Propunerile Chinei pentru pace și stabilitate în Orientul Mijlociu

Președintele Chinei, Xi Jinping, a prezentat în cadrul întâlnirii avute marți, la Beijing, cu Șeicul Khaled bin Mohamed bin Zayed Al Nahyan, Prințul Moștenitor al Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), o propunere în patru puncte privind promovarea păcii și stabilității în Orientul Mijlociu.
Propunerea vizează respectarea coexistenței pașnice, respectarea suveranității naționale, principiilor dreptului internațional și coordonării pentru asigurarea dezvoltării și securității.

Potrivit comunicatului oficial, Xi a cerut respectarea principiului coexistenței pașnice, apreciind că este imperativ fie promovată construirea unei arhitecturi de securitate comune, cuprinzătoare și durabile pentru Orientul Mijlociu și regiunea Golfului.

Acesta a cerut respectarea principiului suveranității naționale, în condițiile în care suveranitatea, securitatea și integritatea teritorială a țărilor din Orientul Mijlociu și regiunea Golfului trebuie respectate pe deplin, iar siguranța personalului, instalațiilor și instituțiilor din toate țările trebuie să fie protejată.

Xi Jinping a evidențiat că trebuie menținute și respectate principiile dreptului internațional, pentru a împiedica lumea să cadă din nou în legea junglei.

Nu în ultimul rând, dezvoltarea și securitatea țărilor din Orientul Mijlociu și din regiunea Golfului trebuie să fie coordonate, în cadrul unei colaborări care să asigure un mediu favorabil pentru dezvoltare.

Șeicul Khaled bin Mohamed bin Zayed Al Nahyan a efectuat o vizită oficială la Beijing, în perioada 12-14 Aprilie.

Despre Dan Tomozei

gazetar din România
Acest articol a fost publicat în Analize - Comentarii, Asia, China, Criză în Iran, Din presa chineză, Înţelege China, Multilateralism ... în doi, Veşti din China. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Propunerile Chinei pentru pace și stabilitate în Orientul Mijlociu

  1. Rasvan Roceanu spune:

    Sa fim realisti.
    Dece are vrea SUA sa se deblocheze stramtoarea Ormuz cat timp situatia actuala a permis americaniloirt sa vanda mai mult LNG si petrol decat oricand inainte?
    A spus-o, foarte clar, Trump.
    Numai presiunile foarte, foarte hotarate din partea Chinei, dar foarte hotarate, l-ar putea convinge pe Trump sa caute o intelegere cu iranienii.
    Sansele sunt mici, dar numai asa se poate.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.