îndreptarea către instanţă se poate face în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei la care autoritatea a refuzat comunicarea informaţiilor (art. 22.1). După expirarea celor 30 de zile, adresarea către instanţă devine inutilă, chiar dacă această prevedere legală nu absolvă autoritatea de respectarea şi aplicarea legii. Instanţele au respins numeroase apeluri împotriva autorităţii tocmai ţinând cont de această prevedere. În aceste cazuri solicitantul trebuie să reia întreaga procedură, dacă doreşte să ajungă la documente prin intermediul justiţiei.

După parcurgerea etapelor procesuale, instanţa de fond şi apel, în cazurile în care solicitantul are câştig de cauză, autoritatea este obligată ca în termen de 30 zile de la emiterea sentinţei să furnizeze informaţiile şi documentele solicitate. După termenul de 30 zile, potrivit Legii 544/2004 modificată, atunci când autoritatea refuză executarea hotărârii definitive şi irevocabile, este aplicată conducătorului autorităţii publice sau persoanei desemnate de instanţă, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere la furnizarea documentelor. În acelaşi timp, solicitantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere. Mai mult, neexecutarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate de instanţa de contencios administrativ constituie infracţiune.

Despre Dan Tomozei

jurnalist din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, Cărţile mele, De departe ... România, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

3 răspunsuri la Un an de la lansarea volumului „Iluzia democraţiei”

  1. Pingback: România, în vremea sfidării …. | Stiri Apropo

  2. Cristina Tanasescu spune:

    Buna ziua, Dan!
    Te-as ruga sa-mi spui si mie daca volumul scris de tine ” Iluzia democratiei ” poate fi citit pe blog, eu nu am reusit sa-l gasesc aici, sau poate stii daca se poate comanda online cumva.
    Iti multumesc anticipat, am promis ca-l voi citi si vreau sa ma tin de cuvant. Sa ai o duminica placuta, poate mai corespondam prin e-mail, daca nu ti-e prea greu! Ti-am lasat un mesaj offline pe messenger, cum a fost eclipsa?!! Vei gasi si un colind…extrem de autentic, in stilul Adei Milea.
    Sa ai parte de bine,
    Cristina Tanasescu.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.